Obligația de a face. Sentința 216/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.08.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.216
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.06.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
S-au luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin Ministrul, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, PRIM PROCUROR - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, G - T - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR, G, și, având ca obiect obligația de a face și cererile de intervenție formulate în interes propriu și în interesul reclamantului de intervenientul.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin ministrul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 22.06.2009, o cerere de amânare a cauzei din partea reclamantului.
Reprezentanta pârâtului prin ministrul arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei.
Instanța, față de împrejurarea că dosarul a fost înregistrat la data de 26.08.2008 pe rolul acestei instanțe și având în vedere că au fost acordate reclamantului mai multe termene consecutive pentru a răspunde la excepțiile invocate de către pârâți raportat la dispozițiile art.156 Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamant.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție formulate de către intervenientul.
Reprezentanta pârâtului prin ministrul solicita respingerea admisibilității în principiu.
Curtea admite în principiu cererile de intervenție formulate de intervenient, în acord cu art.49 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Reprezentanta pârâtului prin ministrul solicita admiterea excepției.
Instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea că în cazul acțiunilor reglementate de art.19 nu este necesară plângerea prealabilă, astfel fiind și jurisprudența care a menționat că îndeplinirea procedurii prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate pentru acțiunile în anularea, modificarea sau obligarea la emiterea unui act administrativ.
Curtea unește celelalte excepții invocate de către pârâți cu fondul cauzei și acordă cuvântul pe excepții și pe fond.
Reprezentanta pârâtului prin ministrul pune concluzii de admitere a excepțiilor invocate iar pe fond solicită respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, la data de 26.08.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B prin ministrul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Timișoara, Prim Procuror - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, G - T - Serviciul de Investigare a Fraudelor, G, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata unor despăgubiri, astfel:
Obligarea pârâtei în solidar cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la plata sumei de 1.000 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale pentru refuzul nejustificat de a se conforma solicitării Curții de Apel Timișoara și la suma de 1.000 lei reprezentând daune cominatorii pentru refuzul subordonării cererii instanței de judecată privitor la proba cerută în dosarul nr-;
Obligarea pârâților în solidar cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și G în solidar cu T la plata sumei de 500 lei pentru fiecare reclamant reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin reținerea nejustificată din anii 2007 și 2008 raportului transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin ministrul, probă netrimisă Curții de Apel Timișoara;
Obligarea pârâtei în solidar cu Curtea de Apel Timișoara la plata sumei de 1.000 lei daune morale pentru fiecare reclamant întrucât le-a vătămat dreptul la apărare cu proba ce a fost încuviințată în ședința din 13.09.2007;
Obligarea pârâtului în solidar cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici B la plata sumei de 1.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea dreptului la apărare, refuzând a comunica informații corecte instanței de judecată în dosarul nr- și prin viclenie a urmărit să nu se afle adevărul referitor la concursul organizat de Ministerul Finanțelor Publice în 20.09.2002, fără un aviz favorabil cum prevedea nr.HG1087/2001;
Obligarea pârâților G și în solidar cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 700 lei pentru fiecare reclamant, aceștia nesocotind autoritatea ministrului de atunci care prin raportul nr.-/08.05.2001 l-a sancționat disciplinar pe directorul adjunct al Administrației Finanțelor Publice L, G cât și la plata sumei de 1.000 lei pentru fiecare reclamant, deoarece știind despre situația numitului G că a fost sancționat de ministru, îi încetează împuternicirea de director acordată prin Ordinul nr.1492/2001.
Obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin ministrul la plata sumei de 90.000 lei către reclamantul reprezentând daune materiale și morale pentru refuzul soluționării cererii nr.-/24.01.2008 și refuzul reîncadrării de către, conform deciziei civile nr.964/A/07.04.1998 a Tribunalului Timiș, pe locul de muncă conform cărții de muncă;
Obligarea pârâtului în solidar cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 800.000 lei reprezentând daune morale către reclamantul și la plata sumei de 800.000 lei daune morale către numitul, fiind vătămați în dreptul la libertate prin arestarea nelegală timp de 8 zile.
