Obligația de a face. Decizia 577/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 577/R-
Ședința publică din 06 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 70/CA din 15 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI A - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în P, nr. 1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Instanța invocă excepția nulității recursului ca nemotivat și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 18.09.2006, înregistrată la Judecătoria Pitești sub nr. 11175/2006, în prezent sub nr-, reclamanta Pac hemat în judecată J A - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ca, potrivit art. 581.pr.civilă, pe calea ordonanței președințiale să se dispună radierea mențiunii "autovehiculul declarat furat la data de 8.12.1998 din Germania", înscrisă în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate seria D nr. - a autovehiculului -A-, marca Mercedes ML, susținând că măsura este, până la soluționarea diferendului avut cu autoritățile germane și serviciul român însărcinat cu verificarea aspectelor semnalate privitor la acest vehicul, iar urgența măsurii este determinată de prevenirea unor pagube iminente.
Reclamanta, prin cererea depusă la 19.10.2006, și-a modificat acțiunea, din cerere întemeiată pe disp. art. 581. pr. civilă, în acțiune de drept comun, de anulare a mențiunilor, întemeiată pe disp. art. 998 și urm. civ.
Instanța, prin sentința civilă nr. 134/11.01.2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.199/7.06.2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis apelul reclamantei, a modificat sentința nr.134/11.01.2007, iar, pe fond, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul J A - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să radieze mențiunea înscrisă în certificatul de înmatriculare "Autovehicul declarat furat la data de 18.12.1998 din Germania".
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr. 519/R/18.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis recursul formulat de Instituția Prefectului Județului A - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și, reținând că soluționarea cauzei s-a făcut de către o instanță necompetentă material, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre competentă soluționare, în primă instanță la Tribunalul Argeș - Secția Contencios Administrativ.
Cauza a fost primită la data de 3.12.2007 și înregistrată sub nr-.
Prin sentința nr. 70/CA din 15 februarie 2008, tribunalul a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că cererea nu intră sub incidența contenciosului administrativ, neîncadrându-se în disp. art. 1 alin. 1, coroborat cu art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, nefiind vorba de un refuz de anulare a unui act administrativ sau de soluționare a unei cereri, iar reclamanta are dreptul să se adreseze organelor care au dispus măsura respectivă și în caz de refuz al acestora să se adreseze, după caz, procurorului care instrumentează cazul sau instanței penale competente, în condițiile codului d e procedură penală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta a declarat recurs, pe care însă nu l-a motivat.
La termenul de judecată din 06 iunie 2008, instanța a pus în discuție excepția nulității recursului ca nemotivat.
Potrivit art. 301 Cod pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar art. 3021Cod pr. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, printre alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, art. 303 Cod pr. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs și art. 306 Cod pr. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Deși cererea de recurs a reclamantei a cuprins mențiunea că motivele de recurs urmează a fi depuse printr-un memoriu separat, ulterior comunicării hotărârii, se constată că până la termenul din data de 06 iunie 2008 reclamanta nu a depus aceste motive, iar comunicarea hotărârii atacate datează din 22 aprilie 2008, motiv pentru care instanța urmează să constate nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 70/CA din 15 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI A - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în P, nr. 1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 Iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Președinte, - -, președinte secție | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/dact /2 ex/11.06.2008
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Constantina Duțescu