Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 1605/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1605/2008

Ședința publică din 20 august 2008

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus

JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Silvia

-

GREFIER: -

S-a luat spre examinare cererea de ordonanță președințială formulată de către petenta - SRL privind suspendarea continuării procedurii de atribuire a contractului "Amenajare acces carosabil și pietonal, alimentare cu apă, canalizare pluvială, canalizare menajeră și iluminat public pentru cartier din municipiul Z", în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei - SRL, consilier juridic -, care depune delegație la dosar și reprezentanta intimatei Primăria municipiului Z, consilier juridic, care depune delegație la dosar, lipsă fiind părțile din proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de suspendare se află la primul termen de judecată, este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru - fila 4 din dosar însă nu are aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,30 lei, precum și că părțile nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Înainte de începerea dezbaterilor s-a depus la dosarul cauzei dovada plății cauțiunii în sumă de 500 lei.

Reprezentantul petentei depune la dosar un timbru judiciar în valoare de 1,50 lei, astfel încât cererea este legal timbrată.

Se constată că la data de 19 august 2008 sosit la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare din partea intimatei Primăria municipiului Z, prin care solicită respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.

Reprezentanta în instanță a intimatei depune la dosar la acest termen de judecată un exemplar din întâmpinare și în original.

Declară reprezentanții părților că nu au alte chestiuni preliminare, motiv pentru care curtea acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.

Reprezentantul - SRL solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv stoparea efectelor contractului în litigiu, precizând că suma estimată a acestui contract este foarte mare, astfel încât orice neexecutare a contractului duce la prejudicii.

Reprezentanta intimatei Primăria municipiului Z solicită respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă și potrivit art. 280 alin. 3 din nr.OUG 34/2006, precizând că deciziile sunt obligatorii pentru părți. Depune la dosar, în copie, Acordul-cadru de lucrări nr. 37604 din 7 august 2008 și Contractul subsecvent de lucrări nr. 37788 din 8 august 2008 încheiate de Primăria municipiului Z, din care câte un exemplar se comunică cu reprezentantul petentei. În continuare arată că procedura este finalizată, nu se mai poate suspenda.

În replică, reprezentantul petentei arată că, continuarea procedurii nu presupune doar încheierea contractului ci și executarea lui.

CURTEA:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la data de 7 august 2008 formulată de reclamanta - SRL a solicitat dispunerea suspendării continuării procedurii de atribuire a contractului de lucrări "Amenajare acces carosabil și pietonal, alimentare cu apă, canalizare pluvială, canalizare menajeră și iluminat public pentru cartier din Municipiul Z", și încetarea oricăror efecte ale acestei proceduri până la soluționarea plângerii înregistrată la Curtea de APEL CLUJ sub nr-, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor cererii de ordonanță președințială reclamanta arată în esență că există un litigiu pe rol cu privire la atribuirea acestui contract de lucrări, litigiu asupra căruia s-a pronunțat deja prin Decizia nr. 3183/C1/2841 din 18 iulie 2008 și împotriva căreia a depus plângere în conformitate cu prevederile legale la Curtea de APEL CLUJ.

Autoritatea contractantă (Primăria Z) i-a anunțat prin adresa 35014/24 iulie 2008 că intenționează să continue procedura de atribuire a contractului de lucrări.

În cazul admiterii plângerii, și procedura ar fi începută îi pot fi create prejudicii care ar presupune alte litigii.

Având în vedere cele prezentate mai sus, constatând că în cauză sunt necesare măsuri urgente și cu caracter vremelnic pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă, solicită admiterea acțiunii formulată pe cale de ordonanță președințială și prin hotărârea ce se va pronunța solicită dispunerea suspendării procedurii de atribuire până la soluționarea plângerii.

Pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI Z prin întâmpinarea depusă la data de 19 august 2008 solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivare a arătat în esență că, urmare a procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii acordului cadru având ca obiect "Amenajare acces carosabil și pietonal,alimentare cu apă, canalizare pluvială, canalizare menajeră și iluminat public pentru cartier din Municipiul ", au fost declarate ca ofertanți câștigători următoarele societăți comerciale: - SRL (și asociații) și, respectiv, - SRL Z și - MONTAJ SA -

Prin adresa nr.29581/24.06.2008 s-a comunicat reclamantei rezultatul procedurii, respectiv faptul că oferta sa a fost respins ca inacceptabilă, fiind indicați totodată ofertanții declarați câștigători pentru încheierea acordului cadru.

Împotriva deciziei autorității contractante au formulat contestația nr.2596/30.06.2008, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.14949/01.07.2008, reclamanta - SRL în asociere cu - - SRL.

Prin Decizia nr.3183/C1/2841 din data de 18.07.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de asocierea de mai sus și a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză. Decizia face obiectul unei plângeri formulate de către reclamanta - SRL în asociere cu - - SRL, plângere aflată pe rolul Secției Comerciale, de contencios Administrativ și Fiscal a Curții de APEL CLUJ.

