Obligația de a face. Sentința 592/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.592
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul - în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN, având ca obiect obligația de a face - obligare la despăgubiri.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA,
Constată că prin acțiunea înregistrată la 25.05.2009 sub nr- reclamantul în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței a fi obligate autoritățile pârâte la plata despăgubirilor pentru apartamentul nr.13 din imobilul situat în C-N- jud. C să achite contravaloarea în lei a sumei de 110.000 sumă stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert numit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei menționate, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate reclamantul a arătat că în perioada 1989 i-a fost preluat abuziv apartamentul identificat în petitul acțiunii, pentru care în anul 2001 solicitat restituirea în natură dar datorită existenței chiriașilor prin dispoziția nr.1885 emisă de Primarul municipiului C, i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Ulterior având în vedere că trecuse aproximativ doi ani de la îndreptățirea la despăgubiri a adresat un memoriu înregistrat sub nr.-/2007 la care primit un răspuns că se va numi un evaluator cu ajutorul unui program pe calculator (fiind aleși aleatoriu). După aproximativ alte șase luni a formulat cerere către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care a solicitat efectuarea lucrărilor de specialitate și cum nu i s-a răspuns s-a adresat instanței de contencios administrativ care prin sentința civilă nr.461/30.05.2008 a dispus ca în termen de treizeci de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să se emită titlul de despăgubire pentru apartamentul arătat, soluția fiind menținută prin decizia nr.146/15.01.2009. În acest context pârâta a numit expert iar după efectuarea expertizei ce stabilea o valoare estimată a imobilului de 110.000 euro adică 386.880 lei ținând cont de curs leu/euro la acel moment s-a emis decizia nr.2711/02.09.2008. Ulterior în considerarea că suma stabilită este echitabilă nefiind astfel contestată decizia și raportul de evaluare pentru valorificarea actului emis urmând procedura instituită de titlul VII al Legii nr.247/2005 s-a adresat pârâtei cu cererea nr.7299/24.10.2008 la care a atașat decizia și actele necesare.
La 13.04.2009 a adresat o nouă cerere prin care solicita a se preciza dacă suma de 386.880 lei se calculează în raport cu inflația astfel încât să se respecte valoarea reală a imobilului stabilită prin raportul de expertiză sau indiferent de valoare și dimensiunile inflației se va acorda doar valoarea nominală adică 386.880 lei; dacă se acordă dobândă pentru întârzieri în efectuarea plății sau indiferent cât de mult se va întârzia cu plata despăgubirilor se vor acorda la aceeași sumă nominală.
Cum nu a primit suma stabilită ca despăgubire iar pârâta a ajuns la acordarea despăgubirilor doar până la numărul 3018, s-a adresat instanței dat fiind și faptul că viitorul despăgubirii nu se vede a fi unul apropiat. În aceste condiții se arată în măsura în care nu se acorda valoarea în lei a sumei stabilite de expert nu se poate vorbi de o despăgubire echitabilă.
Concluzionând arată reclamantul că dreptul său de despăgubire este ocrotit de constituție și poate fi considerat un bun în accepțiunea Convenției și Protocolului nr.1 iar din această perspectivă jurisprudența C este relevantă. Astfel, se relevă cauza Statis Andreatic contra Greciei; Flaimblat contra României, și alții contra României, Piron contra Franței, Akkus contra Turciei.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în considerarea că în condițiile Legii nr.247/2005 și a OG nr.81/2007 atribuțiile cu privire la achitarea despăgubirilor în numerar revine prin Direcția de Acordare a Despăgubirilor în numerar și nu Comisiei. Totodată arată că în raport cu dispozițiile normative menționate art.18 plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cererilor de opțiune iar sursele de finanțare se asigură până la listarea C Fondul Proprietatea A din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la fondul proprietatea și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
Referitor la dobânzi se arată că Legea nr.247/2005 nu reglementează acordarea acestora, iar dobânda legală în condițiile normei invocate de reclamant este datorată de regulă din ziua chemării în judecată și cu excepție de la data somării prin executor, fie că se datorează de drept fără îndeplinirea nici unei formalități ipoteze care nu sunt incidente în speță.
