Obligația de a face. Decizia 1409/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVIL NR. 1409
Ședința public din data de 15 aprilie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIAR C împotriva Sentinței civile nr. 2096/07.11.2008 pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal fcut în cauz se prezint consilier juridic, în reprezentarea intereselor recurentului și av. în substituirea av. titular în reprezentarea intereselor intimatului.
Recursul formulat este timbrat cu taxa judiciar de timbru în valoare de 4 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a fcut referatul cauzei ocazie cu care se învedereaz instanței c pricina se afl la primul termen de judecat pentru care procedura de citare este legal îndeplinit, prțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lips.
Se mai menționeaz c la data de 14.04.2009, intimatul a înregistrat întâmpinare.
Un exemplar se comunic cu reprezentata recurentului care solicit amânarea judecrii pricini în vederea comunicrii conținutului acestei întâmpinri cu conducerea instituției pe care o reprezint.
Faț de aceast cerere de amânare formulat, reprezentanta intimatului arat c nu se opune încuviințrii acesteia.
La solicitarea instanței de a preciza care este în esenț motivul acestei cereri de amânare, respectiv ce dorește s aduc la cunoștinț conducerii instituției pe care o reprezint, aprtoarea recurentului arat c, chiar conținutul acestei întâmpinri și implicit poziția pe care a înțeles intimatul s o exprime prin întâmpinare.
Instanța, dup deliberare în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 554/2004 urmeaz a respinge aceast cerere pe care o consider nejustificat din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, ia act de dreptul la aprare al pârâtului precum și c acesta prin împuternicirea depus a mandatat consilierul juridic s apere interesele instituției în prezentul litigiu precum și reține c aceasta nu a relatat în justificarea cererii de amânare chestiuni ce țin de dreptul aplicabil în speț ci mai degrab o stare de fapt, având în vedere procedura dreptului special aplicabil în speț acestea nu sunt pertinente.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declar închise dezbaterile și acord cuvântul pentru susținerea pe fond a cauzei.
Reprezentanta recurentului solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii formulate de ctre reclamant. În susținere se arat c, instanța de fond a dispus comunicarea actelor ctre reclamant fr îns a motiva hotrârea. Mai mult de atât hotrârea a fost dat cu aplicarea greșit a legii; dosarul de carte funciar nu exist în arhiva instituției, ulterior a fost comunicat reclamantului c acest dosar nu a putut fi identificat pentru a fi comunicat.
La solicitarea instanței de a preciza dac mai exist vreun interes actual pentru acest motiv de recurs, raportat la poziția procesual a intimatului exprimat prin întâmpinare, reprezentanta recurentului arat c nu în aceast privinț ci doar în cea referitoare la cheltuielile de judecat. Astfel, cu privire la acest motiv de recurs se arat c dosarul referitor la anii 1938-1940 nu a existat, îl comunicam dac acesta ar fi existat, nemaifiind necesar aceast acțiune și astfel neputând a fi reținut culpa procesual a recurentului.
Instanța, pune în vedere reprezentantei recurentului s precizeze dac înscrisurile solicitate prin adresa nr. 11118/23.09.2008 se regsesc în dosarul nr. 3640/1938.
Reprezentanta recurentului arat c dosarul înregistrat sub nr. 11118/23.09.2008 face referire la actele solicitate prin dosarul nr. 3640/1938 fiind o acțiune civile și nicidecum un dosar de carte funciar, nu.
Reprezentanta intimatului arat c da, sunt incluse planuri și schițe care sunt relevante pentru reclamant, acestea au fost puse la dispoziția acestuia de abia în recurs, când putea fi puse la dispoziția reclamantului și în procedura prealabil.
În replic, reprezentanta recurentului arat c în posesia instituției pe care o reprezint au intrat de abia la data de 26.01.2009, când a fost gsit dosarul nr. 3640/1938, astfel c nu a existat posibilitatea de fi puse la dispoziția reclamantului în luna septembrie.
