Obligația de a face. Decizia 413/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 413/2010
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 2755 din 16.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUN.C N, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurenților, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar aferente recursului formulat, precum și faptul că la data de 29 decembrie 2009 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Reprezentantul recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei, precum și timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei, prin urmare, Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurenților, care arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului reclamanților, desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 pr.civ. arătând că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind aplicabile prevederile art. 8 din acest act normativ. Reclamanții au efectuat procedura prealabilă, la care nu s-a primit răspuns nici în prezent.
Întrebat fiind de C dacă sunt reale afirmațiile pârâtului din întâmpinare, conform cărora s-a răspuns cererii reclamanților prin adresa din 25.02.2009 expediată la data de 02.03.2009, reprezentantul recurenților arată că nu contestă că s-a răspuns, ci se contestă faptul că nu s-a răspuns în termen de 30 de zile.
La întrebarea instanței referitoare la momentul la care se naște dreptul la acțiune în contencios administrativ, mandatarul recurenților arată că dreptul la acțiune al reclamanților se naște din momentul încălcării drepturilor acestora, când aceștia s-au adresat cu plângerea prealabilă adresată autorității pârâte.
Mai învederează că termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004 este unul de recomandare și nu de decădere și curge de la data formulării plângerii prealabile administrative.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2755 din 16.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția prematurității.
S-a respins acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, ca prematur formulata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din analiza cererii de fata rezulta ca în cauza se reclama refuzul paratei de a soluționa cererea înregistrata sub nr. 32827/45 înregistrata la data de 16 februarie 2009, prin care reclamanții solicita atribuirea terenului în suprafața de 500 mp, în zona din C-N, in vederea construirii unei locuințe (f8).
La formularea cererii mai sus menționate reclamanții s-au prevalat de calitatea de succesori ai defunctului, persoana in favoarea căreia s-a aprobat atribuirea unui teren în suprafața de 500 mp, situat in zona din C-N, prin HCL C-N nr. 25/2003, in calitate de persoana îndreptățita în baza Legii nr. 44/1994.
Conform prevederilor art. 8 alin 1 din Legea nr. 554/2004 poate sesiza instanța de contencios administrativ persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila au daca nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin 1 lit.
Nesoluționarea in termenul legal a unei cereri este definita de art. 2alin 1 lit. h din Legea nr. 554/2004 ca fiindfaptul de a nu răspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen.
Or, dat fiind ca reclamanții au înregistrat cererea nr. 32827/45 la data de 16 februarie 2009 si au promovat prezenta acțiune la data de 18 februarie 2009, rezulta ca parata se găsea, la data promovării prezentei acțiuni, în termenul legal de 30 de zile în care era obligata să răspundă cererii.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, văzând și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția prematurității, urmând a respinge acțiunea ca prematura formulata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul desființării ca netemeinică și nelegală și trimiterea spre rejudecarea fondului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că în speță sunt aplicabile art.8 din Legea nr.554/2004 dar în mod greșit se face aplicarea și a art.7 alin.1 din lege, în sensul că posibilitatea de a te adresa instituției nu este condiționată de trecerea unui termen de 30 de zile, ci se face aplicarea art.8 din Legea nr.554/2004 care condiționează admisibilitatea de a te adresa în termenul de 6 luni, când este vorba de acte administrative cu caracter individual și cel puțin 1 an de la emiterea actului, atunci când este de acte cu caracter normativ.
A accepta o altă soluție înseamnă a limita accesul la justiție și al condiționa de conduita chiar a celui vinovat de emiterea actului nelegal sau care îți produce pagube.
Soluția s-a dat cu nesocotirea normelor CEDO de acces liber la justiție și la soluționarea într-un timp rezonabil și echitabil a acordării unui drept recunoscut prin Legea nr.44/1994.
Mai mult beneficiarul fiind tatăl reclamanților, veteran de război, care prin Legea nr.44/1994 era îndreptățit la 500 mp. teren a fost privat în mod abuziv de aplicarea hotărârii din luna aprilie 2004 Consiliului Local al municipiului C-N prin care s-a hotărât împroprietărirea veteranilor în Cartierul, acum viabilizat, respingerea pe excepție a acțiunii privându-se de un drept garantat prin hotărâre a Consiliului local al mun. C-
Este de esența interpretării textului de lege în spiritul ei și nu în litera acesteia, întrucât Consiliul local al municipiului C-N, știa încă din anul 2004, când a emis hotărârea ce privea și pe antecesorul acestora despre cererea acestuia și modul de soluționare a acesteia, excepția de prematuritate neavând nici o justificare la momentul când reclamanții, în calitate de moștenitori au revenit cu cererea prealabilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la 29 decembrie 2009, pârâtul Consiliul local al municipiului C-N a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele.
Instituția procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ reflectă optica legiuitorului român actual ca înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu acțiunea în justiție persoana ce se pretinde vătămată să introducă la autoritatea publică emitentă sau la cea ierarhic superioară, dacă aceasta din urmă există, plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Plângerea prealabilă sau recursul administrativ prealabil este o modalitate alternativă de reglementare a litigiilor dintre autoritățile administrative și persoanele private (particularii), sens în care, conform Recomandării (2001) 9 adoptată la 05.09.2001 de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei către Statele membre, recursurile față de administrație pot fi obligatorii, înainte de sesizarea instanței, fiind necesar să fie examinate cu atenție și să conducă la o decizie din partea administrației publice competente.
