Obligația de a face. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 515/R-Cont

Ședința publică din 08 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V,cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul V, în nume propriu și în numeleADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM- împotriva sentinței nr. 159/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu intimatul - reclamant - domiciliat în Rm V,-, -. B,. 2, Județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier - juridic pentru recurentă și intimatul - reclamant personal.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului și pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca tardivă și inadmisibilă, iar dacă se va trece peste aceste excepții, solicită a fi respinsă ca neîntemeiată.

Intimatul - reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând,constată următoarele:

La data de 26 noiembrie 2008, reclamantul, cu domiciliul în Rm. V, - lui nr. 77, -. 26, scara B,. 2, județul V, a chemat în judecată ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM V, cu sediul în municipiul Rm. V, strada G-ral, nr.17, județul V, solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta a-i restitui taxa de primă înmatriculare pentru autoturisme în cuantum de 3.670 lei, actualizată cu dobânda legală, din momentul plății și până la restituirea efectivă.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

In motivarea acțiunii, se arată că în anul 2007 reclamantul a achiziționat un autoturism marca GOLF 5, fabricat în anul 2003, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa specială de primă înmatriculare în cuantum de 3.670 lei.

Se precizează că a solicitat, în calitate de contribuabil, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, restituirea de către pârâtă a taxei de primă înmatriculare, însă cererea a fost respinsă în mod nejustificat.

Taxa de primă înmatriculare la care a fost obligat reclamantul are caracter ilegal și discriminatoriu, încălcând prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și prevederile art. 25, 28 coroborate cu art. 3 alin. 3 din Directiva CE 922/12.

Dreptul comunitar, prin art. 90 din Directiva 92/12 garantează neutralitatea deplină a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele de import și, ca atare, prevederile art. 2141cap. din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, taxa de primă înmatriculare fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 din.

Pentru aceste considerente, reclamantul solicită obligarea pârâtei să-i restituie taxa de primă înmatriculare, întrucât este percepută ilegal și contravine regulilor comunitare.

In dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu acte.

Prin întâmpinarea de la filele 16-20 dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant pe considerent că este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispun în mod imperativ că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România.

In raport de aceste dispoziții legale, reclamantul nu a făcut dovada că se află în una din situațiile prevăzute de art. 2143Cod fiscal, astfel că nu poate beneficia de scutirea de taxă la prima înmatriculare.

Totodată, se arată că autoturismul achiziționat de reclamant nu face parte dintre produsele fabricate sau achiziționate în UE, pentru a i se aplica dispozițiile art. 90 din.

Taxa specială de primă înmatriculare în România are caracterul unei taxe pentru autoturisme și autovehicule în condițiile prevăzute de art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nu o taxă specială pentru fiecare înmatriculare sau reînmatriculare în România.

Prevederile legale menționate nu retroactivează până la data primei înmatriculări în România și nici nu se aplică pentru cazurile de reînmatriculare survenite ulterior, după data intrării în vigoare a normei legale care instituie această taxă în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

In consecință, prevederile OUG nr. 50/2008, care instituie cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule începând cu data de 1 iulie 2008 și care stabilește atât formula de calcul, cât și cuantumul diferit al acestei taxe în funcție de gradul de poluare, trebuie avută în vedere de instanță la soluționarea litigiului, deoarece nu îl scutește pe reclamant de la plata acestei taxe și nici nu o exceptează.

Pentru aceste motive se solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă.

Prin sentința nr.159 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM V și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3.670 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la restituirea efectivă. Pârâta a fost obligată la 39,50 lei,cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a fost obligat să plătească suma de 3.670 lei, taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat în anul 2007, taxă care are efect echivalent, în înțelesul art. 25 din și, ca atare, contravine dreptului comunitar.

Susținerea pârâtei, în sensul că taxa de primă înmatriculare se justifică față de prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este neîntemeiată, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare, în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne, motiv pentru care instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinarea de la filele 16- 20 dosar.

Într-o atare situație, apărarea pârâtei în sensul că acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă pe considerent că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată este neîntemeiată și speculativă. Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință, obligația de plată a taxei, condiționează înmatricularea unui autoturism de dovada plății acesteia, nu echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar.

Analizând dispozițiile art. 90 paragraf 1 din invocate atât de reclamant, cât și de pârâtă, potrivit cărora " nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare", instanța a constatat că în acest fel se restricționează libera circulație a mărfurilor, interzicându-se taxele discriminatorii și protecționiste.

