Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1142/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1142/
Ședința publică din 17 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea cererii de revizuire introdusă de revizuientul, cu domiciliul în T-M,-,. 2, împotriva deciziei nr. 676/R din 12 iunie 2009, pronunțată de de apel Târgu Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat revizuientul, asistat de av., lipsă fiind intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cerere de revizuire este legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul revizuientului declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul revizuientului solicită încuviințarea cererii de revizuire și în consecință schimbarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum este formulată la instanța de fond. Cu privire la excepția tardivității invocată de instanța de recurs, precizează că instanța de fond nu a soluționat acțiunea pe această excepție, ci pe fond. Mai arată că în aceiași situaței ca și revizuientul s-au aflat a cărui cerere a fost admisă prin Decizia nr.2273/R/01.06.2009 de către M, fratele acestuia căruia C-N i-a admis cererea prin Hotărârea nr.2705/29.06.2009 stabilindu-i calitatea de persoană persecutată pe motive politice, și a fratelui, căruia M i-a admis cererea prin Decizia nr.2515/C/07.09.2009.
CURTEA,
Asupra cererii de revizuire de față,
Prin Decizia nr. 2281/30.11.2007 a Direcției de Muncă și Protecție Socială M, s-a respins cererea formulată de -, pentru stabilirea calității de beneficiar al prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990, întrucât s-a apreciat că nu există acte oficiale eliberate de organele competente sau alte probe din care să rezulte că petentul a fost strămutat în perioada solicitată.
Prin Decizia nr. 2281/C/13.05.2008 a Direcției de Muncă și Protecție Socială M, s-a respins contestația formulată de -, împotriva Deciziei nr. 2281/2007, ca tardivă, întrucât petentul ar fi formulat această contestație peste termenul legal, deși decizia atacată i-a fost comunicată la 7.12.2007, și ulterior aceasta a fost recomunicată la cerere, la 24.03.2008.
Prin Sentința nr. 633/15.10.2008 a Tribunalului Mureș, s-a respins ca nefondată contestația petentului, formulată împotriva Deciziei nr. 2281/C/2008, emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială M, prima instanță, reținând că deși contestația formulată de petent împotriva Deciziei nr. 2281/2007 nu este tardivă, în raport de data comunicării - 24.03.2008 - în cauză nu a fost dovedit că efectele deciziilor administrative ale autorităților din perioada 6 martie 1945 - 1963, care îl vizau pe tatăl acestuia, căruia i-a fost instituit domiciliu obligatoriu, nu se răsfrâng și asupra petentului.
Prin Decizia nr. 676/R/12.06.2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a respins recursul declarat de -, împotriva sentinței nr. 633/15.10.2008 a Tribunalului Mureș, instanța de recurs a reținut că petentul nu a atacat în termen Decizia nr. 2281/30.11.2007, deși aceasta i-a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile legale, și mai mult, petentul nu a contestat în vreun fel modalitatea de comunicare din anul 2007, neformulând în aceste condiții nici cerere de repunere în termen. S-au făcut și scurte considerații asupra fondului pricinii, reținându-se că petentul nu este îndreptățit să beneficieze de despăgubiri întrucât nu a fost născut la data la care părinții săi erau strămutați, și că este nerelevant în cauză faptul că frații acestuia au fost despăgubiți.
Prin cererea de revizuire, petentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 676/R/2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, în raport de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
S-a susținut că instanța de recurs a reținut tardivitatea contestației împotriva deciziei organului administrativ, deși prima instanță a soluționat cauza pe fond, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă ( care impune obligația instanței de a pune în discuția părților această excepție), precum și dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, și principiul disponibilității personale.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a susținut că jurisprudența națională este unitară în această materie, respectiv că descendenții persoanei persecutate beneficiază de prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990 de la data nașterii și până la încetarea persecuției, și că de altfel această chestiune a fost reglementată normativ art. 5 alin.1 din Legea nr. 221/2009.
S-a arătat că, după pronunțarea hotărârii în recurs, revizuientul a aflat de existența unor înscrisuri noi, care ar fi fost de natură să schimbe soluția instanței dacă ar fi fost avute în vedere la data pronunțării. Au fost invocate astfel, Hotărârea nr. 2705/2009 a CN, prin care s-a admis cererea fratelui revizuientului, numitul, născut la o dată ulterioară celei a revizuientului; Hotărârea nr. 2515/C/2009 a TM, prin care s-a admis cererea fratelui al revizuientului, numitul -; și nu în ultimul rând Decizia nr. 282/R/2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-au acordat drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990. tatălui revizuientului. În aceste condiții s-a invocat existența discriminării între regimul juridic aplicat revizuientului în raport de celelalte persoane invocate, hotărârea atacată fiind contrară dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, Curtea constată următoarele:
În primul rând, în mod nelegal instanța de recurs a făcut aprecieri asupra tardivității contestației formulate împotriva deciziei nr. 2281/30.11.2007, în condițiile în care niciuna din părți nu a invocat această excepție și mai mult, aceasta a fost cercetată de prima instanță, care a reținut depunerea acesteia în termen, în raport de data comunicării - 24.03.2008.
În al doilea rând, instanța de recurs procedează la respingerea recursului ca urmare a admiterii acestei tardivități, fără a supune analiza acesteia și părților, cărora le-a fost astfel încălcat dreptul la apărare; și mai mult, face aprecieri cu privire la fondul cauzei, deși acestea erau superflue în condițiile respingerii contestației ca tardive, ceea ce, a condus la înrăutățirea situației revizuientului, în propria cale de atac, pentru că prima instanță a cercetat fondul cauzei, ca urmare a respingerii acestei excepții.
Totuși, în aceste condiții, în raport de natura juridică a prezentei căi de atac, apreciind strict prin prisma celor de mai sus, s-ar impune respingerea cererii de revizuire, pentru că o eventuală admitere a ei, pentru cele reținute anterior ar presupune admisibilitatea promovării unui recurs la un alt recurs deja soluționat, ceea ce ar atrage și nelegalitatea prezentei hotărâri.
Apreciind însă în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, și care reprezintă principalul temei de drept al revizuirii, prin raportare la înscrisul nou, respectiv Hotărârea nr. 2705/2009 a C-N, Curtea constată că întradevăr dacă acesta ar fi fost cunoscut de instanța de recurs la data soluționării recursului, ar fi putut conduce la o soluție contrară celei reținute de instanța de control judiciar, aceea de respingere a recursului.
Astfel, Curtea constată că motivul de revizuire este întemeiat, astfel că potrivit art. 327 Cod procedură civilă, va admite cererea de revizuire promovată, urmând a schimba în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii recursului promovat împotriva Sentinței nr. 633/2008 a Tribunalului Mureș, această din urmă hotărâre urmând a fi modificată, ca urmare a rejudecării pricinii. Modificarea hotărârii va fi în sensul admiterii parțiale a contestației revizuientului, promovată împotriva Deciziei nr. 2281/C/2008 a pârâtei
Admiterea în parte a acțiunii este determinată de faptul că, deși petentul revizuent își întemeiază în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1 lit. d și e din Decretul Lege nr. 118/1990, acesta a justificat acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990, doar cu privire la lit.d, întrucât întregul material probator, vizează doar această situație generată de motive politice, cu privire la strămutarea în altă localitate, nefiind administrată vreo probă.
Ca urmare a aprecierii ca admisibilă a acțiunii introductive, instanța va anula decizia nr. 2281/C/13.05.2008 a M, dispunând pe cale de consecință obligarea acesteia la emiterea unei alte decizii care să constate că revizuientul se încadrează în prevederile art. 1 lit. d din Decretul Lege nr. 118/1990, și să acorde acestuia drepturile cuvenite, pentru perioada 17.12.1952 - 09.08.1963.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de, cu domiciliul în T-M,-,.2, județul M, împotriva deciziei nr.676/12.06.2009 a Curții de Apel Târgu -
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că:
Admite recursul declarat de revizuientul - reclamant, cu domiciliul în T-M,-,.2, împotriva sentinței nr.633/15.10.2008 a Tribunalului Mureș, și modifică hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea în parte a reclamantului, anulează Decizia nr.2281/C/13.05.2008 a pârâtei M, cu sediul în T-M,- și obligă pârâta să emită o decizie prin care să constate că reclamantul se încadrează în prevederile art.1 lit. d din Decretul - Lege nr.118/1990, cu privire la perioada 17.12.1952-09.08.1963; și respinge cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr.118/1990, cu privire la art. 1 lit.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 17 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./20.01.2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DIN DECIZIA nr. 1142/
Pentru motivele care se vor arăta în cuprinsul deciziei:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de, cu domiciliul în T-M-.2, împotriva deciziei nr.676/12.06.2009 a Curți ide Apel Târgu -
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că:
Admite recursul declarat de revizuientul-reclamant, cu domiciliul în T-M-.2, împotriva sentinței nr.633/15.10.2008 a Tribunalului Mureș, și modifică hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea în parte a reclamantului, anulează Decizia nr.2281/C/13.05.2008 a pârâtei M, cu sediul în T-M,- și obligă pârâta să emită o decizie prin care să constate că reclamantul se încadrează în prevederile art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, cu privire la perioada 17.12.1952-09.08.1963; și respinge cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990, cu privire la art.1 lit.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 2009
ss.
ss.
ss.
GREFIER
Pentru conformitate,
Grefier
- s-a anulat chitanța nr.-/19.11.2009 în sumă de 2,00 lei și un timbru judiciar în sumă de 0,15 lei
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