Față de cele arătate ulterior reclamantul și-a extins acțiunea și față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția de Acordare a Despăgubirilor în relevând că temeiul acțiunii în constituie art.1 și 8 din Legea nr.554/2004 dat fiind refuzul nejustificat de soluționare a cererii și dispozițiilor art.1088 C-civ. vizând efectele obligațiilor indiferent de izvorul lor.
Prin același înscris cu privire la calitatea procesuală pasivă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reclamantul arată că aceasta are calitate procesuală raportat la faptul că este autoritate competentă să efectueze procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, mai exact cele privind remiterea titlului de despăgubire și a sumei constatate în acest titlu.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinarea depusă a invocat excepția prematurității în considerarea că potrivit art.182lit.a - Titlul VII al Legii nr.247/2005 cu modificările și completările ulterioare OUG nr.81/2007 emiterea titlului de plată și plata despăgubirilor se depune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în ordinea depunerii cererii iar cererea reclamantului este înregistrată la sub nr.07299/24.10.2008.
Referitor la obligația plății sumei de 110.000 euro respectiv 386.880 lei pârâta arată că nu poate fi admisibilă întrucât potrivit prevederilor art.3 lit.h coroborat cu art.141din Legea nr.247/2005 Titlul VII sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătește în două tranșe pe parcursul a doi ani calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, prima tranșă a despăgubirilor va fi în cuantum de 250.000 lei și în acest caz aceste prevederi se aplică cu prioritate față de orice alte prevederi legale cu caracter general (Constituție, Convenția Europeană).
Cu privire la dobândă arată pârâta că actul normativ aplicabil Legea nr.247/2005 nu reglementează acordarea dobânzii iar între titlul de despăgubire și cel de plată nu pot exista neconcordanțe și ca atare nu există temei de actualizare a sumelor stabilite prin titlul de despăgubire în raport de indicele inflației și de euro.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii în principal ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar în subsidiar ca inadmisibilă și în cazul respingerii excepțiilor ca neîntemeiată. Astfel, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive se arată că prin demersul introductiv s- relevat refuzul nejustificat de a soluționa favorabil cererea însă cererea nu a fost înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice și nici nu a fost adresată acestei instituții. De altfel se arată prin niciuna dintre aceste cereri nu a solicitat obligarea ministerului la alocarea sumelor necesare plății despăgubirilor stabilite prin decizia nr.2711/2.09.2008, ambele cereri fiind adresate și înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Ca atare atâta vreme cât ministerul nu a fost sesizat cu soluționarea unei cereri este evident că nici nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În privința excepției inadmisibilității se arată că aceasta este întemeiată întrucât nu au fost respectate cerințele art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 respectiv neîndeplinirea procedurii prealabile.
Cu privire la fond se arată că în măsura în care reclamantul a înțeles să anexeze cererii de chemare în judecată cererea adresată Comisiei Centrale prin care solicită doar ca această instituție să îi precizeze anumite aspecte legate de acordarea despăgubirilor în temeiul legii nr.10/2001 i-a răspuns la aceste întrebări prin adresa nr.-/15.05.2009 depusă la dosar tot de reclamant astfel că nu este ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.
La data de 28.08.2008 reclamantul depune o completare la acțiune prin care solicită a fi obligată pârâta să emită în favoarea sa titlul de plăți pentru suma de 110.000 euro stabilită în raportul de evaluare a imobilului situat în C-N-.13 jud.
Prin acest înscris arată că acțiunea este fundamentată pe dispozițiile art.3 șit.a și h din Titlul VII al Legii nr.247/2005 introdus prin articolul unic din OUG nr.81/2007 și art.13 introdus prin articolul din OUG nr.81/2007, respectiv pe obligația de a emite titlul de plată. Însă din analiza dispozițiilor actului normativ arătat nu rezultă nici un termen limită în care să emită titlul de plată după depunerea de către titular cererii de opțiune. Termenul de doi ani stipulat prin OUG nr.81/2007 în care Direcția de Acordare a Despăgubirilor în trebuie să transfere despăgubirile curge numai de la emiterea titlului de plată. Dar această neconsecvență a legiuitorului nu trebuie să ducă la prelungirea exagerată a acordării despăgubirilor mai ales că art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune respectarea unui termen rezonabil în soluționarea unei cauze iar condamnările României la CEDO pentru nerespectarea termenului rezonabil sunt numeroase (Flaimblat României, Nichifor României) ca atare concluzionează reclamantul având în vedere rațiunile expuse prin demersul inițiat titlul de plată trebuie emis pentru suma de 110.000 euro stabilită prin raportul de expertiză de evaluare a imobilului întocmit de expert.
