Obligația de a face. Decizia 533/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 533/CA
Ședința publică de la 28 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
S-a luat spre examinare recursul introdus de recurenta Judecătoria Vaslui împotriva sentinței civile nr.138/CA din 12.05.2008, pronunțată de către Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la 24 noiembrie 2008, lucrările efectuate la acea dată fiind menționate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depu8nă concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28 noiembrie 2008.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 138/CA din 12 mai 2008, Tribunalul Vasluia admis acțiunea formulată de Robin V, împotriva Judecătoriei Vaslui, pe care oao bligat-o să facă comunicarea sentinței nr. 2229 din 15 iunie 2007 reprezentantului debitorului, respectiv lichidatorului numit prin sentința civilă nr. 33/F din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reține că reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ pe motiv că aceasta refuză în mod nejustificat să comunice sentința nr. 2229 din 15.06.2007 debitorului B și rRL. care se află în prezent în stare de faliment, conform sentinței civile nr. 35/F/23 ianuarie 2008, în calitate de lichidator al acesteia fiind desemnat Cabinetul Individual de Insolvență " Insolvență" Bîrlad, reprezentat de.
Raportându-se la dispozițiile art. 86, 94, 98 și 106 din Codul d e procedură civilă, pe care le redă in extenso, prima instanță a apreciat că solicitarea reclamantului de a se realiza comunicarea hotărârii nu se poate refuza, nici direct și nici indirect întrucât chiar și în cazul unor neregularități de comunicare, acestea trebuie să fie îndreptate, și că acest refuz se asimilează actelor administrative unilaterale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanță constată de asemenea că și refuzul indirect este nejustificat, atâta timp cât petentul nu a fost înștiințat cu privire la faptul că debitorul a "abandonat" sediul social cunoscut și înregistrat, și nu i s-au cerut precizări cu privire la sediul actual de fapt, nerefăcându-se comunicarea către debitorul falit și nici către lichidatorul judiciar în condițiile în care soluția publicării în ziarul "Bursa" nu a fost luată în considerație procedurală de către instanță, apreciindu-se că restituirea de către agentul procedural (poșta) a primei comunicări nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de îndreptare a acestei neregularități, și că instanța are obligația legală de a comunica hotărârea din oficiu și totodată dreptul de a cere părții interesate precizări, în cazul în are nu se poate face comunicarea, din lipsa datelor privind sediul faptic, diferit de cel legal.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Judecătoria Vaslui, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că a ignorat dispozitivul art. 6 alin. 4 din nr.OG 5/2001, care obligă ca actul să fie comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XI din 20 martie 2006, a stabilit că în acest caz dispozițiile art. 92 și 92 ind. 1 Cod procedură civilă sunt inaplicabile.
Recurenta mai susține că a făcut toate demersurile pentru comunicarea hotărârii, în condițiile art. 6 alin. 4 din OG nr. 5/2001, și că nu era obligația sa de a face verificări, în acest stadiu, cu privire la sediul debitoarei, dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă referindu-se la obligația părților și nu a instanței, în condițiile în care creditoarea a luat la cunoștință de imposibilitatea comunicării hotărârii la data la care a formulat cererea de investire a titlului executoriu, cerere ce i-a fost respinsă, creditoarea fiind cea care nu a mai depus diligențe pentru a afla noul sediu al debitoarei, pe care să-l comunice instanței, pentru îndeplinirea formalităților legale, apreciind că în mod greșit s-a reținut că ne aflăm în fața unui refuz al instanței de a îndeplini un act, neobservându-se că în realitate este vorba de o imposibilitate legală de a face ceea ce era obligată.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, pe motiv că prin hotărârea atacată nu s-a dispus altceva decât să se recomunice sentința în cauză lichidatorului judiciar al debitorului său și că după ce a intrat în posesia noii adrese recurenta nu mai poate justifica imposibilitatea comunicării.
