Obligația de a face. Decizia 1837/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1837
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 737 din data de 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant asistat de avocat, lipsind intimatul pârât Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului conform prevederilor art. 311alin.2 din Legea nr. 215/2001, unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Avocat pentru recurentul reclamant solicită respingerea excepției privind inadmisibilitatea recursului. Pe fond pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.737 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Olta respins ca neîntemeiată excepția tardivității acțiunii invocată de Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană O și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei, Județul O și Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, raportat la dispozițiile art. 37 (1) Cod procedură civilă, că excepția tardivității formulată de Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană O este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 31 ind.1 din Legea nr.215/2001.
Astfel potrivit art. 311alin. 1 din Legea nr. 215/2001, modificată și completată, hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenți de la ședință, de la comunicare.
S-a constatat că nu s-a făcut dovada participării reclamantului la ședința Consiliului local pentru validarea sau invalidarea mandatelor din 20.06.2008 și nici a comunicării Hotărârii nr. 2/20.06.2008 către reclamant, deci nu se poate reține tardivitatea formulării contestației potrivit prevederilor art. 311alin. 1 din Legea nr. 215/2001 modificată și completată.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a candidat pe lista Partidului Democrat Liberal, deținând prima poziție, pentru alegerile locale din data de 01.06.2008 și a obținut certificatul doveditor al alegerii emis de Circumscripția Electorală - Biroul Electoral, pentru funcția de consilier local.
Consiliul Local, în prima sa ședință de constituire, a invalidat mandatul reclamantului și a validat mandatul numitului, din partea Partidului Democrat Liberal, motiv pentru care reclamantul a contestat Hotărârea nr. 2/20.06.2008.
S-a mai reținut că potrivit art. 2 din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 130/04.06.2008, validarea mandatului candidatului ales se va face numai după ce partidul politic sau, după caz, alianța politică ori alianța electorală pe lista căreia a candidat confirmă în scris, sub semnătura conducerii județene a partidului politic, respectiv a acelor partide politice care au constituit alianțe politice, sau alianțe electorale, că respectivul candidat face parte din partidul politic respectiv, respectiv din unul dintre partidele politice care au constituit alianțele politice sau alianțele electorale, după caz.
Având în vedere că Partidul Democrat Liberal Oac omunicat cu adresa nr. 2375/16.06.2008 către Comisia de validare a Consiliului Local, că a confirmat mandatul consilierului local, aflat la poziția nr. 4, în mod corect s-a procedat la validarea în ședința consiliului local a numitului și invalidarea reclamantului, cu respectarea prevederilor Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 130/04.06.2008.
În consecință, s-a apreciat că Hotărârea nr. 2/20.06.2008 este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor hotărârii nr.130 din 4 iunie 2008 Biroului Electoral Central, în sensul că a apreciat greșit necesitatea confirmării apartenenței politice de către partidul din cadrul căruia face parte candidatul, în vederea validării alegerii consiliului local.
A mai susținut că, în conformitate cu dispozițiile art.96 alin.6 din Legea 67/2004 R, atribuirea mandatelor se face de către birourile electorale de circumscripție, în ordinea înscrierii candidaților pe listă și începe cu lista de candidați, pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi.
Astfel din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că este obligatorie validarea sau invalidarea primei poziții a candidatului care a fost ales (sau în ordinea înscrierii pe listă), candidatul fiind obligat să prezinte acte din care să rezulte apartenența la partidul politic pentru care a candidat.
Recurentul a mai solicitat că la analizarea motivelor sale să se mai aibă în vedere și faptul că pârâtul Partidul Democrat Liberal a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art.31 ind.1 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, introdus prin OUG nr.20/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 177 din 7 martie 2008, hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor de consilier local sau județean, poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare, sau în cazul celor absenți de la ședință, de la comunicare. Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 30 de zile, iar hotărârea este definitivă și irevocabilă.
În speță, prin cererea precizatoare formulată la termenul din 26 septembrie 2008, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr.20 /20.06.2008 prin care mandatul său de consilier local a fost invalidat de Consiliul local, iar hotărârea prin care s-a pronunțat Secția de contencios administrativ a Tribunalului Olt asupra acestei cereri este -conform dispozițiilor mai sus arătate- definitivă și irevocabilă, astfel că recursul declarat împotriva hotărârii fiind inadmisibil urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.737 din 28 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
22 Aprilie 2009
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu