Obligația de a face. Decizia 667/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 667/2009

Ședința publică din 16 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2144 din 14.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, SPITALUL MILITAR D E URGENȚĂ "DR. ", având ca obiect obligația de a face ( indemnizație pentru creșterea copilului).

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat pentru recurentă, avocat și pentru intimatul Spitalul Militar d e Urgență "DR. ", consilier juridic, lipsă fiind intimatul

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat în cauză este timbrat cu 6 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 10.02.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului Spitalul Militar d e Urgență "DR. ", prin care a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta recurentei.

Reprezentanții părților au învederat instanței că, nu mai au de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare asupra recursului promovat în cauză.

Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar, pentru motivele expuse pe larg prin memoriul de recurs și prin concluziile scrise depuse azi la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare ( 16 -21). Precizând că, nu în numele părții, ci în numele său, actul care trebuia atacat fiind ordinul.

Reprezentantul intimatului Spitalul Militar d e Urgență "DR. " a solicitat respingerea recursului, pentru motivele expuse prin întâmpinarea depusă a dosar și susținute oral. A susținut că, în recurs nu se pot face cereri noi că, ne aflăm doar pe contestația celor două adrese a căror control nu poate fi supuse instanței de contencios, potrivit art. 2 al. 2 lit. c din legea contenciosului.

La solicitarea instanței a precizat că, acel ordin produce efecte pentru situațiile ambilor copii, adresele fiind date ca un răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, că reclamanta cunoaște conținutul acelui ordin încă din ianuarie 2007, când a semnat pentru ridicarea banilor și că, indemnizația a fost plătită odată cu ridicarea soldei de către instituția pe care o reprezintă și raportat la aspectele invocate prin cererea inițială reclamanta nu se află în poziția unei persoane vătămate într-un drept al său, întrucât legiuitorul nu a prevăzut nici o reglementare în sensul dorit de ea.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 2144, pronunțată la data de 14 noiembrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost admisă excepția tardivității cu consecința respingerii ca tardivă a cererii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Militar d e Urgență "Dr. ".

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că cererea reclamantei vizează anularea adresei nr. 7814/31.07.2008 emisă de Ministerul Apărării și confirmată prin adresa nr. 1627/12.08.2008 emisă de pârât cu consecința obligării pârâtului la plata indemnizației de creștere pentru fiecare dintre cei doi copii minori ai reclamantei, născuți la data de 12.10.2006, de la data nașterii și până la împlinirea vârstei de 3 ani, având în vedere starea lor medicală. S-a arătat că aceste pretenții sunt în mod evident legate de decizia prin care i s-a stabilit indemnizația de creștere a copiilor în cuantum de 600 lei/lună, comunicată reclamantei în luna ianuarie 2007, astfel încât este evident că prin prezenta cerere se urmărește anularea acesteia, respectiv a Ordinului de zi pe unitate nr. 3/05.01.2007.

S-a susținut, de asemenea, că reclamanta a formulat plângerea prealabilă abia la data de 30.06.2008, deși actul prin care i se stabilise cuantumul indemnizației de creștere a copilului îi fusese comunicat în cursul lunii ianuarie 2007. Mai mult decât atât, cererea formulată este tardivă și raportat la dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora introducerea cererii la instanța de contencios administrativ nu se poate face mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată în sensul anulării adresei nr. 7814/31 iulie 2008 emisă de Ministerul Apărării și confirmată prin adresa nr. 1627/12 august 2008 și obligarea pârâtului la plata indemnizației de creștere pentru fiecare dintre cei doi copii minori născuti la data de 12 octombrie 2006 de la data nașterii și până la împlinirea vârstei de 3 ani; cu prilejul dezbaterii în fond a recursului, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că instanța de fond a admis în mod netemeinic și nelegal excepția tardivității invocată de pârâtă fără a lua în considerare faptul că nu s-a solicitat anularea nr. 3/5 ianuarie 2007, instanța neanalizând excepția tardivității introducerii acțiunii în raport cu data emiterii și comunicării celor două adrese emise de Ministerul Apărării, respectiv nr. 7814/31 iulie 2008 și nr. 1627/12 august 2008.

Mai arată că la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2008, tribunalul a respins excepția lipsei plângerii prealabile, față de cererea înaintată de reclamantă în cursul lunii iunie 2008.

Pe fondul cauzei, reclamanta arată că a născut 2 copii gemeni la data de 12 octombrie 2006 și beneficiază de indemnizație de creștere pentru un singur copil.

Problema se reduce la clarificarea elementului de referință, respectiv numărul copiilor sau numărul nașterilor "Potrivit art. 6 din OUG nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzută de art. 1 respectiv 2 precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau după caz pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la ar. 5 alin 2. Pentru aplicarea acestor prevederi legale a fost adoptată HG nr. 1025/2006".

Art. 6 din OUG nr. 148/2005 statuează 1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1 respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin 2, după data de 1 ianuarie 2006.

OUG nr. 148/2005 are ca scop susținerea familiei în scopul creșterii copilului, stimularea creșterii natalității și diminuarea fenomenului de abandon al copilului.

Intimatul SPITALUL MILITAR D E URGENȚĂ C N la data de 10 februarie 2009 depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat în cauză, conform motivelor expuse în scris (12-15).

Analizând recursul declarat de reclamanta prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr.7814 din data de 31 iulie 2008 emisă de Ministerul Apărării și confirmată prin adresa nr.1627 din data de 12 august 2008 de către pârâtul SPITALUL MILITAR D E URGENȚĂ C N, cu consecința obligării pârâtului la plata indemnizației de creștere pentru fiecare dintre cei doi copii minori născuți la data de 12 octombrie 2006, de la data nașterii lor și până la împlinirea vârstei de trei ani.

Prin sentința pronunțată de către instanța de fond în soluționarea cererii reclamantei, s-a stabilit că demersul judiciar al acesteia vizează, în fapt, ordinul de zi pe unitate nr.3 din data de 05 ianuarie 2007 prin care i s-a stabilit reclamantei indemnizația de creștere a copiilor în cuantum de 600 lei/lună, iar în raport de acest act administrativ acțiunea reclamantei este tardivă, plângerea prealabilă fiind formulată cu nesocotirea dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004.

Este cunoscut faptul că potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În speță se poate observa că reclamanta a apreciat că actul administrativ unilateral care-i nesocotește un drept recunoscut de legiuitor este adresa nr.7814 din data de 31 iulie 2008 emisă de Ministerul Apărării și confirmată prin adresa nr.1627 din data de 12 august 2008 de către pârâtul SPITALUL MILITAR D E URGENȚĂ CNa stfel că instanța de fond era datoare să soluționeze cererea reclamantei în limita acestei investiri.

Este cunoscut faptul că unul din principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel aldisponibilitățiipărților conform căruia părțile au dreptul de a dispune deobiectul procesului( dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept dedus judecății) și demijloacele procesualeacordate de lege în acest scop; prin urmare, părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a se pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supusă judecății ci șiconținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.

În consecință, se poate conchide că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei motiv pentru care, Curtea constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantă, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe respectiv Tribunalul Cluj reținând incidența prevederilor art.315 alin.1 și 3 din același act normativ.

Cu prilejul rejudecării cauzei instanța va analiza legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate de către reclamantă prin prisma probelor existente și va administra întreaga probațiune necesară pentru justa soluționare a cauzei cu scopul clarificării aspectelor menționate mai sus, cu respectarea principiului disponibilității părților.

Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).

De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurenta ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2144/14.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - G - - - - -

Red./

3 ex./03.03.2009

Jud.fond.-

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 667/2009. Curtea de Apel Cluj