În dovedirea acțiunii s-au depus o serie de înscrisuri, respectiv: adresa nr.110.174/21.08.2007 emisă de, încheierea de ședință din 13.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, rezoluția din 13.06.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pronunțată în dosarul nr.7108/P/2006, adrese, Ordonanța din 04.04.1994 pronunțată în dosarul nr.192/P/1994, mandate de arestare preventivă nr.80, 81 din 04.04.1994, Ordonanța din 11.04.1994 pronunțată în dosarul nr.192/P/1994 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, decizia civilă nr.964/A/07.04.1998 pronunțată în dosarul nr.361/C/1998 a Tribunalului Timiș, decizia nr.49/23.05.2002 a
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea sa la despăgubiri, excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul 2 al cererii și excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale cu privire la capătul 3 al cererii precum și aplicarea unei amenzi reclamantului.
În considerentele întâmpinării se arată că, din lecturarea cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanții nu solicită instanței să se constate un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau anularea unui act administrativ ci fac simple referiri la anumite acte administrative emise în anii 2001 - 2002, acte care în opinia lor i-ar fi vătămat în drepturi.
Se mai arată că din interpretarea art.16 alin.1 din Legea nr.554/2004 se desprinde concluzia că acțiunea împotriva "funcționarului" are un caracter subsidiar față de cea îndreptată împotriva autorității în care își desfășoară activitatea, legiuitorul stabilind în mod expres, că în cazul în care se admite cererea, persoana fizică poate fi obligată la plata despăgubirilor în solidar cu autoritatea publică.
Raportat la obiectul cererii și la calitatea de secretar general în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor se solicită a se constata că cererea reclamantului excede normei legale mai sus menționate întrucât nu a elaborat, emis sau încheiat actul administrativ.
Menționează că în speța dedusă judecății reclamanții nu au investit instanța cu o cerere vizând anularea unui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat de a soluționa o cerere ci au solicitat numai obligarea la despăgubiri, fără însă a invoca o hotărâre prin care să li se fi stabilit de instanța de judecată un drept împotriva autorității emitente a actului administrativ, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art.19 din Legea nr.554/2004.
Precizează că un alt motiv pentru care acțiunea este inadmisibilă se referă la procedura prealabilă care este obligatorie așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.7, 8 și 11 din Legea nr.554/2004 iar neîndeplinirea ei reprezintă un fine de neprimire în materia contenciosului administrativ ceea ce face ca acțiunea să fie inadmisibilă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune se arată că reclamanții s-au adresat Ministerului Economiei și Finanțelor cu numeroase petiții, marea majoritate a acestora având un conținut similar cu cel al cererii de chemare în judecată și că acestor solicitări li s-a dat curs în sensul formulării unor răspunsuri în scris către petenți. De asemenea, se mai arată că actele administrative invocate în acțiune au mai făcut obiectul unor litigii, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că reclamanții nu au suferit o vătămare prin emiterea acestora.
Referitor la excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale se arată că reclamanții trebuiau să exercite orice drept, atât la declanșarea procesului cât și ulterior, pe parcursul judecății, cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.
Astfel, în speța dedusă judecății reclamanții nu și-au exercitat cu bună credință drepturile conferite de lege, întrucât aceștia au formulat mai multe cereri de chemare în judecată pentru aceleași pretenții, încercând să eludeze puterea de lucru judecat prin invocarea unor temeiuri de drept diferite, fapt pe care îl apreciază ca fiind un abuz de drept, acțiunea fiind promovată cu rea credință și în scop șicanator.
Pârâtul, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, legal citat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Prin considerentele întâmpinării se invocă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere formulat împotriva și a sa, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil, pentru existența autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate.
