Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1139/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1139/
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, J-, CUI R -, prin administrator, cu sediul în MCs tr.- -.6.B.11 județul H, împotriva sentinței civile nr.946/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul rn-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurenta-reclamantă, lipsă intimata-pârâtă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, intimata a depus întâmpinare, solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Recurenta-reclamantă declară că nu vorbește limba română și solicită a i se permite fratelui ei să asigure traducerea din limba maghiară în limba română în prezenta cauză. Declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată și a se dispune acordarea drepturilor care i se cuvin conform Decretului-Lege nr.118/1991.
CURTEA,
Prin sentința nr.315 din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de reclamanta împotriva deciziei nr.2407/C din 29.12.2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, deși martorii au declarat că reclamanta a avut stabilit domiciliu obligatoriu în perioada 12 martie 1947 - 31 decembrie 1955, declarația acestora sunt lipsite de credibilitate, deoarece erau copii în acea perioadă și este puțin probabil să-și fi amintit cu exactitate aceste date.
De asemenea, s-a reținut că nu există nici un înscris emisă de vreo autoritate de la vremea respectivă, care să probeze luarea acestei măsuri.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivele de recurs s-a arătat că, recurenta deține acte doveditoare în favoarea sa și că a solicitat instanței de fond audierea martorilor, însă această cerere a fost respinsă.
Mad epus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, invocând inexistența înscrisurilor prevăzute de art.3 din Legea nr.221/2009 și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1 din Decretul-lege nr.118/1990.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
Reclamanta a invocat că beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, deoarece tatăl reclamantei a avut calitatea de chiabur și datorită acestei calități a avut stabilit domiciliul obligatoriu împreună cu familia.
Prin decizia nr.2407/31.10.2008 emisă de M, petiționarei i s-a respins cererea pentru stabilirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990.
În loc să atace decizia în termenul prevăzut de lege, reclamanta a făcut un artificiu în sensul depunerii unei contestații la organul care a emis decizia și nu la instanță, unde această contestație ar fi fost respinsă ca tardivă.
Deoarece contestația nu a fost trimisă instanței competente să o soluționeze și a fost soluționată tot de către M, instanța va analiza pe fond condițiile invocate de reclamantă.
Motivul invocat pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 modificat, este acela că M nu a ținut cont de înscrisurile doveditoare depuse de reclamantă.
Prima instanță a verificat dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor stabilite de Decretul-lege nr.118/1990 și a ajuns la concluzia că acestea nu sunt îndeplinite datorită faptului că simpla susținere că tatăl reclamantei a fost chiabur nu confirmă și faptul că reclamanta a suferit privațiuni de natură socială sau politică.
Potrivit art.1 alin. 1 din Decretul-lege nr.118/1990"Constituie vechime în munca și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acorda, în funcție de vechimea în munca, timpul cat o persoana, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:. d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;."
Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a acorda compensații financiare persoanelor care au suferit vătămări în urma persecuțiilor din motive politice.
Aceste vătămări trebuie constatate în funcție de fiecare persoană în parte.
Dacă anumite persoane din familia reclamantei au suferit astfel de vătămări, respectiv tatăl reclamantei, nu înseamnă că automat dreptul este recunoscut și copilului.
Reclamanta justifică aplicarea acestei măsuri datorită calității de chiabur pe care a avut-o tatăl său.
Martorii (16 dosar fond) și (16 dosar fond) au dat declarații în fața notarului, menționând că domiciliul obligatoriu a fost luat față de familia reclamantei la data de 12 septembrie 1947 și că a încetat la 31 decembrie 1955 când tatăl reclamantei a fost șters de pe lista chiaburilor.
Potrivit legii, drepturile se acordă persoanei care s-a aflat în situația reglementată de lege, nu și altor persoane care fac parte din familie.
trebuie să vizeze fiecare persoană în parte, ori nu se poate vorbi de existența unor vătămări față de o persoană care avea câțiva ani la luarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu.
De altfel este dovedit aspectul că, tatăl reclamantei, ar fi avut calitatea de chiabur, nu și faptul că în această calitate ar fi fost persecutat. Cu atât mai puțin se poate reține persecuția politică asupra copilului, respectiv asupra reclamantei.
Chiar dacă martorii declară luarea măsurii domiciliului obligatoriu, în adeverința nr.2425/2008 a Primăriei comunei se menționează că nu există nici un document cu privire la stabilirea acestei măsuri.
Declarațiile martorilor nu pot fi luate în considerare în mod independent, ci trebuie coroborate cu celelalte acte din dosar.
Pe de altă parte este greu de crezut, așa cum a reținut și prima instanță că martorii care erau copii în anii 1947 - 1955 ar fi putut să își amintească cu precizie data exactă de la care s-ar fi luat măsura, declarațiile apărând ca fiind preconstituite, tocmai în scopul admiterii acțiunii.
Potrivit art.3 din Legea nr.221/2009 "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative".
Aceste acte normative sunt prevăzute la lit.a-f din art.3.
Nu se face dovada stabilirii domiciliului obligatoriu printr-un act emis în baza actelor normative prevăzute de această lege.
Susținerea reclamantei din recurs că ar fi solicitat audierea martorilor este nedovedită, deoarece din încheierile de ședință de la cele două termene de judecată acordate de instanța de fond nu reiese formularea vreunei asemenea cereri.
asemenea recurenta susține că deține acte doveditoare, însă nu a depus nici un înscris nou în recurs.
În consecință constatăm că nu s-a făcut nicio dovadă a persecuției reclamantei, astfel că în baza art.312 alin.1 pr.civ. instanța va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de, domiciliată în comuna,.3B,.1,județul M, împotriva sentinței nr.315/06 mai 2009 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică la 17 noiembrie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
29.12.2009.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
