Obligația de a face. Decizia 5095/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5095
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele DGFP D și C, împotriva sentinței nr. 1360 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal au lipsit recurentele pârâte DGFP și Administrația Finanțelor Publice C și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1360 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea în parte formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A Municipiului
Dispune restituirea sumei în cuantum de 4.493 lei reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare auto de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C în favoarea reclamantului.
Respinge cererea privind anularea adresei nr. 21238 din data de 06.03.2009 emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca BMW 320d, iar la data de 08.06.2007, în vederea înmatriculării autoturismului și ținând seama de prevederile art. 2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscală aflată la dosar.
Ulterior, ca urmare a adoptării OUG50/2008, în temeiul art. 11 din acest act normativ potrivit cărora "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", reclamantului i-a fost restituită cu dispoziția de plată nr. 3533/12.09.2008 suma de 2.078,00 lei.
Față de cererea de restituire integrală formulată ulterior de reclamant, prin adresa nr. 21238/06.03.2009 pârâta a comunicat acestuia că cererea sa nu poate fi soluționată având în vedere că prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal nu a prevăzut restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Acțiunea s-a reținut întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare.
Astfel, în ce privește adresa nr. 21238/06.03.2009 emisă de C, având în vedere că înscrisul în discuție, nefiind de natură să stabilească, să modifice ori să drepturi și obligații fiscale nu se circumscrie noțiunii de act administrativ fiscal astfel cum este enunțată de dispozițiile art. 41 din Codul d e procedură fiscală, instanța apreciază că cererea privind anularea acestei adrese nu este admisibilă, urmând să fie respinsă.
Legat de cererea de restituire a diferenței dintre taxa de înmatriculare auto achitată de reclamant și suma restituită de pârâtă prin dispoziția de plată amintită, instanța a reținut că taxa percepută de autoritatea fiscală a fost reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, s-a arătat că se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care erau înmatriculate în România, nu se percepea, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
S-a reținut existența unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
De asemenea, s-a arătat că se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepea taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
În baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2, între acestea regăsindu-se și dispozițiile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, al căror caracter obligatoriu între statele membre impune înlăturarea dispozițiile legale interne care încalcă dispozițiile actului de aderare.
Ori, în condițiile în care, dispozițiile art. 2411din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, este neîndoielnic că, dispunând reținerea chiar și în parte a unei taxe percepute contrar Tratatului Uniunii Europene, dispozițiile sunt OUG contrare pentru aceleași considerente reglementărilor internaționale.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, s-a reținut ca lipsită de relevanță. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului, însă dispozițiile legale naționale care prevăd reținerea unei taxe percepute în temeiul art.2141Cod fiscal, text abrogat prin OUG50/2008 nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, tribunalul a apreciat că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s-a aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească va da eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP D și Administrația Finanțelor Publice C criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art. 124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art. 88 alin. 1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr. fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamantul nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Ulterior, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, în urma avizului favorabil al Comunității Europene, s-a emis OUG 50/2008 ce a modificat taxa de primă înmatriculare și stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare aplicabilă de la 01.07.2008.
După emiterea acestui act normativ, dacă există diferențe între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG 50/2008, aceste sume se vor restitui potrivit art. 11 din acest act normativ.
În această situație instanța motivând restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare în sensul neretroactivității legii noi a încălcat voința legiuitorului cu privire la restituirea diferenței dintre taxe.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6620 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr.- din 08.06.2007.
Din cererea aflată la dosarul de fond la fila 8, rezultă că acesta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 21238 din data de 06.03.2009, Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art. 113 Cod pr. fiscală, în prezent art. 117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin. 1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant ul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 alin. 4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice C, împotriva sentinței numărul 1360 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu - - |
Grefier, |
Red. GV
Tehn. MI 2 ex/17.12.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