De asemenea se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, a și a dl. în raport cu obiectul acțiunii, întrucât în legislația privind funcția publică și funcționarii publici nu există nici o dispoziție legală care să justifice chemarea lor în judecată pentru anularea unui concurs organizat de o altă instituție publică, astfel încât nu pot fi obligați la ceva ce legea nu îi obligă să facă, respectiv anularea unui concurs organizat de o altă instituție publică.
S-a invocat și excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004. Se arată că termenul de 30 de zile de comunicare a răspunsului la petiția adresată unei autorități sau instituții publice este prevăzut de art.8 din Ordonanța nr.27/2002 trebuie corelat cu termenul legal prevăzut de art.7 din Legea nr.554/2004, care este tot de 30 de zile de la comunicarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Depășirea termenului prevăzut de lege îl îndreptățește pe petiționar să introducă acțiunea în contencios administrativ, împotriva autorității sau instituției publice pentru faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sale, dar numai după ce anterior acțiunii judiciare a îndeplinit și procedura plângerii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.
Legal citat, pârâtul Gaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nedovedită.
În considerentele întâmpinării se invocă excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, care, în calitatea lor de experți din cadrul Corpului, în conformitate cu legislația în vigoare, nu pot introduce acțiunii în instanță.
Pe fondul cauzei se arată că a efectuat cercetările în dosarul nr.2012/11.09.2006 al T iar la finalul cercetărilor a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale din data de 01.04.2008, din materialul probator efectuat rezultând că nu s-a săvârșit nici o faptă penală motiv pentru care a înaintat procurorului de cauză referatul, care a confirmat propunerea sa prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în dosar nr.7108/P/2006.
Astfel, în cazul în care reclamanții nu ar fi fost de acord cu rezoluția de neîncepere a urmăriri penale aveau la dispoziție căile de atac prevăzute în Codul d e procedură penală.
Cu privire la despăgubirile solicitate, se arată că reclamanții nu au dovedit care este prejudiciul pe care l-au suferit prin emiterea referatului de neîncepere a urmăririi penale și nu au dovedit nici cuantumul solicitat.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, invocând totodată excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a numitului.
În considerentele întâmpinării s-a solicitat pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă având în vedere că potrivit art.1 din Legea nr.554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public".
De asemenea consideră inadmisibilă acțiunea reclamanților și raportat la art.52 din Constituția României, unde se prevede că persoanele vătămate trebuie să demonstreze încălcarea de către o autoritate publică a unui drept al său sau a unui interes legitim.
Menționează că nici procedura prealabilă prevăzută de art.7, 8 și 11 din legea nr.554/2004 nu este îndeplinită de către reclamanți, iar din dovezile depuse în probațiune nu rezultă faptul că ar fi uzat de procedura prealabilă prin care să conteste un act administrativ emis de autoritatea emitentă.
Tot pe cale de excepție se solicită a se constata autoritatea de lucru judecat, având în vedere că actele administrative invocate au mai făcut obiectul unor litigii în instanță, soluționate definitiv și irevocabil, precum și constatarea lipsei calității procesuale active a numitului, în numele căruia reclamanții solicită obligarea Statului Român la plata sumei în valoare totală de 800.000 lei, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale. Apreciază că în speță nu este îndeplinită condiția identității între persoana numitului și reclamanți cu atât mai mult cu cât acțiunea dedusă judecății este semnată doar de către reclamanți.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În temeiul art.137 Cod procedură civilă a invocat excepția lipsei calității procesuale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara raportat la dispozițiile art.5 alin.2 din decretul nr.31/1954 și art.89 alin.3 teza a -II-a din legea nr.304/2004.
Pe fond, se arată că pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite patru condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Astfel, în cauză nu se poate reține existența celor două condiții esențiale pentru angajarea răspunderii delictuale - fapta ilicită și prejudiciul - și implicit nici a raportului de cauzalitate între acestea.
