Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 319/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.319

Ședința publică din 26 februarie 2010

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței, se află judecarea recursului de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentințeinr. 1305 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta intimată "", cu sediul în B, dul - - nr. 132, județul B, pârâții intimați Serviciul Public Comunitar -Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului B, cu sediul în B, - - nr.1, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit toate părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă, nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, socotindu-se lămurită, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.

În temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă, declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 24 aprilie 2009, înregistrată sub nr-, reclamanta " B, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B; Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat obligarea acestora la restituirea taxei de poluare achitate pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism din spațiul și a fost obligată să plătească taxa de poluare în vederea înmatriculării autoturismului, taxă care contravine disp. art. 28 și 90 din Tratatului Uniunii Europene, ceea ce atrage răspunderea statului pentru nerespectarea disp. art. 10 din tratat, potrivit cărora autoritățile statului au obligația de a lua toată măsurile destinate executării dreptului comunitar.

A precizat totodată că, dispozițiile nr.OUG 50/2008 contravin celor din Tratatul Comunității Europene.

Pârâtul Statul Român - prin, legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii întrucât taxa a fost percepută în baza dispozițiilor nr.OUG 50/2008.

Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1096 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, față de care a respins acțiunea, ca inadmisibilă; a respins, ca nefondată excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea reclamantei, obligând Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor să restituie acesteia, contravaloarea taxei de poluare în sumă de 3.138 lei, achitată cu chitanța seria - 4 A nr. -/09.12.2008, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata sumei de 459 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român - prin, aceasta este justificată prin aceea că repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației de a respecta normele comunitare revine Statului Român potrivit art. 28 din E; trezoreria doar a încasat suma plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca orice altă taxă sau impozit ce se virează la bugetul de stat, neputând fi atrasă răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe încasată în baza legii române.

Față de Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului, instanța a admis excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B nu este parte în raportul juridic dedus judecății, care implică atragerea răspunderii materiale a statului pentru nerespectarea unei norme de drept comunitar.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat constată că această taxă a fost stabilită în baza elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, modificată prin nr.OUG 208/4.12.2008.

Reclamantul a achitat taxa de poluare la data de 09.12.2008 - dată la care se afla în vigoare nr.OUG 208/04.12.2008.

Așa cum rezultă din preambulul acestei ordonanțe, scopul adoptării ei l-a constituit protejarea pieței interne - spre deosebire de cel prevăzut de nr.OUG 50/2008, respectiv al protecției mediului - fapt care contravine disp. art. 90 aliniat 1 din Tratatul Comunității Europene care interzic taxarea internă discriminatorie.

Totodată, instanța a reținut că în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și nu să aibă ca efect protejarea producției naționale.

Așa fiind, instanța constată că dispozițiile nr.OUG 208/04.12.2008 nu respectă aceste exigențe ale dreptului comunitar, motiv pentru care instanța a admis acțiunea, obligând pârâta la restituirea taxei de poluare plătite pentru înmatricularea autoturismului.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, pârâtul, care a căzut în pretenții, a fost obligate la plata sumei de 459 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs- Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B și pentru Ministerul Finanțelor Publice - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât taxa a fost percepută în baza dispozițiilor nr.OUG 50/2008.

În concluzie a precizat că, taxa de poluare pretinsă de reclamantă înmatricularea unui autoturism second-hand pe teritoriul României nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, cu atât mai mult cu cât, taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,Curteaconstată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul în mod corect a reținut că aceasta este justificată, în speță trezoreria doar încasând o sumă ce a fost plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca orice altă taxă sau impozit ce se virează la bugetul de stat, neputând fi atrasă răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe încasate în baza legii române.

Prin cererea introductivă la instanță, reclamanta a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008, cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1.

Se cuvine, pentru început, să stabilim locul pe care dispozițiile art. 90 alin. 1 îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25, respectiv de realizare a unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror alte taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Industries, par.55 "art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre".

Aceasta nu înseamnă că, statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal ci, le impune ca, indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare, înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, și C-333/2005, "o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente". Și nu este inutil de observat că, această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație, cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).

Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG nr. 50/2008, poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.

În cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că "autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilorOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008."

Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin " păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare", așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.

De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.

În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constată a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

În urma cerinței de "primă înmatriculare" toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12.2008- 31.12.2009, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că actuala formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie, provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE.

De altfel, cu aceeași argumentare, Comisia Europeană a transmis României o "scrisoare de somare", ca primă etapă a procedurii de încălcare dreptului comunitar prevăzută de art. 226 din Tratatul CE.

Jurisprudența Curții de Justiție Europene - cauza Costa/Enel (1964) - stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a- lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca, baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.

De asemenea, în cazul, a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau prin alte proceduri constituționale.

Așa fiind, văzând că nu sunt date motivele de recurs invocate și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute,Curtea, în baza art. 3041, 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentințeinr. 1305 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta intimată "", cu sediul în B, dul - - nr. 132, județul B, pârâții intimați Serviciul Public Comunitar -Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului B, cu sediul în B, - - nr.1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. - -

Jud.fond: -

Tehnoredact.

08.03.2010/2 ex.

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Galan Marius, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 319/2010. Curtea de Apel Suceava