Obligația de a face. Decizia 314/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - obligație de a face -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 314

Ședința publică din 26 februarie 2010

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul

, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Avocat, din municipiul S,-,.14,. A,.5, județul S, împotrivasentinței nr.2192 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții SC "" - S, cu sediul în S,-, județul S și Municipiul S - prin Primar, cu sediul în S, dul 1 - nr. 5 A, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic - pentru pârâta -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că la dosar s-a depus de către reclamant, chitanța seria nr. -/17.02.2010 în cuantum de 4 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei - aferente recursului declarat, precum și întâmpinare la motivele de recurs, formulată de pârâta -

Instanța, verifică actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic - pentru pârâta intimată - S, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală, pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinare.

În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 28.05.2009 sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții SC "" - și Municipiul Sas olicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la eliberarea unui aviz favorabil pentru obținerea autorizației de construire și daune compensatorii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pe terenul proprietate personală intenționează să construiască un garaj, că a depus toate actele necesare eliberării autorizației de construcție, însă SC - este singura instituție care nu i-a acordat un aviz favorabil motivat de faptul că sub terenul proprietatea sa există o conductă de apă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând, în esență, că avizarea negativă a fost făcută și în conformitate cu dispozițiile art.55 din Ordinul nr.88/2007 care prevede că pe traseul rețelelor de apă aparținând sistemului de alimentare cu apă și canalizare este interzisă amplasarea de construcții provizorii sau definitive.

Prin sentința nr. 2192 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins cererea ca inadmisibilă reținând că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, întrucât din înscrisul atașat la fila 5 dosar rezultă că pârâta a soluționat nefavorabil cererea reclamantului.

Potrivit disp.art.77 al.71din Ordinul nr.1430/2005, avizele se emit de operatorii economici, în speță SC -.

Raportat la obiectul acțiunii, avizul nu este un act administrativ, în sensul art.2 al.1 lit. "c" din Legea nr.554/2004, ci un pregătitor care nu poate fi atacat de sine stătător; instanța apreciază că actele preparatorii, indiferent de caracterul lor nu au calitatea de acte administrative, prin urmare cererea reclamantului nu poate fi soluționată pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul arătând că în mod nelegal instanța a invocat și s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, schimbând cauza cererii dedusă judecății. Arată în plus că potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, republicată, între autoritățile administrative publice locale și utilizatori sunt raporturi juridice de natură administrativă supuse normelor juridice de drept public.

Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Pârâta "" S, în calitate de prestator al serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă, canalizare și epurare a apelor uzate din municipiul S este obligată, în cazul în care în certificatul de urbanism emis de autoritățile competente există mențiune în acest sens, să elibereze un aviz în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii - art. 7 alin. 20 din Legea nr. 50/1991, aviz care poate fi pozitiv sau negativ și care devine parte integrantă din autorizația de construire, conform art. 5 alin. 3 din Legea nr.50/2001.

În speță, reținând că pe amplasamentul propus există rețea de transport apă potabilă, "" Saa vizat negativ executarea lucrării în vederea căreia s-a solicitat avizul, îndeplinind obligația prevăzută de lege, care era de a emite un aviz, oricare va fi fiind acela.

Contestarea separată a avizului negativ fiind, față de dispozițiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, inadmisibilă, în mod corect prima instanță a respins cererea cu această motivare, fără a schimba în acest fel cauza cererii de chemare în judecată, așa cum a reclamat recurentul.

Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă,Curteava respinge recursul ca nefondat, menținând hotărârea contestată ca fiind legală și temeinică, cu substituirea motivării, în sensul celor arătate anterior.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECI D:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Avocat, din municipiul S,-,.14,. A,.5, județul S, împotrivasentinței nr.2192 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții SC "" - S, cu sediul în S,-, județul S și Municipiul S - prin Primar, cu sediul în S, dul 1 - nr. 5 A, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. - -

Jud.fond:

Tehnodact.

2 ex./26.03.2010

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Galan Marius, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 314/2010. Curtea de Apel Suceava