În acest context al celor învederate de părți examinând mai întâi excepțiile Curtea reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale este întemeiată. Astfel, se reține că în condițiile Legii nr.247/2007 nu se include atribuția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de plată și a proceda la plata efectivă. Aceste atribuții revin Autorității Naționale pentru Restituirea Despăgubirilor - respectiv Direcției de Acordare a Despăgubirilor în. Ori în aceste circumstanțe nu se poate reține o neîndeplinire a unei obligații; un refuz în îndeplinire, context în care nu se poate vorbi de un titular al obligației raportului dedus judecății. Prin urmare neavând atribuții în sensul celor invocate de emitere a titlului de plată excepția este întemeiată și urmează a fi admisă iar ca o consecință acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu va fi respinsă.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile Curtea reține următoarele:
Reclamantul a arătat că a depus cerere de opțiune și aceasta fost înregistrată la sub nr.299/2008 acest aspect nefiind contestat.A mai relevat reclamantul că s-a adresat din nou autorității și nici acest aspect nu a fost contestat. Se poate așadar observa că reclamantul în lipsa unui răspuns la cererea de opțiune din 2008 nu s-a adresat direct instanței mai întâi s-a adresat cu cererea din 13.04.2009 acest ultim demers îndeplinind scopul cerut de art.7 alin.4 din actul normativ invocat.
Prin urmare raportat la cele rezultate din acte susținerile referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile apar ca nefondate și ca atare excepția nefiind fondată a fi respinsă.
În privința lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice Curtea reține de asemenea că excepția este neîntemeiată. Astfel se reține că în condițiile în care sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către prin Direcția de Acordare a Despăgubirilor în se asigură până la listarea Fondul Proprietatea A din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Finanțelor Publice nu se poate vorbi de o lipsă a calității procesuale pasive. Ori atare excepției urmează a fi respinsă.
Referitor la excepția prematurității se reține că aceasta este indisolubil legată de lămurirea cadrului procesual din perspectiva obiectului și cauzei pe care s-a fundamentat acțiunea exercitată de reclamant și urmează a fi examinată în analiza dedusă acestui din urmă demers.
Așadar trecând la analiza susținerilor părților Curtea reține următoarele:
În urma intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 reclamantul s-a adresat autorităților competente pentru restituirea imobilului situat în C-N-.13, dar acesta fiind înstrăinat chiriașilor prin dispoziția nr.1885 din 22 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului C-N i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Pentru că trecuseră aproximativ doi ani de la recunoașterea reparației prin despăgubire s-a adresat care prin răspunsul din 17.09.2007 i-a adus la cunoștință că va numi evaluator cu ajutorul unui program pe calculator (evaluatorul fiind ales aleatoriu).
După aproximativ 6 luni a formulat o nouă cerere către Comisia Centrală în vederea numirii unui evaluator și cum nu a primit un răspuns a promovat acțiune în instanță ce s-a finalizat cu obligarea entității menționate la numirea evaluatorului și emiterea titlului de despăgubiri. Ulterior după rămânerea definitivă a hotărârii prin decizia nr.146/15.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis decizia nr.2711/2.09.2008 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 386.880 lei ținând cont de valoarea estimată prin expertiză de 110.000 euro. După obținerea titlului de despăgubiri reclamantul s-a adresat autorității pentru acordarea despăgubirilor depunând cererea de opțiune nr.7229/24.10.2008 prin care opta pentru despăgubiri în numerar iar apoi la 13.04.2009 a cerut lămuriri. Cum un răspuns nu a fost primit nemulțumit reclamantul s-a adresat instanței susținând că refuzul autorităților raportat la scopul legii de a se emite titlul de plată, la virarea sumelor statuate prin titlul de despăgubire aduce atingere drepturilor recunoscute respectiv constituie o încălcare în sensul art.6 alin.1 din Convenție respectiv art.1 din Protocolul adițional la Convenție.
Față de cele susținute a relevat că în condițiile Legii nr.247/2005 titlul de plată și plata despăgubirilor se dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în ordinea depunerii cererilor.