Subliniază faptul că, potrivit art.277 din nr.OUG34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, " depunerea contestației în fața Consiliului suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluționării contestației de către Consiliu. Contractul încheiat în perioada de suspendare a procedurii de atribuire este lovit de nulitate absolută." Prin urmare pe perioada de soluționare a contestației de către, procedura de atribuire a contractului a fost suspendată, fiind reluată doar după primirea deciziei de soluționare a contestației.

De altfel, prin adresa nr.30820/02.07.2008, instituția noastră a și comunicat reclamantei - SRL faptul că, în temeiul art.277 alin.1 din nr.OUG34/2006 actualizată, a fost suspendată procedura de atribuire a contractului până la data soluționării contestației.

În condițiile în care, prin Decizia nr.3183/ din data de 18.07.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de asocierea de mai sus și a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză iar, potrivit art.280 alin.3 din nr.OUG34/2006, decizia Consiliului este obligatorie pentru părți, autoritatea contractantă a fost obligată să continue procedura de achizitie publică prin Încheierea acordului cadru si a contractului subsecvent de execuție lucrări cu ofertantii declarati câstigători.

Potrivit art.284 din nr.OUG34/2006, "(1)La cerere,instanța poate dispune suspendarea procedurii de atribuire și/sau a deciziei Consiliului, până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului.

(2) Contractul încheiat în perioada de suspendare este lovit de nulitate absolută."

În cadrul soluționării plângerii împotriva deciziei, suspendarea procedurii nu mai operează de drept, instanța de judecată având posibilitatea de a aprecia oportunitatea acestei măsuri. Precizăm că reclamanta a solicitat și în cadrul plângerii aflate pe rolul Curții de APEL CLUJ, ca petit distinct, suspendarea procedurii până la soluționarea plângerii.

Odată soluționată contestatia de către, până la suspendarea de către instanța de iudecată, în urma cererii petentei-recurente, procedurii de atribuire si/sau a deciziei Consiliului, autoritatea contractantă are obliga de a pune în aplicare măsurile dispuse de către Consiliu, fiind evident că pe această perioadă nu operează nici un fel de suspendare a procedurii de achiziție publică.

Subliniază faptul că legislația nu prevede obligația autorității contractante de a amâna continuarea procedurii până la soluționarea unor eventuale plângeri de către instanța de judecată.

3 al art.285 din nr.OUG34/2006 precizează că "In situația în care instanța admite plângerea, modifică decizia Consiliului și constată că actul autorității contractante a încălcat prevederile legislației în materia achizițiilor publice, iar contractul a fost încheiat înainte de dispunerea suspendării procedurii de atribuire potrivit dispozițiilor art.284 alin.(l), partea vătămată are dreptul la despăgubiri."

Mai arată faptul că după comunicarea deciziei Consiliului s-a continuat procedura, fiind încheiat cu ofertanții declarați câștigători atât acordul cadru de lucrări nr.37604/07.08.2008, cât și contractul subsecvent de execuție lucrări nr.37788/08.08.2008. De asemenea, s-a făcut deja predarea de amplasament și s-a dat ordin de începere a lucrărilor.

Mai mult, orice alte întârzieri în derularea procedurii creează prejudicii atât instituției noastre care a contractat un credit pentru plata lucrărilor, cât și locuitorilor din zonă care urmează a beneficia de aceste lucrări.

În aceste condiții, este evident că nu se mai poate dispune suspendarea procedurii de achizitie publică. aceasta fiind practic finalizată prin încheierea contractului între autoritatea contractantă si ofertanții câstigători. In situația în care instanta va admite plângerea reclamantei. În baza prevederilor art.284 din nr.OUG34/2006 reclamanta va putea solicita instantei de judecată acordarea de despăgubiri.

Analizând cererea formulată, Curtea reține următoarele:

Cererea este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

Potrivit art.284 din nr.OUG34/2006, la cerere, instanța poate dispune suspendarea procedurii de atribuire și/sau a deciziei Consiliului, până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului.

În prezent, există încheiat cu ofertanții declarați câștigători atât acordul cadru de lucrări nr.37604/07.08.2008, cât și contractul subsecvent de execuție lucrări nr.37788/08.08.2008. De asemenea, s-a făcut deja predarea de amplasament și s-a dat ordin de începere a lucrărilor, așa cum ambele părți au învederat instanței.

Față de acest aspect, Curtea reține că procedura de atribuire s-a finalizat și nu poate fi suspendată. Contrar susținerilor reclamantei, procedura de atribuire vizează numai încheierea contractului, nu și faza de executare, care este subsecventă și distinctă.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 581 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă cererea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de petenta - SRL privind suspendarea continuării procedurii de atribuire a contractului "Amenajare acces carosabil și pietonal, alimentare cu apă, canalizare pluvială, canalizare menajeră și iluminat public pentru cartier din municipiul Z".

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 august 2008.

PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus

- - -

JUDECĂTOR 2: Rodica Filip Silvia

- -

JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red./

2 ex./21.08.2008

Președinte:Sergiu Leon Rus
Judecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Silvia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 1605/2008. Curtea de Apel Cluj