Obligația de a face. Decizia 533/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 533/CA
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, PRO " în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului V, având ca obiect obligația de a face - drepturi bănești - recurs împotriva sentinței civile nr. 115/CA pronunțată de Tribunalul Vaslui la data de 23.04.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la al doilea termen de judecată.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Prin sentința civilă nr. 115/CA din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă excepția necompetentei materiale de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul de la fila 14, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, și în consecință:
A fost declinată competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul de la fila 14, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea Curții de APEL IAȘI.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul de la fila 14, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că referitor la excepția necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui, completul de contencios administrativ, de a soluționa cererea formulată de către reclamant în contradictoriu cu MAI, instanța retine că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 3 pct.1 din Codul d e procedură civilă, curțile de apel judecă în prima instanță cererile si procesele în materia contenciosului administrativ privind actele si autorităților si instituțiilor centrale.
În temeiul prevederilor art. 158 si 159 Cod procedură civilă, va fi admisă excepția necompetentei materiale de soluționare a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu Ministerul Administrației si Internelor și se va declina competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de APEL IAȘI.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtul MAI, pe considerentul că prevederile art. 1,2 si 27 al.1 din OUG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, nemaiexistând text de lege pentru acordarea despăgubirilor solicitate, instanța retine că aceasta este neîntemeiată deoarece inadmisibilitățile, potrivit teoriei și jurisprudenței în materie, nu constituie nici excepții de procedură, nici excepții de fond în înțelesul prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, ci constituie o apărare de fond, drept pentru care excepția inadmisibilității va fi respinsă, ca neîntemeiată.
Membrii de sindicat în numele si pentru care s-a formulat prezenta acțiune de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor si Vameșilor "Pro ", în anul 2007, au avut calitatea de polițiști în cadrul pârâtului IPJ V, adică funcționari publici cu statut special, ce poartă, de regulă uniformă si exercită atribuțiile stabilite pentru Politia Română, așa cum este definită această categorie specială de funcționari publici prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.
Începând din data de 1.01.2004 salarizarea polițiștilor, ca si funcționari publici cu statut special s-a realizat conform prevederilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, din punctul de vedere al salarizării polițiștilor nu prevede acordarea categoriei profesionale a polițiștilor a creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 232/2007 privind aprobarea OG nr. 6/2007, precum si de OG 10/2007.
Prin Legea nr. -, prin care s-a aprobat OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale ce se acordă funcționarilor publici în anul 2007, în speță, prin prevederile art. 39, s-a statuat faptul că, în anul 2007, salariile funcționarilor publici numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 188/1999, singura categorie de funcționari publici cărora li se aplică această lege, după cum se arată expres în art. 2 al legii, vor creste cu 7% dată de anul 2006, si cu 11% cu începere de la data de 1.10.2007, față de nivelul din septembrie 2007.
Prin OG nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului bugetar în anul 2007, personal bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 si personalul salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 154 din 1998, se arată că salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, precum si indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, în anul 2007, se majorează în trei etape, cu 5% începând de la data de 1.01.2007, cu 2 % începând de la data de 1.04.2007 si cu 115 începând de la 1.10.2007.
Polițiștii nu fac parte nici din categoria funcționarilor publici numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 188/1999, ei fiind funcționari publici cu statut special, numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 360/2002, nici din categoria personalului contractual din sectorul bugetar, precum si a celor care ocupă funcții de demnitate publică este evident faptul că nu există temei legal pentru acordarea polițiștilor în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune a creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 232/2007 si OG nr. 10/2007, creșteri salariale care sunt reglementate pentru alte categorii salariale din cadrul sectorului bugetar, respectiv pentru funcționarii publici numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 188/1999 și pentru personalul contractual din sectorul bugetar, adică pentru salariații care-și desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă.
Pe de altă parte, eferitor la unul din temeiurile de drept invocate de reclamant- nr.OG 137/2000, este de remarcat că dispozițiile acestui act normativ au fost declarate neconstituționale (Deciziile nr. 818, nr. 819 și nr. 820/2008 ale Curții Constituționale), în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența de a înlocui un act normativ considerat discriminatoriu cu alte acte normativ neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării în discuție.