Actul normativ evocat de ambele părți Legea nr.247/2005 prin dispozițiile art. 18 alin. 1 prevede ca: "(1) După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în în vederea efectuării operațiunilor de plată".
Același act normativ prin dispozițiile art. 181prevede că "(1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.
(2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.
(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa:
a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau
b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14^1 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art.3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul "Proprietatea".
(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea".
Tot astfel art. 182prevede că: "În cazul prevăzut la art. 18^1 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:
a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare;
b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de Fondul Proprietatea să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor Fondului Proprietatea".
Din actul normativ enunțat rezultă că în operațiunea de administrare, de valorificare a titlurilor de despăgubire, în raport de voința expresă a persoanei, legiuitorul a stabilit anumite termene, reguli. Ca urmare, și în soluționarea cererii vizând emiterea titlului de plată, virarea sumelor se impune soluționarea într-un termen rezonabil.
În speță, se observă că reclamantul a solicitat prin cererea de opțiune despăgubiri în numerar; de la această solicitare a trecut mai bine de un an și cererea nu a fost rezolvată, prin justificarea lipsei disponibilităților/lichidităților și în condițiile în care nu s-a făcut nici un demers pentru o eventuală creditare, ordonare adresată Ministerului Economiei și Finanțelor, Guvernului sau altor autorități de a face eficace fondul, disponibilitățile, deși nu doar Legea nr. 247/2005 permite aceasta.
Modalitatea de aplicare și rezolvare a cererii reclamantei este defectuoasă și omite disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție ce prevăd că "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale". Or, dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea deciziei de despăgubire reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul art. 1, iar în acest context, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea titlului de plată, autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor sale.
Sub acest aspect, autoritatea pârâtă poate obiecta în sensul că: este statuată o condiție - lichiditatea și un termen de plată. Această susținere nu poate fi primită deoarece se omite a avea în vedere că nu doar în condițiile art. 6 din Convenție ci și în condițiile Legii nr. 247/2005, autoritatea are abilitatea să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus analizării de către reclamant dar și obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare în cadrul legii date de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Refuzul acestei autorități pe ideea lichidității și a termenului încalcă dreptul reclamantei la respectarea bunului în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției și constituie un abuz ce nu poate fi acceptat din perspectiva termenului rezonabil. Dreptul la soluționare în termen rezonabil, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu doar în cazul procedurii de contencios ci și în procedura prealabilă întrucât durata procedurii trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative când, fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului recunoscut de lege. Reclamantul, utilizând posibilitățile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său însă acest drept real s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisă în normele arătate. Această întârziere imputabilă autorității care se prevalează de justificarea mai sus menționată, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate de reclamantă, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil, depășire contrară dispozițiilor Convenției.
Din această ultimă perspectivă, nu trebuie trecut neobservat că jurisprudența Curții Europene a statuat, de pildă, în privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul potrivit căruia el se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorității competente precum și procesului pentru cei interesați (cauza Manole împotriva României).
În privința acelorași proceduri, în cauza Belasin contra României s-a reținut că ordonanța adoptată (OUG nr. 81/2007) vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de către stat, însă cu toate acestea, până în prezent Fondul "Proprietatea" nu funcționează într-o manieră susceptibilă de a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
De asemenea, în cazul Daicovicescu contra României, Curtea a statuat că constarea unei încălcări implică pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele, astfel încât să se stabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia.
Tot astfel, în cauza Braniowschi contra Poloniei, Curtea s-a pronunțat în sensul că statele sunt obligate nu doar să respecte și să aplice într-o modalitate previzibilă și coerentă legile pe care le adoptă, ci și să garanteze condițiile legale și practice, să elimine incompatibilitățile și obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial precum și să îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă și coerentă promisiunile legislative.
În speță, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor în fața autorităților 2005, iar apoi al plății, din momentul opțiunii - 24.10.2008, cât și timpul stabilit pentru soluționarea cererii de opțiune și nici de o eficacitate în sensul protejării dreptului, de o luare a măsurilor necesare și de reparație justă.
Reclamantul a fost lipsit în mod arbitrar de dreptul său, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităților bănești, însă, așa cum s-a mai arătat, aceasta nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispozițiilor de plată; iar în acest sens Curtea Europeană s-a pronunțat "statuând că lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive", concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi împotriva ).
