Obligația de a face. Decizia 5093/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5093
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - -
XXXX
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice C, împotriva sentinței numărul 1358 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice C și intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 1358 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea în parte formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A Municipiului
Dispune restituirea sumei în cuantum de 1103,93 lei reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare de către Administrația Finanțelor Publice C în favoarea reclamantului.
Respinge cererea privind anularea adresei nr. 21240 din data de 06.03.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca FORD MONDEO, iar la data de 30.07.2007, în vederea înmatriculării autoturismului și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscală aflată la dosar.
Ulterior, ca urmare a adoptării OUG50/2008, în temeiul art. 11 din acest act normativ potrivit cărora " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", reclamantului i-a fost restituită cu dispoziția de plată nr. 3206/19.08.2008 suma de 2.078,00 lei.
Față de cererea de restituire integrală formulată ulterior de reclamant, prin adresa nr. 21240/06.03.2009 pârâta comunică acestuia că cererea sa nu poate fi soluționată având în vedere că prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal nu a prevăzut restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme.
Acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare.
Astfel, în ce privește adresa nr. 21240/06.03.2009 emisă de C, având în vedere că înscrisul în discuție, nefiind de natură să stabilească, să modifice ori să drepturi și obligații fiscale nu se circumscrie noțiunii de act administrativ fiscal astfel cum este enunțată de dispozițiile art. 41 din Codul d e procedură fiscală, instanța apreciază că cererea privind anularea acestei adrese nu este admisibilă, urmând să fie respinsă.
Legat de cererea de restituire a diferenței dintre taxa de înmatriculare auto achitată de reclamant și suma restituită de pârâtă prin dispoziția de plată amintită, instanța reține că taxa percepută de autoritatea fiscală a fost reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care erau înmatriculate în România, nu se percepea, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
Ne aflăm în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
De asemenea se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepea taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
În baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2, între acestea regăsindu-se și dispozițiile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, al căror caracter obligatoriu între statele membre impune înlăturarea dispozițiile legale interne ce încalcă dispozițiile actului de aderare.
Ori, în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile art. 241/1 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, este neîndoielnic că, dispunând reținerea chiar și în parte a unei taxe percepute contrar Tratatului Uniunii Europene, dispozițiile sunt OUG contrare pentru aceleași considerente reglementărilor internaționale.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului, insă dispozițiile legale naționale care prevăd reținerea unei taxe percepute în temeiul art.2141Cod fiscal, text abrogat prin OUG50/2008 nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, tribunalul apreciază că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească va da eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta DGFP D, în numele și pentru
În motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere în motivarea soluției de admitere a acțiunii că restituirea integrală este lipsită de temei legal, în cauză fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civ.
S-a arătat că s-a reținut în cuprinsul sentinței că acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă în parte, iar în dispozitiv a fost respinsă excepția inadmisibilității instanța motivând că au fost respectate prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, fără a specifica în mod concret actele premergătoare procedurii prealabile și fără să fi fost stabilit dacă în cele 30 de zile, în conformitate cu alin.1 și alin.7 ale aceluiași articol, reclamanta nu a contestat actele administrativ fiscale.
S-a mai susținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, însă reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, respectiv art.90 din Tratatul de Aderare.
S-a arătat că art.11 din nr.OUG50/2008 reglementează restituirea sumelor achitate de contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel că reclamanta trebuia să solicite restituirea după data de 01.07.2008 la. a Municipiului Tg. J, astfel că reglementările comunitare nu sunt incidente în cauză.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 1103,93 ca diferență dintre suma de 2.904,43 lei plătită ca taxă de primă înmatriculare auto cu chitanța seria - nr.- din data de 30.07.2007.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice C solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, împotriva sentinței nr.1358 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. CI
Tehn. MI 2 ex/04.01.2010
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