Raportat la actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Este necontestat faptul că Robin a sesizat Judecătoriei Vaslui cu o cerere prin care se solicită ca debitoarea sa B și V să fie somată, în condițiile nr.OG 5/2001, să plătească suma de 9.700 lei, că această cerere a fost admisă prin sentința civilă nr. 2229 din 15 iunie 2007 a Judecătoriei Vaslui și că cererea de investire cu formulă executorie a acestei hotărâri a fost respinsă, prin încheierea din 24 octombrie 2007, pe motiv că nu s-a îndeplinit procedura prevăzută de art. 6 alin. 4, din nr.OG 5/2001, după ce creditorului i s- adus la cunoștință că este suficient a realiza procedura de comunicare prin publicitate, în condițiile art. 95 Cod procedură civilă.
Prima instanță nu reține că respingerea cererii de investire cu formulă executorie a sentinței civile pronunțate în dosarul nr- a fost nejustificată, ci faptul că constatând că nu poate realiza comunicarea ei, în condițiile imperative prevăzute de art. 6 alin. 4 din nr.OG 5/2001, nu s-a folosit de datele aflate în dosarul cauzei și nici nu a solicitat, în mod expres, petentului să le completeze.
Curtea consideră că recurenta nu poate pretinde că a fost în imposibilitate de a face legala comunicare, din moment ce la dosarul -, la filele 32 și 24 se află adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui în care sunt menționate numele și domiciliile administratorului societății debitoare, iar în dosarul - s- depus sentința civilă nr. 33/F din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a dispus falimentul B și L, confirmându-se ca lichidator judiciar pe - Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în Bîrlad, strada - -, nr. 132, județul
Mai mult decât atât se constată că, de la data depunerii hotărârii menționate în dosarul cauzei de față (2 aprilie 2008) și până la data pronunțării hotărârii recurate (12 mai 2008) era un interval de tip suficient de mare pentru a se dispune recomunicarea hotărârii, în condițiile art. 6 alin. 4 din nr.OG 5/2001, fără să mai fie nevoie de intervenții suplimentare din partea celui care s-a considerat vătămată prin neîndeplinirea obligației legale de comunicare a unei hotărâri judecătorești.
Judecătoria Vaslui, ca orice altă instanță din sistemul judiciar românesc, îndeplinește un serviciu public a cărui menire este aceea de a asigura realizarea principiului constituțional al liberului acces la justiție, fără a fi în drept să introducă obstacole suplimentare în calea realizării drepturilor cetățenilor și fără a i se permite să birocratizeze în exces activitatea de administrare a instanței, în condițiile în care s-a dovedit că a dat indicații nepotrivite petentului și a ignorat dispozițiile art. 87 pct. 5 Cod procedură civilă, care stabilește că cei supuși procedurii falimentului sunt citați prin lichidatorul judiciar.
Atâta timp cât, atât în dosarul nr-, cât și în dosarul nr- existau înscrisuri care dovedeau cine sunt administratorii societății și unde își aveau ei domiciliul și, respectiv, ulterior care este persoana numită a fi lichidator judiciar, persoane cărora, în mod legal, li se putea face cuvenita comunicare, în numele și pentru persoana juridică pe care o reprezentau, prima instanță a fost îndreptățită să rețină că pârâta a refuzat în mod nejustificat să recomunice hotărârea la adresa de domiciliu a administratorilor, sau la sediul lichidatorului judiciar, nefiind obligația creditorului, în atare condiții, de a stărui, la nesfârșit, pe lângă serviciile Judecătoriei Vaslui, pentru a se îndeplini obligația legală de comunicare, obligație ce revine, în mod necontestat, recurentei.
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că nimic nu poate justifica obstrucționarea creditorului de a obține îndeplinirea obligației de comunicare a hotărârii reprezentanților legali, trecuți și actuali, ai debitorului său, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de către pârâtă, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul introdus de pârâta Judecătoria Vaslui împotriva sentinței civile nr.138/CA din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
19.12.2008
Tribunalul Vaslui
Jud. G
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