Prin acțiunea promovată, se tinde tocmai la acest scop, anume de a completa reglementarea legală privind salarizarea membrilor de sindicat în numele si pentru care s-a formulat actiunea cu un alt act normativ (Legea nr.232/2007 si OG nr. 10/2007), desi salariazarea acestora se realizează doar potrivit dispozițiilor OG nr. 38/2003 cu modificările si completările ulterioare.
În anul 2007, polițistii, ca si functionari publici cu statut special, începând cu 1.01.2007, au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a functiilor prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 privind modificarea OG nr. 38/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale polițistilor.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului (art. 14), deoarece nu există o situația analoagă între polițiștii pentru care s-a formulat prezenta acțiune și funcționarii publici și personalul contractual căruia i se aplică prevederile legale invocate de către reclamant.
Prin neacordare creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 232/2007 și OG nr. 10/2007, nu se încalcă prevederile Cartei Sociale Europene ratificată prin Legea nr. 74/1999 deoarece prin OG nr. 38/2003 cu modificările si completările ulterioare nivelul salarizării polițiștilor asigură acestora un trai decent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că există dispoziții clare în actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face în baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.
Totodată este criticat faptul că acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile nr.OG 10/2007 așa cum s-a reținut de instanța de fond. Pe de altă parte există practica judiciară în sensul admisibilității acestor acțiuni, drepturi care deja au fost încasate de colegi din alte județe.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Administrației și Internelor solicită respingerea recursului motivat de Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3.07.2008.
În recurs nu au fost administrate noi probatorii.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond reține următoarele considerente:
Începând din data de 1.01.2004 salarizarea polițiștilor, ca si funcționari publici cu statut special s-a realizat conform prevederilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, din punctul de vedere al salarizării polițiștilor nu prevede acordarea categoriei profesionale a polițiștilor a creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 232/2007 privind aprobarea OG nr. 6/2007, precum și de OG 10/2007.
Prin Legea nr. -, prin care s-a aprobat OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale ce se acordă funcționarilor publici în anul 2007, în speță, prin prevederile art. 39, s-a statuat faptul că, în anul 2007, salariile funcționarilor publici numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 188/1999, singura categorie de funcționari publici cărora li se aplică această lege, după cum se arată expres în art. 2 al legii, vor creste cu 7% dată de anul 2006, si cu 11% cu începere de la data de 1.10.2007, față de nivelul din septembrie 2007.
Prin OG nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului bugetar în anul 2007, personal bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 si personalul salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 154 din 1998, se arată că salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, precum si indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, în anul 2007, se majorează în trei etape, cu 5% începând de la data de 1.01.2007, cu 2 % începând de la data de 1.04.2007 si cu 115 începând de la 1.10.2007.
Polițiștii nu fac parte nici din categoria funcționarilor publici numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 188/1999, ei fiind funcționari publici cu statut special, numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 360/2002, nici din categoria personalului contractual din sectorul bugetar, precum si a celor care ocupă funcții de demnitate publică este evident faptul că nu există temei legal pentru acordarea polițiștilor în numele si pentru care s-a formulat prezenta acțiune a creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 232/2007 și OG nr. 10/2007, creșteri salariale care sunt reglementate pentru alte categorii salariale din cadrul sectorului bugetar, respectiv pentru funcționarii publici numiți în temeiul prevederilor Legii nr. 188/1999 și pentru personalul contractual din sectorul bugetar, adică pentru salariații care-și desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă.
Referitor la dispozițiile nr.OG 137/2000 se va reține că prin Deciziile 818,819 și 820/2008 ale Curții Constituționale aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că de la data de 01.01.2007 reclamanții au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a functiilor prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 privind modificarea OG nr. 38/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale polițistilor.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului(art. 14), deoarece nu există o situația analoagă între polițiștii pentru care s-a formulat prezenta acțiune si funcționarii publici si personalul contractual căruia I se aplică prevederile legale invocate de către reclamant.
Prin neacordare creșterilor salariale prev. de Legea nr. 232/2007 și OG nr. 10/2007, nu se încalcă prevederile Cartei Sociale Europene ratificată prin Legea nr. 74/1999 deoarece prin OG nr. 38/2003 cu modificările și completările ulterioare nivelul salarizării polițiștilor asigură acestora un trai decent.
Față de cele reținute și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, PRO ", contra sentinței nr.115/CA/2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - G -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
14.11.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Aurelia