Consideră că răspunderea personală a procurorilor nu poate fi angajată și, de asemenea, nici răspunderea civilă delictuală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, întrucât modalitatea de soluționare a unei cauze sau cereri ține de propria conștiință a magistratului și de aplicarea corectă a legii; nici infirmarea soluției de către procurorul ierarhic superior sau de către instanță, nu poate converti această modalitate într-o greșeală cauzatoare de prejudiciu, cu atât mai mult într-o acțiune săvârșită cu intenție în scopul de a prejudicia.
Or, activitatea de urmărire penală desfășurată de procurori, precum și cea de soluționare a diverselor cereri primite de la persoane fizice sau autorități ale statului, nu constituie o însărcinare primită din partea Ministerului Public, ci o atribuție ce le incumbă în temeiul legii, iar existența controlului ierarhic nu creează raport de dependență funcțională între cele două părți, ci este specifică exercitării legale a funcției pe care o dețin.
Menționează că răspunderea pentru un presupus prejudiciu cauzat, nu se poate angaja decât printr-un raport obligațional având ca debitor statul, prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor, care are calitate în astfel de cauze, iar nu Ministerul public, care nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, iar pe cale de excepție au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nemotivată, nelegală și tardiv introdusă.
În motivarea întâmpinării se arată că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă tribunalul Timiș, funcție pe care o avea în anul 1994, dispus arestarea prevenită a numiților și, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.148 Cod procedură penală, având în vedere atât gravitatea faptei comise, infracțiune de corupție, funcția deținută de cei doi, acea de organ de control, cât și poziția adoptată de cei doi inculpați în cursul urmăririi penale, din care rezulta că lăsarea lor în libertate prezenta un pericol pentru ordinea publică, măsura dispusă în cauză fiind confirmată de prim procurorul unității.
Se arată că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză potrivit dispozițiilor art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală, pentru a fi obligat de către instanță la plata despăgubirilor bănești solicitate de reclamanți, iar pe de altă parte nici Statul Român nu poate fi obligat atât pentru faptul că acțiunea este tardiv introdusă la instanțe, după aproximativ 14 ani, cu depășirea termenului prevăzut în mod expres de art.505 alin.2 Cod procedură penală, termenul de 1 an fiind de decădere, precum și faptul că măsura dispusă față de cei doi inculpați a fost luată în mod nelegal.
Intervenientul, în temeiul art.49 alin.3 din Codul d e procedură civilă a formulat cerere de intervenție în interes propriu cât și în interesul reclamantului.
Prin considerentele cererilor de intervenție se solicită obligarea pârâtului în solidar cu Statul Român la plata sumei de 800.000 lei, deoarece l-a vătămat în data de 04.04.1994 când era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Referitor la cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului, arată că acesta i-a fost șef serviciu, și după un control fiscal în calitate de funcționari la Administrația Finanțelor Publice L, au cumpărat fiecare o J de miel de la vânzătorul, gestionară fiind, prim-procurorului care a formulat un denunț, aceasta aflându-se în stare de vrăjmășie cu.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
Curtea va analiza cu prioritate admisibilitatea acțiunii, față de prevederile art.19 din Legea nr.554/2004, problema invocată de către instanță în ședința publică din data de 12.01.2009.
Reclamanții și intrevenientul, deși li s-a pus în vedere să-și exprime punctul de vedere cu privire la toate excepțiile invocate de către pârâți, acordându-li-se mai multe termene de judecată în acest sens, aceștia nu și-au exprimat opinia față de aceste excepții. Totodată aceștia nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, în acord cu prevederile art.19 din Legea nr.554/2004.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că prin prezenta acțiune, reclamanții și intervenientul au solicitat instanței, pe calea contenciosului administrativ, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata către aceștia a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanților și intervenientului, prin acțiunile lor din activitatea desfășurată.