Față de reglementările dreptului comunitar, reclamantul, persoană fizică cu cetățenia română se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar ordinii juridice comunitare de către autoritățile administrative cu ocazia înmatriculării autoturismului cumpărat în luna iunie 2007.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. l din interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme de la 1 ianuarie 2007 prin art. 2141-2143Cod fiscal. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.

Taxa specială pentru primă înmatriculară a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.

Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art. 2141alin. 3 din Codul fiscal, și are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.

De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută și pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.

Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, situație în care dreptul comunitar este obligatoriu pentru instanțele naționale, iar judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, chiar dacă acesta este contrar reglementărilor interne.

In consecință, modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 și introducerea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule deja înmatriculate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 90 alin. 1 din și, implicit, ale Constituției României.

Tribunalul a constatat că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare dreptului comunitar, respectiv art. 90 din și nu pot fi aplicabile în cauza dedusă judecății. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Urmare acestui fapt, taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant pentru autoturismul achiziționat în anul 2007, în cuantum de 3.670 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.

În cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil litigiului menționat.

Obligația de plată a taxei de primă înmatriculare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, care însă contravine dreptului comunitar.

A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în lipsa unui titlu de creanță cu suport material ar echivala cu negarea dreptului acestuia de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

În cauza dedusă judecății nu sunt aplicabile prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, întrucât acestea încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, așa cum a fost revizuită în anul 2003. Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu încălcarea dreptului comunitar și ca atare statul român nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal, iar prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 sunt neconstituționale, legea neputându-se aplica unor situații juridice născute anterior intrării în vigoare.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal, în sensul că s-ar valida, prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, o normă juridică inactivă la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat atât de dreptul comunitar cât și de art. 15 alin.2 din Constituție.

În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79,I/S Ministere danois des import set accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05și,par.61-70).

Din cele arătate, rezultă că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior nașterii raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Ca urmare, tribunalul admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să-i restitui suma de 3.670 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la plata efectivă.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la 39, 50 le, cheltuieli de judecată către reclaman, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

În termen legal, împotriva sentinței de mai sus, a formulat recurs pârâta DGFP,atât în nume propriu cât și în numele subunității sale Rm.V,și, invocând dispozițiile art.304 pct. 7,8,9 și art.3041Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Astfel, susține că: prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare privind tardivitatea formulării acțiunii și inadmisibilitatea acesteia.

Recurenta arată că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nu a reținut că intimatul - reclamantă nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea actului fiscal, pentru contestarea acestuia în justiție. Astfel, taxa a fost plătită la data de 05.09.2007, iar acțiunea a fost introdusă la data de 26.11.2008, deși era decăzut din dreptul de a mai formula acțiunea.

Recurenta mai arată că acțiune este inadmisibilă pentru faptul că reclamantul nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de art.2143Cod fiscal, privind scutirea de la plata taxei speciale.

Instanța a interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul CE și în mod greșit nu a reținut că taxa de primă înmatriculare plătită de reclamant nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand, provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale UE. Prin urmare, criteriul "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de proveniența geografică ori națională a autovehiculelor și care, astfel, nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul CE.

De asemenea, instanța de fond nu a reținut în mod corect caracterul taxei speciale plătite de reclamant, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România.

În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative suportate de taxa de primă înmatriculare prin OUG nr.50/21.04.2008, respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar diferența de sumă dintre taxa plătită în perioada 01.01.2007-30.06.2008 în temeiul Codului fiscal și cea care trebuie plătită în temeiul OUG nr.50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite în Normele metodologice de aplicare a ordonanței.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Ordinul de plată a taxei de primă înmatriculare nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv emană de la intimata reclamantă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.

În aceste condiții, acțiunea reclamantului trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.

În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamantului este admisibilă, aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei în situațiile considerate de lege neexcepționale.

Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul art. 2141-2143Cod fiscal, reclamantul a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus prima instanță restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.

Potrivit art. 25 "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sautaxele cu efect echivalent".

Intimatul - reclamant a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial într-un stat membru UE.

În această situație, un autovehicul care a fost deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.

Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.

Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurentă în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.

De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art. 25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V,cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul V, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM - împotriva sentinței nr. 159/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu intimatul - reclamant - domiciliat în Rm V,-, -. B,. 2, Județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

13.05.2009

jud fond.Gh.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Pitesti