Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1840/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1840
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 98 din data de 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea din oficiu invocă ca motiv de ordine publică excepția necompetenței materiale a Secției de contencios administrativ și fiscal în soluționarea cauzei.
CURTE A:
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.98 din 3 februarie 2009, Tribunalul Olta respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ a Tribunalului Olt cu o cerere privind restituirea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor de către C, cerere admisă prin sentința 344/20.05.2008 pronunțată în dosar -, în dosarul respectiv nedepunându-se dovezi cu privire la efectuarea de cheltuieli de judecată prin angajarea unui apărător, sens în care nu au fost solicitate și nici acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței respective, Cad eclarat recurs față de care intimatul reclamant a formulat concluzii scrise prin apărător, atașându-se delegație și chitanță privind plata onorariului de 2000 lei, în cuprinsul concluziilor solicitându-se plata cheltuielilor respective.
Prin decizia 1747/04.09.2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul declarat de C ca nefondat, fără a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată.
S-a mai reținut că potrivit art. 274 alin. 1 partea care cade în pretentii este obligată la plata cheltuielilor de judecată, însă art. 274 alin. 3 dă posibilitatea judecătorului să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În cauza de față s-a constatat că prin decizia pronunțată în recurs, instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată efectuate chiar în faza de recurs, situație în care reclamantul avea posibilitatea ca în conformitate cu dispozițiile art. 281 si următoarele să solicite înlăturarea omisiunii sau completarea dispozitivului, dându-se în acest fel posibilitatea ca instanța de recurs să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată ce au fost efectuate în chiar faza recursului.
S-a apreciat că tribunalul ca instanță de fond nu se poate pronunța asupra unor cheltuieli făcute în faza de recurs, asupra acestora putându-se pronunța instanța care a soluționat recursul și, în plus, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 998 și următoarele cod civil, în cauză neputând fi vorba de răspunderea delictuală a organului financiar fiscal.
Referitor la susținerile reclamantului că nu a cunoscut întregul dispozitiv al deciziei pronunțate în recurs, neștiind dacă au fost acordate cheltuielile de judecată, s-a apreciat că acestea nu constituie un motiv ce a determinat formularea cererii de față, câtă vreme la data la care s-a solicitat și s-a investit cu formula executorie sentința 334/20.05.2008, respectiv la data de 16.10.2008, întreg dosarul se afla în arhiva Tribunalului O l t, el fiind restituit în data de 13.10.2008 și cu toate acestea reclamantul a solicitat investirea sentinței în forma existentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat netemeinicia acțiunii sale cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât o astfel de cerere are un caracter accesoriu cererii principale și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă este de competența instanței care judecă cererea principală, astfel că tribunalul trebuia să o soluționeze.
Intimata pârâtă, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
La termenul de azi, Curtea, din oficiu, a invocat necompetența materială a Tribunalului Olt în soluționarea cauzei.
Examinând sentința, în raport de excepția invocată, Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea Administrației Publice C la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, cheltuieli făcute în soluționarea recursului, ce a format obiectul dosarului - al Curții de APEL CRAIOVA.
În susținerea acțiunii sale în pretenții, reclamantul a precizat că în concluziile scrise depuse în dosarul Curții de APEL CRAIOVA, a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta C, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat cu chitanța nr.51/7 iulie 2008.
Soluționând recursul, Curtea a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate, situație în care reclamantul le-a cerut pe calea unei cereri separate, ce formează obiectul cauzei deduse judecății.
În cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată, atunci, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective,(civil, comercial, litigiu de muncă) procesul care are ca obiect numai acordarea acestor cheltuieli este un proces civil distinct, astfel încât cererea se judecă în primă instanță la judecătorie (afară de cazul în care ar deveni incidente prevederile înscrise în art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă, când competența în primă instanță aparține tribunalului.
Prin urmare chiar și atunci când procesul care le-a ocazionat a fost rezolvat de o instanță superioară, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este de competența judecătoriei, deoarece o astfel de cerere nu reprezintă o cenzurare a hotărârii pronunțate în acel proces.
Cum în speță valoarea cheltuielilor cerute este mai mică decât cea prevăzută în art.2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă rezultă că soluționarea cauzei este de competența Judecătoriei Caracal, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.
În consecință, hotărârea tribunalului s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art.304 pct.3 Cod pr.civilă și art.312 pct.6 Cod pr.civilă, astfel că se va admite recursul, va fi casată sentința atacată, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare instanței mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 98 din data de 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Caracal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/13.05.2009
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