Curtea constată că legiuitorul a reglementat în art.19 din Legea nr.554/2004 posibilitatea ca în situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, să introducă pe calea contenciosului administrativ o cerere de despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curgând de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Din modul cum este redactat articolul 19 mai sus menționat rezultă că cererea formulată pe cale separată pentru despăgubiri este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptata împotriva unui act administrativ. În caz contrar reclamantul nu are deschisă decât calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale, în condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil.
Astfel fiind, s-a statuat atât în doctrină, cât și în jurisprudență că în cadrul procesului de contencios administrativ, privit în sens larg, acțiunea separată pentru despăgubiri este o etapă ulterioară acțiunii principale îndreptată împotriva actului vătămător, acțiune care, la rândul său, a fost precedată de procedura prealabilă administrativă.
În speța de față, Curtea constată că reclamanții și intervenientul au solicitat pe calea contenciosului administrativ pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea fiecărui pârât la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanților și intervenientului prin activitatea desfășurată de către aceștia, așa cum s-a menționat mai sus în considerentele prezentei sentințe.
Reclamanții și intervenientul nu invocă în susținerea pretențiilor împrejurarea că anterior s-ar fi adresat instanței de contencios administrativ cu o acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ și nu au dovedit existenta unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă o astfel de acțiune. Această condiție reprezintă o etapa prealabilă și obligatorie în formularea acțiunii în acord cu art.19 din Legea nr.554/2004, fără de care nu poate fi admisă o acțiune în despăgubiri distinctă întemeiată pe articolul 19 din Legea nr.554/2004.
Curtea constată că pe calea contenciosului administrativ nu este admisibilă o acțiune în despăgubiri întemeiată exclusiv pe susținerile reclamanților și intervenientului în sensul că prin activitatea lor pârâții au adus prejudicii, câtă vreme textul de lege impune existenta unei hotărâri judecătorești de admitere a unei acțiuni în contencios anterioare, care să aibă un obiect în acord cu prevederile art.8 din Legea nr.554/2004.
În speța de față nu sunt incidente nici dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004 care prevede în mod expres și limitativ obiectul acțiunii în contencios administrativ.
Față de prevederile mai sus menționate, văzând cuprinsul cererii de chemare în judecată Curtea va respinge acțiunea reclamanților și cererile de intervenție formulate de intervenientul. Fatță de soluția pronunțată prin raportare la dispozițiile legale reținute Curtea nu va mai analiza celelalte excepții invocate, analizarea aspectelor mai sus reținute având prioritate.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliul în L,-,. B,.20, jud. T și, domiciliat în com. Coștei nr.676, jud. T în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin Ministrul, cu sediul în B,-, Sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, Sector 5, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T, - - nr.2 A, jud. T, PRIM PROCUROR - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, cu sediul în T,-, jud. T, - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, cu sediul în T,-, jud. T, G - T - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR, cu sediul în T,-, jud. T, G cu domiciliul în B,-, Sector 3, cu domiciliul în B,-, Sector 5, cu domiciliul în B,-, Sector 3, cu domiciliul în T,-,. II,.5, jud.
Respinge cererile de intervenție formulate de către intervenientul, cu domiciliul în L,-, - 6,. II,.9, jud.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/16.07.09
TEHNORED:/16.07.09
15.ex./SM/emis 13 com.
Se comunică:
- reclamant -, - în L,-,. B,.20, jud.
- reclamant -, - com. Coștei nr.676, jud.
- pârât 1 - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin ministrul, - B,-, Sector 5
- pârât 2 - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, - B,-, Sector 5, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
- pârât 3 - CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, - T, P-ța - - nr. 2A, jud.
- pârât 4 - PRIM PROCUROR -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUD. T, - T,-, jud.
- pârât 5 - - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, - T,-, jud.
- pârât 6 - G - T - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR, - T,-, jud.
- pârât 7 - G, - B,-, Sector 3
- pârât 8 -, - B,-, Sector 5
- pârât 9 -, - B,-, Sector 3
- pârât 10 - - T-,. II,.5, jud.
- intervenient -, - L,-, - 6,. II,.9, jud.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