Reprezentanta intimatului arat c este de acord cu admiterea în parte a recursului, îns în privința culpei procesuale aceasta trebuie reținut în sarcina recurentului deoarece înscrisurile solicitate au fost depuse de abia în faza de recurs când instituția recurent ar fi putut comunica reclamantului relații cu privire la acest aspect. Nu se solicit acordarea de cheltuieli de judecat.
În replic, reprezentanta recurentului arat c în luna noiembrie 2007 fost reluat activitatea de predare-preluare a Biroului de Carte Funciar.
În replic, reprezentanta intimatului arat c aceste susțineri nu pot fi luate ca și aprri deoarece intimatul nu avea de unde știi acest aspect.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând c prțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lips, rmâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constat urmtoarele:
Prin sentința civil nr.2096 pronunțat la data de 07.11.2008 în dosar nr- al Tribunalului Cluja fost admis acțiunea formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Oficiu de cadastru și Publicitate Imobiliar C, obligat pârâtul s comunice reclamantului copii electrostatice de pe actele ce formeaz obiectul dosarului de CF 3640/08.03.1938 și la cheltuieli de judecat de 1004,3 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut c reclamantul a solicitat în data de 12.09.2008 comunicarea unor acte necesare în vederea revendicrii imobilului, îns pârâta specific faptul c nu s-a procedat la identificarea dosarului pentru c nu a fost preluat arhiva de la Judec toria Cluj -
Potrivit art.4 din OG nr.41/2004, dosarele de carte funciar au trecut în proprietatea ANCPI iar faptul c aceste dosare nu au fost preluate conform protocolului cadru încheiat între Ministerul Justiției și ANCPI, nu poate fi opus reclamantului, care are dreptul potrivit art.41 din Legea nr.7/1996 s i se comunice o copie dup actele solicitate, dac aceste acte se gsesc în arhiva crții funciare ce este în proprietatea ANCPI.
Împotriva soluției artate a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea, modificarea hotrârii în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea celor solicitate recurentul a artat c nu sunt întrunite cerințele cerute de art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004 referitor la refuzul nejustificat de a se soluționa cererea deoarece oficiul în repetate rânduri a solicitat comisiei de inventariere și preluare a dosarelor lucrrilor și evidențelor depozitate în arhiva de la sediul Tribunalului Clujs comunice dac dosarul de carte funciar nr.3640/1938 a fost identificat ( a fost gsit) dac a fost predat în arhiva Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliar C-N, iar acest dosar nu este deținut de oficiu. Din adresele comunicate reiese faptul c dosarul nr.3640/1938 nu a fost identificat în arhiva dețintorului, nu a fost predat în arhiva C-
Totodat arat recurentul c a continuat acțiunea de cutare și la data de 21.01.2009 prin adresa nr.700 s-a solicitat înc odat comisiei s pun la dispoziția instituției copia dosarului de carte funciar. Astfel, prin comunicarea comisiei înregistrat la oficiu sub nr.892/27.01.2009 i s-a adus la cunoștinț c în urma acțiunii de cutare și identificare realizat în data de 26.01.2009 a fost identificat dosarul nr.11211/1938 conexat cu dosar nr.3042/1941, 1350/1941, 5494/1942, 1856/1942, 19984/1943, 20480/1943, 2406/1944, 13933/1944 care face referire la dosarul nr.3640/1938. Din cuprinsul dosarului artat și conexat reiese ca oficial înregistrat sub nr.3640/1938 solicitat de ctre instanț între anii 1938-1944 conform tribunalului Regional Regal în calitate de autoritate de cadastru nu a fost gsit în arhiv, și ca atare nu se poate reține în sarcina instituției responsabilitatea de a fi pus la dispoziție dosarul.
Tot astfel, mai arat recurentul c în anul 2004 au fost preluate doar mapele și dosarele aferente perioadei 1999-2004 restul dosarelor de carte funciar rmânând în posesia Judec toriei Cluj - urmând ca în perspectiv s fie preluate. Pân la 15.02.2009 din totalul documentelor preluate și predate în arhiva biroului de 6030 dosare aferente din 1938 nu a fost gsit și dosarul solicitat a fi pus la dispoziție.
Rspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a artat c este de acord cu admiterea în parte a recursului respectiv a se constat c primul petit din acțiune a rmas fr obiect și cu menținerea obligrii de plat a cheltuielilor de judecat în prim instanț. Astfel, în susținere intimatul a artat c a intrat în posesia actelor de recurs și în consecinț este culpa procesual a recurentei în privința promovrii demersului, aceasta susținând pe parcursul judecții c nu se gsește în posesia crții funciare.
Analizând recursul declarat Curtea reține urmtoarele:
Prin cererea introductiv de instanț intimatul a solicitat instanței obligarea recurentului la a comunica copii electrostatice certificate de pe actele ce formeaz dosarul de carte funciar nr.3640/03.03.1938; cu cheltuieli de judecat.
În motivarea acțiunii intimatul a artat c s-a adresat recurentului pentru eliberarea copiilor electrostatice ce formeaz dosarul de CF 3640/1938 îns în mod nejustificat s-a refuzat eliberarea. Astfel, în dezvoltare se arat c prin rspunsul primit i-a fost comunicat faptul c dosarul de carte funciar nu a fost identificat invocându-se faptul c dosarul nu a fost preluat din arhiva iar aceast scuz este nefondat, angajații recurentului nefiind dispuși s caute. Cererea astfel motivat a fost fundamentat pe dispozițiile Legii nr.554/2004.
Din conținutul celor susținute prin demersul inițiat se observ c cererea intimatului se fundamenteaz pe refuzul nejustificat al autoritții de a elibera anumite acte; c prin acest refuz i s-ar aduce o vtmare, actele fiind necesare pentru justificarea demersului adresat Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 și Legea nr.245/2005.
Conform art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoan care se consider vtmat într-un drept al su ori într-un interes legitim de ctre o autoritate printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
Potrivit aceluiași act se asimileaz actelor administrative și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
În sensul legii termenul de refuz nejustificat de a soluționa o cerere constituie exprimarea explicit cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane iar excesul de putere semnific exercitarea dreptului de apreciere al autoritților prin înclcarea limitelor competenței prevzute de lege sau prin înclcarea drepturilor.
În speț nu se poate reține incidența dispozițiilor menționate întrucât refuzul nu poate fi calificat ca fiind rezultatul excesului. Actele dosarului relev c autoritatea recurent în urma solicitrii a fcut demersuri pentru identificarea dosarului în vederea eliberrii de copii, dar dosarul nu a fost identificat ca preluat, printre documentele anului 1938 nefigurând un atare act ca fiind adus în arhiva sa. Tot astfel relev actele c recurenta a depus diligențe identificând dosare conexate care fac referire generic, iar despre aceast referire a intimatului i s-a adus la cunoștinț. În acest context nefiind în posesia dosarului invocat al diligențelor fcute ce au permis doar identificarea unei referiri la numrul solicitat și pân la predarea preluarea efectiv a tuturor dosarelor nu se poate vorbi de un refuz în sensul relevat de intimat. Ca atare faț de cele rezultate din acte susținerile recurentei referitoare la greșita reținere de ctre instanț a incidenței normei menționate sunt întemeiate și urmeaz a fi admise.
Legat îns de acestea se susține de intimat c a intrat în posesia actelor relevate de recurent abia în cursul acestui demers și ca atare nu s-ar impune respingerea cererii vizând cheltuielile. Aceste susțineri nu pot fi primite întrucât se omite a se lua în considerare c în cauz nu se poate reține existența refuzului nejustificat ct vreme un atare dosar respectiv acte nu sunt deținute cele comunicate nu conțin copii ale dosarului invocat pentru a se considera existența culpei recurentei iar într-o astfel de situație nu se poate reține incidența dispozițiilor referitoare la cheltuieli de judecat.
Prin urmare reținând cele de mai sus în baza art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica hotrârea în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat deOFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARîmpotriva sentinței civile nr.2096 din 7 noiembrie 2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modific în sensul c: Respinge acțiunea formulat de reclamantul împotriva pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliar
Decizia este irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red.//3 ex./12.05.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș