Obligația de a face. Decizia 971/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 971
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul G, domiciliat în B,B-dul -. 13 B. 9 județul B, în nume propriu cât și în calitate de procurator al reclamanților, domiciliată în P,-,. 110, C. 2. 50, județul P și, domiciliat în orașul L,-, județul A, împotriva sentinței nr. 529 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului municipiului B- Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, cu sediul în B,- sectorul 5 și Comisia municipiului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003. La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții personal și G,în nume propriu și în calitate de procurator al recurentului, lipsind intimații-pârâți Instituția Prefectului municipiului B- Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și Comisia municipiului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul G, susține că, din punctul său de vedere, conceptul de citare este greșit, deoarece, recursul este declarat și de el în nume propriu, nu numai în calitate de procurator al celorlalți reclamanți, cum greșit s-a menționat de către instanță. Totodată, susține că procedura de citare cu intimata Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este legal îndeplinită, deoarece aceasta este prin afișare.
Instanța apreciază procedura de citare fiind legal îndeplinită cu toate părțile din proces, iar recurentul G este menționat în citativ, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al celorlalți recurenți.
Recurenții prezenți, menționează că nu au cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului, iar Curtea, constatând cauza în stare de judecată și luând act că recurenții nu au alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant G, având cuvântul atât în nume personal cât și în calitate de procurator al celorlalți recurenți, critică sentința recurată, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de recurs aflate în scris la dosar.
În esență, susține că instanța de fond a omis a se pronunța asupra cererilor formulate de și, care figurau și ele în proces, pronunțându-se numai asupra cererii care avea și calitatea de reprezentant al celorlalți doi.
O a doua critică adusă sentinței, constă în aceea că, deși obiectul cererii era contencios administrativ, instanța a pronunțat o sentință comercială, ceea ce este nelegal.
Se mai susține că instanța nu s-a pronunțat asupra ceea ce reclamanții au solicitat, respectiv ca pârâta să fie obligată să le soluționeze cererea în decurs de 60 de zile de la data sentinței și în orice caz nu mai târziu decât cererile depuse de alți petenți la data de 7 mai 2004.
Potrivit motivelor expuse pe larg în cererea de recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare,iar în subsidiar, solicită modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. 40198/3/CA/2008, reclamantul G, în nume personal și în calitate de împuternicit al surorii sale născută și al nepotului, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Municipiului B- Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea acestuia la soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor formulate în temeiul Legii nr.290/2003 și înregistrat la data de 12.11.2004 sub nr.10943 din 12.11.2004, având nr. de dosar 20280.
În motivarea de fapt a cererii, reclamanții au arătat că la data de 12.11.2004 a depus la Registratura Prefecturii municipiului B, cererea cu nr. 10943/12.11.2009 prin care a solicitat acordarea compensațiilor în temeiul Legii nr.290/2003 pentru bunurile deținute de autorii lor în comuna, raionul din Republica
Reclamantul a mai arătat că, deși pârâta avea obligația de a emite o hotărâre în cel mult 6 luni de la primirea cererii, aceasta nu și-a îndeplinit până în prezent obligația, iar prin tergiversarea soluționării cererii se încalcă disp. art.1 din Legea nr.554/2004 și ale art.1 Protocol 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, acțiunea a fost fundamentată pe disp. art.1 din Legea nr.554/2003.
Pârâta, în conformitate cu disp.art.115 Cod proc.civ. a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesual pasive a instituției Prefectului.
Prin sentința civilă nr.3338/2.12.2008 Tribunalul Bucureștia admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău -Secția de Contencios Administrativ și Fiscal,instanță unde a fost înregistrată sub nr.545/2009. Prin sentința nr. 520 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Buzău -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Municipiului B - Comisia pentru Aplicarea Legii 290/2003, Comisia municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut cu privire la excepții, că excepția invocată de pârâtă Instituția Prefectului Municipiului privind lipsa calității procesual pasive, este întemeiată întrucât reprezentarea legală a statului român a fost prevăzută expres prin lege specială, respectiv Legea nr.290/2003 prin art. 5 alin.1 potrivit căruia persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la 1.05.2007 la comisiile constituite în cadrul prefecturilor.
Aceste comisii special constituite au următoarea componență: directorul general al, directorul, șeful direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful inspectoratului teritorial în construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public, iar președintele acestei comisii este prefectul.
Cum raportul obligațional există doar între reclamant și această comisie exclusiv responsabilă pentru modul de soluționare a cererilor, iar autoritatea publică Instituția Prefectului municipiului neavând calitate de emitent al actului administrativ excepția urmează a fi admisă.
Pe fond, reclamantul a depus cerere la Prefectura județului B la 10.05.2004, iar această comisie înaintat dosarul spre competentă soluționare, potrivit disp. art. 5 alin.2 din Legea nr.290/2003 comisiei de resort de pe lângă Instituția Prefectului Municipiului B, înregistrată sub nr.4106/30.01.2006.
S-a mai reținut de prima instanță că, prin răspunsul dat reclamantului pârâta a enunțat măsurile dispuse menite să eficientizeze activitatea sa, printre acestea amintind și verificarea și soluționarea dosarelor, exclusiv în ordinea înregistrării lor, precum și organizarea de ședințe săptămânale cu mențiunea că alternativ se soluționează inclusiv cererile depuse în baza legii nr.290/2003 cât și ale Legii nr.9/1998, ajungându-se astfel la soluționarea unui număr de 35-40 de dosare pe ședință,din totalul de 6952 înregistrate.
Instanța a mai reținut că susținerea reclamantului potrivit căreia numărul de înregistrare ar fi trebuit menținut de această comisie, care prin tergiversarea soluționării lui încalcă dispozițiile art.8 al.2 din Legea nr.290/2003 este neîntemeiată, lipsit de orice argument.
Faptul că dosarul a stat în nelucrare la o altă comisie decât cea competentă nu-i poate fi imputabilă pârâtei, iar răspunsul dat de aceasta reclamantului, chiar dacă îl nemulțumește nu poate echivala cu refuzul soluționării cererii așa încât dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004 nu sunt încălcate.
Termenul de 6 luni, enunțat de art.8 alin.2 din Legea nr.290/2003 la care pârâta trebuie să soluționeze cererea, este un termen de recomandare iar nerespectarea lui nu-l prejudiciază pe reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reclamanții prin recursul declarat arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor depuse și de pârâții și,chiar dacă în cauză au fost reprezentați de către el.
Critica recurentului vizează și fondul cauzei,în sensul că de fapt instanța de fond nu s-a pronunțată asupra a ceea ce a cerut.
Recurentul arată că a solicitat obligarea pârâtei a proceda la soluționarea cererilor înregistrate în ordinea depunerii acestora (,a sa și a celorlalți reclamanți fiind depusă și înregistrată la data de 10 mai 2004 ),și în termen legal de 6 luni de la depunerea lor,solicitare de care instanța de fond nu a ținut seama,reținând greșit că pârâta nu are nici o culpă că dosarul a rămas în nelucrare la Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 B până în anul 2006 când a fost înaintat spre competentă soluționare Comisiei Municipale B de aplicare a Legii 290/2003.
La soluționarea dosarelor,Comisia Municipiului de aplicare a Legii 290/2003,trebuia să aibă în vedere,arată recurenții data inițială a înregistrării cererii, întrucât Comisia B inițial sesizată a trimis dosarul spre continuarea soluționării acestuia și nu pentru o nouă înregistrare.
Măsura luată de pârâtă de a reînregistra dosarul înaintat de la ,susțin recurenții a dus la prejudicierea lor și la crearea unei discriminării față de cei care își au domiciliul în B.
In mod nelegal arată recurenții instanța de fond a stabilit că termenul de 6 luni este unul de recomandare,dar nu a ținut seama că de la data depunerii cererii au trecut 5 ani fără nici o soluție în favoarea sau defavoarea sa.
Curtea analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurenți având în vedere actele dosarului și dispozițiile legale în materie,constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Se reține că prin cererea înregistrată la Prefectura Județului B sub nr. 20820/10 mai 2004 reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri conform Legii 290/2003 pentru bunurile foste proprietatea autorilor lor rămase în comuna raionul din Republica urmare a strămutării acestora în actualul teritoriu al României.
Comisia Județeana B de Aplicare a Legii 290/2003 a înaintat în anul 2006 dosarul astfel format spre competentă soluționare la Comisia de pe lângă Instituția Prefectului Municipiului B de aplicarea a Legii 290/2003,unde i s-a dat un nou număr de înregistrare urmând a fi soluționat în raport cu aceasta din urmă înregistrare.
Prin cererea cu care a investit instanța de fond reclamanții a solicitat obligarea pârâtei Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a Municipiului B să procedeze la soluționarea cererii sale în termenul prevăzut de Legea 290/2003.
Față de cererea cu care a investit instanța de fond în raport cu situația de fapt și cu prevederile art. 8 alin 2 din Legea 290/2003,cererea reclamanților este întemeiată, motiv pentru care recursul urmează a fi admis.
Potrivit art. 1 din Legea 554/2004 ) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Față de dispozițiile art. 8 alin 2 din Legea 290/2003 care arată că hotărârile privind recunoașterea drepturilor,acordarea despăgubirilor sau/și a compensațiilor, trebuiesc date în termen de 6 luni de la înregistrarea cererilor, nesoluționarea cererii depusă de reclamanți din data de 10 mai 2004,este de natură a-l prejudicia în drepturile sale recunoscute de lege privind "nesoluționarea în termen legal a unei cererii ".
Chiar dacă termenul de 6 luni prevăzut în Legea 290/2003 este unul de recomandare, totuși nesoluționarea cererii reclamantului într-o perioada de 5 ani este în contradicție cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenție pentru Apărarea Drepturilor Omului care spune că: "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil de către o instanță, care va hotărî asupra contestației sale asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Față de toate considerentele arătate mai sus,Curtea în raport cu dispozițiile art. 312 alin 3 coroborat cu art. 304 pct 9.Pr.Civ va admite recursul, va modifica în tot sentința și pe fond va admite acțiunea reclamanților obligând pârâta să soluționeze cererea reclamanților în termen de 60 de zile de la data aducerii la cunoștință a prezentei hotărârii de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B,B-dul -. 13 B. 9 județul B, în nume propriu cât și în calitate de procurator al reclamanților, domiciliată în P,-,. 110, C. 2. 50, județul P și,domiciliat în orașul L,-, județul A, împotriva sentinței nr.529 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâțiiINSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI-COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, cu sediul în B,- sectorul 5 șiCOMISIA MUNICIPIULUI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta să soluționeze cererea reclamanților, conform Legii nr. 290/2003, în termen de 60 de zile de la data aducerii la cunoștință a prezentei hotărâri de către recurenți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - Fiind în concediu de odihnă Fiind în concediu de odihnă
Se va semna de către Se va semna de către
Președintele instanței Președintele instanței
GREFIER,
- -
Fiind în concediu de odihnă
Se va semna de către
Primul grefier
Red AU/2 ex/ 14.07.2009
f- al Tribunalului Buzău
jud fond
operator date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță
