Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 548/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 548/CA

Ședința publică din 12 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

Grefier - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în localitatea, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă avocat G, în baza împuternicirii avocațiale nr.88254/24.08.2009 depusă la dosar, lipsind pârâta Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.

Apărătorul reclamantei depune la dosarul cauzei în copie, certificatul de naștere al reclamantei, solicitând încuviințarea probei testimoniale cu 2 martori care cunosc situația reclamantei, precizând că martorii se află în sala de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art.196-198 Cod pr.civilă, instanța încuviințează proba testimonială cu 2 martori, procedând la audierea pe rând a martorilor și OG, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosarul cauzei.

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod pr.civilă, președintele completului declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei având cuvântul, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea hotărârii nr.32257/07.08.2009 emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

1.Obiectul cererii și părțile din proces

Prin contestația înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Constanța, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.32257/07.08.2009 prin care s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice, așa cum prevăd dispozițiile art.1 lit."c" din Legea nr.189/2000 de aprobare a OG nr.105/1999.

În motivarea contestației reclamanta a arătat că s-a născut la data de 24.04.1942 în localitatea Grădina, județul C, în perioada în care părinții săi aveau calitatea de persoane strămutate din motive etnice, urmare aplicării dispozițiilor din Tratatul d l Craiova din 1940, situație care face ca și copiii să dobândească același statut juridic cu al părinților, singura condiție fiind ca nașterea să fi avut loc în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

In dovedirea contestației au fost depuse acte de stare civilă, instanța apreciind necesară și audierea a 2 martori, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosarul cauzei.

Pârâta legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit ca a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege.

Mai mult, s-a arătat că reclamanta nu avea cum să fie persecutată, cât timp nici nu era concepută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație urmare aplicării Tratatului d l Craiova din 1940, legiuitorul excluzând de la beneficiul drepturilor acordate pe descendenți.

Prin introducerea moștenitorilor, s-ar lărgi nejustificat sfera subiecților beneficiari ai Legii nr.189/2000.

2.Curtea

Din analiza tuturor probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarea situație de fapt:

Reclamanta a solicitat cu cererea înregistrată sub nr.60050/30.01.2008 la Casa Județeană de Pensii C, recunoașterea calității sale de persoană strămutată conform art.1 lit. c din Legea nr.189/2000.

Prin Hotărârea nr.32257/07.08.2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, constituită la nivelul Casei Județene de Pensii, a respins cererea reclamantei, cu motivarea că aceasta s-a născut la data de 24.04.1942, deci după perioada strămutării populației din.

Potrivit dispozițiilor art.1 lit. c din OG.nr.105/1999 astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

-"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;".

Art.2 din HG nr.127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilorOrdonanței Guvernului nr.105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral."

Reclamanta s-a născut la 24.04.1942 în localitatea Grădina, județul C, unde părinții săi au fost strămutați urmare a schimbului de populație, conform Tratatului d l Craiova din 1940.

Dovada strămutării s-a făcut și cu declarația martorilor și OG, audiați în conformitate cu prevederile art.189 alin. 2.pr.civ. instanța socotind absența pârâtei drept un acord tacit la audierea unei rude.

Cum reclamanta s-a născut în perioada de strămutare a familiei sale, respectiv 06.09.1940- 06.03.1945, și a suferit condițiile precare de viață alături de aceasta în zona de strămutare, din cauza abandonării în, independent de voința lor, fiind nevoiți să aibă domicilii provizorii până la definitivare în diferite localități, se încadrează în prevederile art.1 lit. c din Legea nr.189/2000, neavând nici o relevanță împrejurarea că nașterea sa nu s-a produs în termen de 300 zile de la data strămutării părinților, așa cum susține pârâta.

Mai mult, cererea reclamantei este formulată în calitate de titular, respectiv de persoană strămutată, nicidecum în calitate de moștenitor, pentru a se putea susține că ar excede cadrului legal.

Ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei sunt următoarele aspecte:

- calitatea de persoane strămutate din motive etnice a părinților reclamantului;

- nașterea să se fi produs în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945 când atât părinții, dar și copiii au suferit ca urmare a strămutării.

A raționa altfel ar însemna ca la condiții de viață identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiul egalității de tratament și al nediscriminărilor sociale.

Pe cale de consecință, față de probele administrate în cauză, în temeiul art.7 din OG nr.105/1999, Curtea va admite contestația formulată, urmând a anula Hotărârea nr.32257/07.08.2009 emisă de către pârâtă și constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 - art.1 lit. c - în calitate de persoană strămutată în altă localitate pentru perioada 24.04.1942 - 06.03.1945.

Întrucât dispozițiile art.5 din HG nr.127/2002 prevăd ca în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare depunerii acestora, drepturile reclamantei vor fi stabilite începând cu 01.02.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în localitatea, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul

Anulează hotărârea nr.32257/07.08.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii

Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 pentru perioada 24.04.1942 - 06.03.1945 și obligă pârâta să emită o hotărâre în acest sens.

Drepturile vor fi acordate începând cu 01.02.2008.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

- -

Red.hot.jud.Gr.

Dact.gref.Sz /4 ex

17.11.2009

Emis 2 com.

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 548/2009. Curtea de Apel Constanta