Obligația de a face. Decizia 1867/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1867/2008

Ședința publică din 19 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

JUDECĂTORI: Rodica Filip, Eleonora Gheța Sergiu Leon Președintele secției

---

GREFIER: -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul, împotriva Sentinței civile nr. 793 din 9 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI T, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal la a doua strigare a cauzei se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtei intimate Primăria municipiului T - Comisia Locală de Fond Funciar, consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimații. La data de 17 septembrie 2008 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamantului recurent.

Declară recurentul și reprezentantul intimatei că nu au alte cereri sau probe.

Curtea, observând că recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, precizând că până în prezent nu a primit nici un răspuns la cerere și că nu înțelege ce de nu este pus în posesie.

Reprezentantul pârâtei intimate Primăria municipiului T - Comisia Locală de Fond Funciar solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.793/9 mai 2008 Tribunalului Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria Municipiului T și Primarul Municipiul

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria Municipiului T și Primarul Municipiul T -, solicitând instanței să oblige pârâții la comunicarea răspunsului la cererea depusă de reclamant la Comisia de fond funciar T la data de 26.02.2008, ce a fost înregistrată sub nr. 2194/2008 prin care s-a solicitat aprobarea cererii depusă în temeiul Legii 247/2005 cu nr.68 din 16.09.2005 și a obliga pârâții la repararea pagubei produse prin nefolosința terenului din culpa acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, orice instituție a statului este obligată să dea un răspuns în termen de 30 zile la cererile depuse iar pârâta refuză in mod nejustificat să îndeplinească o obligație legală.

Tribunalul a reținut că reclamantul a formulat o cerere înregistrată sub nr. 2194/2008 la Comisia locală de fond funciar a municipiului T, solicitând să i se comunice soluția dată la cererea depusă cu nr. 68 din 16.09.2005, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren in suprafață de 21,5 ha în baza Legii 247/2005.

Prima instanță a considerat că petiția formulată de reclamant nu intră nici in prevederile OG 27/2003 și n ici in prevederile Legii 544/2001, deoarece reclamantul dorește reconstituirea dreptului de proprietate și nu o solicitare pentru obținerea unor informații publice sau private.

În conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 18/1991, competența privind acțiunile de fond funciar este dată în favoarea judecătoriilor în a căror rază teritorială se află terenul pentru care se solicită reconstituirea.

În consecință, acțiunea reclamantului nu intră în categoria refuzului nejustificat prevăzut de art. 8 din Legea nr.554/2004, ci in categoria unei obligații legale stabilită de legile fondului funciar, care urmează a fi analizată de judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului nefiind întemeiată pe prevederile contenciosului administrativ, fiind stabilită o competență derogatorie și petitul subsidiar de obligare la plata unor daune pentru nefolosința terenului a fost respins, întrucât acest capăt de cerere poate să stea doar alături de anularea actului sau de obligarea la rezolvarea cererii, adică în caz de admitere a acțiunii principale.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii formulată și precizată, cu cheltuielile de judecată.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că Tribunalul Cluj în mod nelegal și nefondat mi-a respins acțiunea, reținând în mod eronat faptul că o astfel de cerere nu intră în prevederile Legii nr. 554/2004 și nici a nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, respectiva nr.OG27/2002,privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Consideră recurentul că starea de fapt reținută de instanță este total eronată, având în vedere dispozițiile imperative ale alin. 1 alin. 8 din Legea nr. 554/2004 - "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici răspuns în termenul prevăzut la art.7 alin.4 (de 30 zile), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii", dispoziții care sunt cuprinse și în art. 21, respectiv art. 51 și 52 alin.1 din Constituție.

Faptul că refuzul comunicării de către autoritățile publice, la astfel de cereri, se judecă de către instanța de contencios administrativ, a fost stabilită și prin Decizia nr.110 din 11.03.2004 a Curții Constituționale, publicată în nr.397/04.05.2004, partea I în această Decizie a Curții Constituționale, se stabilește în mod neechivoc faptul că necomunicarea soluțiilor la cererile depuse în baza Legii fondului funciar, de către comisiile locale sau nesoluționarea în termen a contestațiilor formulate de către persoanele nemulțumite, de către comisiile județene.

Reclamantul a solicitat comunicarea soluției date, la cererea ce a depus-o, în temeiul Legii nr. 247/2005, pentru a avea posibilitatea în caz că această cerere nu a fost aprobată, să se adresez cu contestație la comisia județeană.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt total eronată, față de obiectul acțiunii, ceea ce a determinat și pronunțarea hotărârii judecătorești nelegale, sentința atacată cu recurs.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat și urmează a fi respins.

Obligarea autorității de a răspunde la o cerere adresată nu reprezintă o acțiune în contencios administrativ, astfel cum este circumscrisă de către art. 1 alin. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, nici unul dintre aceste texte necuprinzând ipoteza în discuție.

De asemenea, nu este vorba despre o cerere în procedura informațiilor publice, fiind o chestiune privind un drept pe care reclamantul îl pretinde.

Prima instanță a considerat că petiția formulată de reclamant nu intră nici in prevederile OG 27/2003, însă acest act normativ nu a fost invocat la fond de către reclamant, iar tribunalul nu putea să se pronunțe asupra sa.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 793 din 9 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Rodica Filip, Eleonora Gheța Sergiu Leon

- - - - ---

GREFIER

-

./MR

22.09.08/2 EX.

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța Sergiu Leon

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1867/2008. Curtea de Apel Cluj