De altfel, în doctrina de specialitate s-a avansat cu drept temei teza conform căreia instituția recursului prealabil face parte din conceptul de bună administrație.
De altfel, la nivelul Consiliului Europei s-a adoptat (2007) 7 privind dreptul la o bună administrație. Totodată, Curtea amintește că dreptul la bună administrație este reglementat și în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene adoptată de Statele Membre ale Uniunii Europene la la 7.decembrie 2000, versiunea consolidată la Starsbourg la 14 decembrie 2007, Cartă care, conform art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea consolidată după modificările survenite prin Tratatul d l Lisabona, are aceeași valoare juridică cu Tratatele Europene.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă semnifică cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
Astfel fiind, în contextul intentării unei plângeri prealabile particularul cere administrației sa-i fie respectat și pus în valoare și dreptul său la bună administrație.
Dreptul la o bună administrație însemnând acest context și ca o obligație a administrației de a reflecta asupra sesizării particularului, cu scopul ca într-o procedură necontencioasă, rapidă și necostisitoare, aceasta să rezolve starea conflictuală rezultată în urma executării actelor sale.
În armonie cu aceste principii, legiuitorul român a instituit un termen înăuntrul căruia persoana vătămată, destinatar al actului administrativ vătămător, are dreptul și obligația de introduce plângerea prealabilă. Nerespectarea acestei formalității atrage după sine imposibilitatea legală de a învesti instanța de contencios administrativ cu o cerere legată de anularea actului respectiv (art. 109 alin. 2.pr.civ. coroborat cu art.7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004).
În speță, Curtea observă că la data de 16 februarie 2009 reclamanții au înregistrat la pârât un script denumit plângere prealabilă înregistrat sub nr. 32827/45 prin care au solicitat ca pe baza HCL nr. 25/2003, HCL nr. 424/2004 și a Legii nr. 44/1994 modificată și completată, să li se atribuie teren în suprafață de 500 mp. în zona, în intravilanul municipiului C-N, în vederea edificării unei locuințe proprietate personală.
După două zile, respectiv la data de 18 februarie 2009, reclamanții au înregistrat acțiunea de contencios administrativ prin care au solicitat ca pârâtul să fie obligat să le atribuie fiecăruia o suprafață de teren de 500 mp în zona, în intravilanul municipiului C-N, în vederea edificării unei locuințe proprietate personală, și să fie obligat pârâtul să identifice cu date CF și topo terenul și să întocmească proces-verbal de punere în posesie.
În cauza de față se pune problema dacă reclamanții erau obligați să aștepte termenul de 30 de zile pentru ca autoritatea de resort sesizată să se pronunțe asupra cererii.
Din economia dispozițiilor art. 7 alin. 1 corelat cu prevederile art. 11 alin. 1 lit. a) rezultă că dreptul la acțiunea judiciară în materia contenciosului administrativ cu trimitere la contextul speței analizate se naște la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau în cazul prev la art. 11 alin. 1 lit. d) din aceeași lege, la data expirării termenului de 30 de zile prev. de art. 2 alin. 1 lit. h) din lege, acțiunea trebuind exercitată sub sancțiunea prescripției în termen de 6 luni.
În cauză instanța de fond, raportat la datele speței, surprinse și de C în precedent, a sancționat cu prematuritatea demersul judiciar al reclamanților pe considerentul că acțiunea acestora nu a fost prematur introdusă, la data sesizării instanței neîmplinindu-se termenul de 30 de zile înăuntrul căruia administrație era obligată să rezolve cererea.
Deși o astfel de soluție pare corectă din punct de vedere formal, Curtea apreciază că față de evoluția procedurii urmate în fața instanței de fond, si mai cu seamă față de manifestarea de voință exprimată de pârât în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar după scurgerea termenului de 30 de zile prev. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sancțiunea cu prematuritatea este excesivă și poate pune în discuție însăși dreptul reclamanților de acces efectiv la justiție.
Și este așa, deoarece dacă am proceda la reținerea prematurității, formal reclamanții nu mai au posibilitatea să mai acceadă la judecătorul de contencios administrativ deoarece aceștia au pierdut termenele de sesizare a instanței.
Curtea consideră în speță că este mai preferabil să sacrifice principiul prematurității în profitul reclamanților decât să dea efect poziției exprimate de administrația pârâtă care oricum în cauza de față nu a îndeplinit exigențele ce decurg din dreptul la o bună administrație așa cum a fost configurat în precedent.
Așa fiind, ținând seama că practic administrația pârâtă a rezolvat negativ cererea reclamanților în cursul procesului și după trecerea termenului de 30 de zile de la data sesizării instanței judecătorești, reclamanților li se conservă dreptul de a continua acțiunea și de a cere pe fond judecarea acesteia, cu ignorarea aspectului că aceștia nu au introdus cererea de chemare în judecată după scurgerea termenului de 30 de zile.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 304 pct. 5 și pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 teza ultimă și alin. 5 teza I pr.civ. corelat cu art. 28 alin. 1 și 20 alin. 3 din Legea nr. -, constatându-se că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea va admite recursul cu consecința casării în întregime a sentinței atacate, sens în care va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 2755 din 16.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red./Dact.SM.
5 ex./26.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș
