Obligația de a face. Decizia 507/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.507/CA
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții: Direcția Generală a Finanțelor Publice I, cu sediul în I Str.-, nr.26, județul I; Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în contradictoriu cu intimatul G, având ca obiect -obligația de a face, recurs împotriva sentinței numărul 724/CA/20.06.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 03 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 10 2008.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.724/CA/20.06.2008 Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul G în contradictoriu cu Statul Român, reprezentant prin P I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, pe care a obligat-o să restituie suma de 12240,06 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și a respins cererea de anulare a adresei nr.26756/19.12.2007.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că taxa specială pentru autoturisme, prevăzută de dispozițiile Codului fiscal, art.214 ind.1- art-214 ind.3, percepută reclamantului la data de 04.03.2008, cu ocazia înmatriculării autovehiculului achiziționat de aceasta dintr-un alt stat al Uniunii Europene, contravine dispozițiilor art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene și că, potrivit principiului privind raportul dintre dreptul comunitar și dreptul intern, norma comunitară are prioritate de aplicare față de cea internă, astfel că s-a dispus să se restituie suma încasată.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs - P - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, care invocă neobservarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 și că restituirea integrală a sumei este lipsită de temei legal.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme, a cărei restituire se solicită prin acțiune, a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
Dispozițiile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 au fost ulterior abrogate, pe data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, respectiv la data de 1 iulie 2008, după ce acest act
normativ fusese publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.
Prin nr.OUG 50/2008, legiuitorul a decis în mod implicit restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme, instituită prin Legea nr. 343/2006, însușindu-și astfel notificările Comisiei Europene referitoare la incompatibilitatea dintre reglementarea națională și reglementarea comunitară, mai precis cu dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul
Concomitent însă, corelat soluției legislative mai sus menționate, legiuitorul a introdus prin nr.OUG 50/2008 o nouă taxă, denumită taxa pe poluare pentru autovehicule.
Pentru stingerea obligațiilor ce reveneau, pe de o parte, organului fiscal, născute din faptul încasării unei taxe găsită a fi incompatibilă cu Tratatului Comunității Europene iar pe de altă parte contribuabilul obligat la plată taxei pe poluare pentru autovehicule, datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, legiuitorul a ales soluția compensării legale a celor două datorii reciproce.
compensarea evocată, prin art. 11 din nr.OUG 50/2008, s-a stabilit ca taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 -30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor ordonanței privind taxa de poluare pentru autovehicul, să se restituie, pe baza procedurii stabilite prin Normele Metodologice aprobate prin nr.HG 686/2008.
Ținând cont de evoluția cadrului normativ vizând condițiile înmatriculării autovehiculelor în România și obligațiile fiscale decurgând din această operațiune, de faptul că modificarea adusă de OUG50/2008 a intervenit mai înainte ca acțiunea reclamantului să fi fost soluționată în mod irevocabil, dar mai ales de faptul că prin soluțiile adoptate legiuitorul a înțeles să toate situațiile potențial litigioase, născute din încălcarea de către România a prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatului Comunității Europene, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, perioadă în care 2141-2143Cod fiscal au fost în vigoare au produs efecte juridice față de reclamant, Curtea consideră că soluția compensării legale a celor două datorii este în concordanță cu dispozițiile art. 116 Cod procedură fiscală, chiar dacă ea a devenit operațională după data pronunțării hotărârii recurate, voința legiuitorului trebuind să prevaleze într-un asemenea caz.
Curtea își întemeiază această hotărâre și pe faptul că, astfel precum rezultă din infograma nr. 5899 din 26 iunie 2008 Reprezentanței Permanente a României pe lângă, Comisia Europeană a apreciat că normele metodologice privind taxa pe poluare a autovehiculelor sunt conforme cu criteriile comunitare.
În aceste condiții, Curtea consideră că trebuie să se dea, în prezent, eficiență dispozițiilor nr.OUG50/2008, în sensul de considera procedura prevăzută de art. 11 din actul normativ citat trebuie să fie cea după care urmează să se soluționeze litigiul de față întrucât acest act normativ este prevăzut, în mod expres și imperativ, ca soluție pentru orice situație litigioasă născută din faptul încasării taxei speciale pentru autoturisme, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, din faptul plății taxei speciale pentru autoturisme.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de -Administrația Finanțelor Publice I urmează a fi admis, în sensul că, modificându-se în parte hotărârea atacată, acțiunea reclamantului va fi admisă în parte, acestuia urmând să i se restituie de către pârât suma rezultată ca diferență între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea
prevederilor legale privind taxa pe poluare pentru autovehicule, prin parcurgerea procedurii stabilite prin Normele aprobate prin nr.HG 686/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul introdus de F reprezentat prin P împotriva sentinței civile nr.724/CA/20.06.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, admite în parte acțiunea reclamantului G contra pârâtei P I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Obligă pârâta să restituie reclamante taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil la data de 19.10.2007 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, pe baza procedurii stabilite prin Normele metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG 686/2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G - - - -, -
cu opinie separată
Opinie separată
Cererea de chemare în judecată învestește instanța cu judecarea pricinii la care se referă, determinând cadrul procesual în care se va desfășura judecata, atât din punctul de vedere al obiectului cererii, cât și din punctul de vedere al persoanelor fizice sau juridice care sunt părți în cauză. Părților între care s-a stabilit inițial raportul juridic procesual li se pot adăuga și alte persoane, din inițiativa lor sau a părților inițiale, dar numai în condițiile prevăzute de art. 49-66 din Codul d e procedură civilă privind intervenția voluntară, chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanție și arătarea titularului dreptului.
Dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre judecătorească de fond aparține numai părților litigante și succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celor ce le reprezintă.
În speță, Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost parte în judecata în primă instanță, aceasta desfășurându-se între reclamantul G și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice I (fila 2 din dosarul primei instanțe) și Statul Român (fila 18 din același dosar).
Prin urmare, recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor în nume propriu trebuia respins ca inadmisibil.
Alta ar fi fost, desigur, situația în cazul în care din cuprinsul cererii de recurs ar fi rezultat că Ministerul Economiei și Finanțelor a acționat în calitate de reprezentant legal al Statului Român, nu în nume propriu.
Cum o astfel de mențiune nu există, este evident că, chiar dacă este interesat în prezenta cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind terț în proces, nu are dreptul de a face recurs în nume propriu, ci în numele Statului Român pe care îl reprezintă.
Judecător
--- -
Grefier,
Red.L/11.11.2008
Red. opinie separată:
Tehnored. gref.TN.
2 ex./13.11.2008
Tribunalul Iași - jud.
13 2008
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Leocadia
