Obligația de a face. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.596/CA

Ședința publică din data de 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

S-a luat în examinare recursul în contencios-administrativ declarat de recurentul reclamant - cu domiciliul în comuna Mereni, județul C, împotrivaSentinței civile nr. 572 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul comunei mereni - G, cu domiciliul în comuna Mereni, județ C, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că recursul este motivat și timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar; s-a solicitat judecata în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 al.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului în contencios-administrativ de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.1831/118/23.02.2008 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Mereni a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea pârâtului la a-i răspunde la cererea adresată în data de 05.02.2009, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune morale precum și la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, a arătat că în calitate de consilier local, la data de 05.02.2009 a adresat o cerere primarului comunei Mereni prin care solicita să îi remită un tabel centralizator cu toate loturile de teren, proprietate publică și privată a unității administrative - teritoriale Mereni, aflate atât în intravilanul cât și extravilanul comunei, însă nu a primit nici un răspuns la această cerere.

In drept, a invocat dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004, art.8 alin.1 din Legea nr.262/2007, art. 52 alin.2 din legea nr. 286/2006, art.51 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001, art.4 și art. 42 alin.1 și 2 din legea nr. 393/2004.

Pârâtul legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a administrat probe în apărare față de cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă nr. 572 din 22 mai 2009 Tribunalul Constanțaa respins cererea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță, în esență, că potrivit art. 62 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin nr.OG35 din -:(1)Consilierii pot solicita informațiile necesare exercitării mandatului, iar compartimentul, serviciul sau unitatea vizată sunt obligate să i le furnizeze la termenul stabilit.

(2) Informațiile pot fi cerute și comunicate în scris sau oral.

Întrucât reclamantul nu a făcut nici dovada calității sale de consilier local și nici nu a justificat în ce mod informațiile solicitate sunt necesare exercitării mandatului de consilier local, iar informațiile solicitate nu fac parte din acele informații de interes public enumerate de art. 5 alin.1 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, la care reclamantul ar avea acces în baza acestei legi, instanța de judecată a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:

- în ce privește concluzia instanței că reclamantul nu a făcut dovada calității de consilier local, învederează că în ședința din 15.05.2009, nu i s-a solicitat de către instanță să facă dovada acestei calități, pe care de altfel nu avea cum să o probeze întrucât primarul G refuză în mod constant eliberarea legitimațiilor de consilier, astfel cum reiese și din Sentința civilă nr.570/22.05.2009 emisă de Curtea de Apel într-un alt litigiu privind pe alt consilier local al comunei Mereni, respectiv;

- greșit s-a reținut că informațiile solicitate nu-i erau necesare reclamantului, acesta în exercitarea excitarea mandatului de consilier local acordă audiențe în care mai mulți locuitori ai comunei au cerut relații referitoare la anumite loturi din domeniul public și prin refuzul șefului administrației publice locale de a-i da detalii concrete despre aceste obiective, a fost pus în imposibilitatea exercitării mandatului încredințat de alegători.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect faptul că potrivit art. 62 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin nr.OG35 din -:(1)Consilierii pot solicita informațiile necesare exercitării mandatului, iar compartimentul, serviciul sau unitatea vizată sunt obligate să i le furnizeze la termenul stabilit.

(2) Informațiile pot fi cerute și comunicate în scris sau oral.

În ceea ce privește motivul pentru care a dispus respingerea acțiunii, în mod greșit prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de consilier local precum și utilitatea informațiilor solicitate în exercitarea mandatului.

În primul rând aceste aspecte rezultă din interpelarea adresată de reclamant primarului comunei Mereni, înregistrată sub nr.363/05.02.2009 precum și din dispozițiile art.51 alin.1 și 3 din Legea nr.215/2001 iar în al doilea rând, pârâtul nu a contestat calitatea reclamantului și nici utilitatea informațiilor solicitate de acesta.

Pe de altă parte, pârâtul nu a făcut dovada că a răspuns solicitărilor reclamantului, astfel că acțiunea formulată de acesta urmează să fie admisă.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâtul să comunice reclamantului informațiile solicitate prin cererea înregistrată sub nr.363/05.02.2009 la Primăria Comunei Mereni.

peNTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în contencios administrativdeclarat de recurentul reclamant - cu domiciliul în comuna Mereni, județ C, împotriva Sentinței civile nr. 572 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul comunei mereni - G, cu domiciliul în comuna Mereni, județ.

Modifică în tot sentințaîn sensul că admite acțiunea și obligă pârâtul să comunice reclamantului informațiile solicitate prin cererea înregistrată sub nr.363/05.02.2009 la Primăria Comunei Mereni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud. fond:

tehnoredactat dec.jud.-- -/4 ex/25.01.2010

18 2009

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Constanta