De asemenea în cazul Faiblat contra României Curtea a reiterat și în acest caz ineficiența despăgubirilor prin intermediul Fondului Proprietatea considerând că statul trebuia să suprime toate barierele judecătorești și administrative ce împiedecă executarea cu celeritate a deciziilor definitive cu privire la imobilele naționalizate pentru ca proprietarii să obțină fie restituirea bunurilor fie despăgubirea rapidă și adecvată mai ales prin adoptarea unor măsuri legale administrative și bugetare apte să garanteze un asemenea rezultat.
De altfel Curtea în cazul împotriva României prin decizia din 20.01.2009 reiterează cele cu privire la ineficiența mecanismului adoptat, situație ce contravine flagrant prevederilor protocolului.
Totodată a mai statuat în cauza Piron Franței că indemnizația trebuie să intervină într-un termen rezonabil de la momentul pierderii proprietății întrucât proporționalitatea impune ca interesele divergențe să suferă satisfacție a lor concomitentă.
În acest sens și în cauza Akkus Turciei s-a reținut că o întârziere excesivă a plății indemnizației agravează pierderea financiară a persoanei vizate datorată efectelor devalorizării monetare și poate fi privită la rândul său ca o atingere în substanța a dreptului de proprietate.
Curtea a mai precizat că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o deciziei judiciară și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți sau să se bucure de efect parțial ( împotriva Italiei).
Tot astfel, Curtea a statuat că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările, însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze sau întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare, a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
proceduri ce vizează stabilire, plata despăgubirilor imobilelor preluate abuziv poate fi echivalentă cu modalitatea de punere în executare a drepturilor printr-o hotărâre, iar legat de acest aspect, Curtea a mai precizat, în jurisprudență că omisiunea autorităților de a se conforma în termen rezonabil unei decizii definitive, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1.
Prin urmare, plecând de la cele înscrise în Convenție, susținerile reclamantului cu privire la nesoluționarea cererii de opțiune, la emiterea titlului de plată raportat la cele statuate de decizia de despăgubire sunt întemeiate în parte și urmează a fi admise în aceste limite. În acest context se are în vedere că despăgubirile au fost stabilite în moneda națională iar decizia ce trebuie să stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei nu a fost contestată.
În plus și susținerile reclamantului cu privire la dobânda de la data promovării acțiunii în instanță se apreciază că sunt întemeiate în condițiile normei evocate întrucât neactualizarea despăgubirilor adăugate la durata procedurii urmate la soluționarea cererii de opțiune nu este compatibilă cu un remediu rapid și eficient iar exigențele unei bune administrări la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.
Desigur, se susține de pârâtă că nu există dispoziții legale care să se referă în mod expres la situația litigioasă. Această susținere nu poate fi reținută, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat constant că este necesar un remediu rapid, eficient și o reparație echitabilă a prejudiciului suferit.
Nici susținerile referitoare la prematuritate, invocate de pârâtă, nu pot fi reținute, în principal, pe considerentele anterioare referitoare la întârzierea nejustificată în timp a procedurii și la caracterul vătămător asupra drepturilor patrimoniale ale reclamantei, pe care o are această întârziere nejustificată a realizării efective a dreptului.
Prin urmare față de cele arătate în baza art.137 pr.civ. Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale, și va respinge celelalte excepții iar în baza art.18 din Legea nr.554/2004 va admite în parte acțiunea, va obliga autoritatea la emiterea titlului și la virarea sumei stabilite prin titlul de despăgubire, cu dobânda legală.
Totodată în baza art.274 pr.civ. va fi obligată la plata cheltuielilor ocazionate în sumă de 1270,44 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu această pârâtă.
Respinge excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și excepția prematurității.
Admite în parte acțiunea formulată, extinsă și precizată de reclamantul în contradictoriu cu AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Obligă pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN să emită în favoarea reclamantului titlu de plată respectiv să vireze suma de 386 880 lei reprezentând despăgubire stabilită potrivit deciziei 2711/2.09.2008 a COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR
Obligă pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN la plata dobânzii legale pentru suma menționată începând cu data de 25.05.2009 până la achitarea efectivă.
Obligă Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare pentru virarea sumei mai-sus menționate în contul reclamantului.
Obligă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1270,44 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - -
Red./
5 ex./10.12.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
