Obligația de a face. Sentința 375/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 27.04.2007
SENTINȚA CIVILĂ Nr.375
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Guvernul României, Parlamentul României, Curtea Constituțională, Președintele României, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, în stare de deținere, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că la data de 17.09.2008 cauza a fost suspendată în baza art.1551Cod procedură civilă și până în prezent reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că se pune în discuție perimarea acțiunii.
Reclamantul solicită repunerea pe rol a cauzei, respingerea excepției, arătând că, așa cum rezultă și din precizarea de acțiune de la fila 5 dosar, nu a avut pix și hârtie pentru a depune în suficiente exemplare acțiunea.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 813/59/27.04.2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Guvernul României, Parlamentul României, Curtea Constituțională, Președintele României, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, obligarea pârâților să completeze dispozițiile art.19 din Legea nr. 682/2002 cu prevederea că se aplică și pentru categoria condamnaților definitiv și mai ales ca cei condamnați definitiv dinaintea aplicării legii, să se respecte dreptul la șanse egale, să nu discrimineze pe nimeni.
În drept, a invocat dispozițiile art.4 alin.2, art.11, art.15, art.16 din Constituției, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Codul penal, Legea nr. 682/2002, Legea nr. 554/2004.
La data de 18.05.2007, reclamantul a depus precizare de acțiune.
La data de 17.06.2007, pârâta Camera Deputaților a depus întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare. La data de 18.06.2009 pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, precum și pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare.
Analizând excepția perimării acțiunii, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a introdus prezenta acțiune judiciară în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Guvernul României, Parlamentul României, Curtea Constituțională, Președintele României, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, acțiune a cărei judecare a fost suspendată în baza art. 1551Cod de Procedură Civilă prin încheierea pronunțată la termenul din 17.09.2008 (atașată la fila 65 dosar).
La data de 5.10.2009, ca urmare a rezoluției președintelui Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a repus cauza pe rol, în vederea discutării excepției perimării judecății, fiind stabilit termen de judecată la data de 23.11.2009.
Conform art. 248 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
Potrivit art. 248 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, "termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată".
Față de această excepție, instanța constată că în cauză este imputabilă părților rămânerea cauzei în nelucrare timp de peste un an în condițiile în care în acest interval de timp reclamantul avea posibilitatea de a solicita repunerea cauzei pe rol.
Instanța constată ca fiind lipsită de relevanță critica reclamantului referitoare la nesoluționarea cererii domniei sale de ajutor public judiciar întrucât nesoluționarea acestei cereri nu l-a împiedicat să solicite repunerea cauzei pe rol și să îndeplinească obligațiile impuse de instanță prin încheierea pronunțată la termenul din 17.09.2008, încheiere pe care reclamantul nu a contestat-o, deși avea posibilitatea exercitării recursului pe toată durata suspendării judecății.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea prevăzute de art. 248 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, și anume cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, instanța va admite excepția de perimare și va constata perimată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Guvernul României, Parlamentul României, Curtea Constituțională, Președintele României, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație.
Având în vedere dispozițiile art. 253 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Guvernul României, Parlamentul României, Curtea Constituțională, Președintele României, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./21.12.2009
Tehnored. /2 ex./21.12.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru