Obligația de a face. Sentința 544/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.544/CA
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanții - - domiciliat în C,-, jud. C, - - domiciliat în C,-, jud. C și - domiciliată în Nord,-,.32, jud. C în contradictoriu cu pârâta - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - cu sediul în B, Calea, nr.202, având ca obiect obligația de a face Legea 9/1998.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus pe de o parte din partea numitei cerere de amânare motivată de faptul că reclamantul a decedat la data de 27.10.2009, anexând în acest sens certificatul de deces seria - nr.-/28.10.2008 iar pe de altă parte din partea pârâtei s-a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a Curții și inadmisibilitatea acțiunii.
Curtea respinge cererea de amânare și rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială, luând act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp. art. 242 alin. 2 procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților Serviciul pentru aplicarea legii nr. 9/1998, solicitând plata tranșei a-II-a de 60% din totalul sumei reprezentând compensații bănești acordate în conformitate cu legea nr. 9/1998 și actualizarea întregii sume de 125.429 lei de la data acordării prin Hotărârea nr. 2813/15.05.2006 a Comisiei Județene pentru aplicarea legii nr. 9/1998 și până la plata integrală.
Acțiunea este însoțită de înscrisuri.
Pârâta depune întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel și excepția inadmisibilității acțiunii.
Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. excepția necompetenței materiale a Curții de Apel a fost analizată cu prioritate.
Excepția necompetenței materiale:
Art. 7 din legea nr. 9/1998 reglementează procedura de stabilire a compensațiilor bănești,acestea urmând a fi acordate numai după validarea hotărârii comisiei județene de către șeful Cancelariei Primului Ministru(art. 30 din nr.OG94/2004).
Potrivit art. 8 alin. 2 teza 2 din legea nr. 9/1998:"în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală (înlocuită cu șeful Cancelariei Primului Ministru prin art. 30 din OG94/2004), iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de Statistică înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutiv".
Din interpretarea coroborată a celor 2 articole,rezultă că,atunci când hotărârea comisiei județene nu este validată în același an în care au fost stabilite compensațiile,ordinul de validare trebuie să cuprindă suma stabilită,actualizată în raport cu indicele de inflație cf. art. mai sus enunțat.
În speță,solicitând reactualizarea sumei stabilită și validată, pentru considerentele ce se desprind din textele citate,reclamanții contestă suma validată prin ordinul nr. 3376/12.06.2007 (după cum s-a arătat,reactualizarea sumei pentru perioada cuprinsă între stabilirea sumei și validarea acesteia trebuia făcută prin ordinul de validare). Raportat la capătul doi de cerere prin care se solicită reactualizarea sumei stabilită de către Comisia Județeană până la data plății, reclamanții urmăresc și plata diferenței pentru tranșa I, reactualizată până la data plății.
Totodată, reclamanții solicită și plata tranșei a-II-a din suma validată. Având în vedere că prin capătul doi de cerere se solicită reactualizarea sumei validate până la plata integrală, reclamanții urmăresc în realitate și plata tranșei a-II-a reactualizată până la plata efectivă.
Trebuie subliniat faptul că, în spețele deduse judecății,la stabilirea instanței competente va trebui făcută distincția între perioadele pentru care se solicită reactualizarea sumelor reprezentând despăgubiri. Astfel,dacă se solicită reactualizarea sumei pentru perioada cuprinsă între stabilirea și validarea acesteia,reclamantul contestă valoarea stabilită prin ordinul de validare iar competența este dată de legea nr. 9/1998 iar dacă se solicită reactualizarea sumei pentru perioada scursă între validare și data la care suma a fost efectiv achitată,competența este stabilită potrivit dreptului comun.
În consecință, în speța dedusă judecății, reclamanții contestă în principal ordinul de validare întrucât acesta nu a avut în vedere suma stabilită de către Comisia Județeană actualizată până la data validării. Prin capetele accesorii reclamanții doresc plata diferenței din tranșa I reactualizată, precum și plata tranșei a-II-a (sumă rezultată ca urmare a reactualizării până la validare) reactualizată până la data plății, competența urmând a fi stabilită în raport de capătul principal de cerere.
Potrivit art. 7 alin. 1 și 4 din legea nr. 9/1998:"hotărârile(comisiei județene) se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului.
Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Ulterior,prin art. 30 din nr.OG 94/2004 s-a stabilit că"propunerile de validare sau invalidare a hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 precum și pentru soluționarea contestațiilor, însoțite de avizul consultativ al Asociației Române a Victimelor - Secția, vor fi înaintate de către șeful Cancelariei Primului - Ministru, care va dispune prin ordin comunicat solicitanților".
Controlul actelor Cancelariei Primului - Ministru revine tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, potrivit art. 31 din OG94/2004.
Cum în speță se contestă suma stabilită prin ordinul nr. 3376/12.06.2007,competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CONSTANȚA.
Declină cauza în contencios administrativ formulată de către reclamanții - - domiciliat în C,-, jud. C, - - domiciliat în C,-, jud. C și - domiciliată în Nord,-,.32, jud. C în contradictoriu cu pârâta - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - cu sediul în B, Calea, nr.202 spre soluționare Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
20.11.2009
Emis 4 comunicări
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore