Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 4675/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4675

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții Consiliul Local și Primăria Comunei prin Primar, împotriva sentinței nr.1873 din data de 28 august 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi

La apelul nominal au lipsit recurenții reclamanți Consiliul Local și Primăria Comunei prin Primar și pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări:

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin Sentința nr. 1873 din data de 28 august 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții Consiliul Local al Comunei, județul G și Primăria Comunei, județul G, pentru suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 948 din 04.08.2008, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului G, cu sediul în Tg-J,- A, județul

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut de tribunal că prin cererea adresată acestei instanțe la data de 19 august 2009, reclamanții Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului G să se dispună suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 948 din 4.08.2009 emisă de directorul Camerei de Conturi a Județului G, iar acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă.

Prima instanță a găsit inadmisibilă cererea de ordonanță președințială întemeiată pe aceste dispoziții legale, având în vedere că instituția suspendării actului administrativ (prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004) are o reglementare specială cuprinsă într-o lege derogatorie de la dreptul comun.

Astfel tribunalul a reținut că instituției suspendării nu-i pot fi aplicate disp. art. 581 și 582 Cod pr. civilă, deoarece, pe de o parte, aceste din urmă dispoziții sunt la rândul lor speciale, așa încât nu se pot completa cu alte dispoziții speciale, iar pe de altă parte în cauză sunt incidente prevederile art. 28 al. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în litigiile în contencios administrativ nu-și găsesc aplicarea normele privind ordonanțele președințiale și cele care vizează executarea silită.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții Consiliul Local și Primăria Comunei, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Au susținut că există două elemente specifice de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgența și nerezolvarea fondului cauzei, condiții care se regăsesc având în vedere că există riscul de a intra în incapacitate de plată, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale ale angajaților, iar nerezolvarea fondului cauzei decurge din faptul că ordonanța președințială are caracter vremelnic, executoriu și nu poate avea putere de lucru judecat.

Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate, cât și în raport de prevederile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Condițiile și cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute expres în art.14-15 din Legea 554/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.

Recurenții reclamanți nu au solicitat suspendarea măsurilor dispuse prin decizia nr. 948/04.08.2009 a Directorului Camerei de Conturi a Județului G, în baza dispozițiilor art.14 sau15 din Legea nr.554/2004 și nu au dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în această reglementare, astfel că în mod corect prima instanță a considerat că suspendarea actului administrativ nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale.

Incompatibilitatea aplicării dispozițiilor art.581 Cod procedură civilă cu procedura prevăzută de Legea nr.554/2004 a fost stabilită corect de tribunal.

Potrivit art.28 din Legea nr.554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile și interesele lor legitime și cu procedura reglementată de această lege.

Norma de trimitere enunțată anterior nu poate avea însă ca obiect decât acele dispoziții procedurale pentru care nu este prevăzută o reglementare specială în legea contenciosului administrativ.

În consecință cererea de ordonanță președințială formulată de recurenții reclamanți în mod corect s-a apreciat inadmisibilă de tribunal, pentru că măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr.554/2004, ca lege aplicabilă pe fondul pricinii.

Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții Consiliul Local și Primăria Comunei prin Primar, împotriva sentinței nr.1873 din data de 28 august 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

- -

Grefier,

Red. TB

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 4675/2009. Curtea de Apel Craiova