Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 1392/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.1392
Ședința publică de la 01.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe G
GREFIER - - -
...
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, -, V, -, OG, -, G, G, G, C, I în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI PROFESIILOR LIBERALE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.03.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 01.04.2009, când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA,
Asupra acțiunii de față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 16.12.2008, sub nr-, reclamanții, -, V, -, OG, -, G, G, G, C, I în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI PROFESIILOR LIBERALE au solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul, la plata salariilor cuvenite reclamanților în conformitate cu disp.art.31 din Lg.345/2004, începând cu 17.12.2007, până în prezent și pentru viitor, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cerere, scutită de obligația achitării taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, reclamanții arată că sunt angajați ai cu statut de funcționari publici, fiind salarizați potrivit OG 6/2007 și că, în instituție sunt angajați care sunt salarizați în conformitate cu disp.art.21 din Lg.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a AE și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, aceste persoane provenind, prin reorganizări succesive, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Deși fișele postului celor două categorii de personal sunt identice, salarizarea lor este diferită, ceea ce constituie un nou tratament diferit aplicat unei situații identice, fiind astfel în fața unei discriminări.
Având în vedere faptul că îndeplinesc aceleași atribuții ca și personalul încadrat cu diplomatic se impune să fie salarizați ca și aceștia din urmă.
Apreciază reclamanții că prin reorganizări succesive personalul care a lucrat în Departamentul de Comerț, pe când acesta a funcționat în cadrul AE, a dobândit și conservat statutul de diplomat, iar persoanele care s-a angajat după ce Departamentul de Comerț, s-a desprins de AE nu au mai dobândit statutul de diplomat fiind angajați ca funcționari publici.
Era normal ca persoanele care lucraseră în AE să conserve calitatea de diplomat, fapt atestat de toate actele normative care au reorganizat această activitate, din moment ce, dincolo de subordonarea acestui departament de, inițial, AE, ulterior în aparatul de lucru al Guvernului și în fine de, aceste persoane reprezintă interesele statului român în raporturi interstatale.
De altfel, în situația în care un salariat al din cadrul este trimis la post în străinătate se bucură de toate drepturile și privilegiile unui reprezentant diplomatic român, indiferent că în țară are statutul de diplomat sau de funcționar public, neexistând nici o diferențiere între cele două categorii.
Se mai arată că la origine discriminarea reprezintă acțiunea de a face distincție între două grupe de idei, de lucruri, de persoane. Arată reclamanții că termenul discriminare are o conotație negativă și descrie cel
mai adesea faptul de a distinge o grupă în detrimentul celeilalte, ca atare discriminarea este deci distincție nelegitimă și de aceea interzisă.
Dar,a face distincție între diferite grupe de persoane se află de asemenea la baza oricărei legislații e distinge între situații diferite și introduce astfel anumite forme de discriminare.
Chestiunea principală este deci de a ști începând cu ce moment o normă care prevede diferențe de tratament sau un comportament care generează inegalități, devin măsuri discriminatorii. Într-adevăr, principiul egalității nu obligă a trata în același fel cazuri diferite, dacă distincția operată este pertinentă. Inegalitatea de tratament nu este deci constitutivă de discriminare decât atunci când tratamente diferite se aplică unor situații similare, mai precizează reclamanții.
Prin menținere a unui tratament salarial diferențiat între personalul diplomat și restul personalului din Departamentul de Comerț se creează tratament nelegal, iar cei din urmă sunt discriminați având în vedere faptul că nu există nici o diferență între pregătirea, atribuțiile și responsabilitatea profesională ale celor două categorii de personal, așa cum rezultă cu claritate din tabelul nr.1, dar și din fișele postului, anexate prezentei.
În drept au fost invocate prev.art.16, art.20 și art.41 din Constituția României, art.5 din Codul Muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 don Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Protocolul nr.12 CEDO
În susținere reclamanții au atașat copia înscrisurilor la care a făcut referire.
La dosar, reclamanții au depus o cerere adresată Tribunalului București -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, ds-, cu termen de judecată la 15.12.2008 (fila 10.18 ds.), prin care se invocă excepția de neconstituționalitate a art.31 din Lg.495/2004.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând și verificând actele dosarului, susținerile părților prezente și prevederile legale incidente în cauză, reține următoarele:
În ce privește cererea depusă la dosar (fila 10-18) aceasta nu poate fi analizată, fiind adresată altei instanțe de judecată cu indicarea termenului de soluționare.
pe fondul pricinii,cu privire la aceasta cuantificare a stimulentelor solicitate se retine faptul ca, pe de-o parte, in cazul functionarilor publici ne aflam in prezenta unui contract de drept public sau de drept administrativ, in cazul caruia libertatea contractuala a partilor este suplinita de legiuitor, nefiind posibila negocierea individuala privind sporurile salariale si, pe de alta parte, niciun act normativ in vigoare nu prevede un procent corespunzator pentru suplimentele solicitate.
Astfel, se solicita instantei de juidecată sa reglementeze o omisiune legislativa ceea ce ar echivala cu transformarea puterii decatoresti intr-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozitilor art. 61 in Constitutie, care prevad ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
indoiala, printr-o reglementare ulterioara, Parlamentul poate sa stabileasca, tinand seama de reglementarile in vigoare, si cuantumul drepturilor salariale solicitate de reclamanti.
Or, hotararea judecatoreasca reprezinta actul prin care instanta da un raspuns problemei incalcarii legii, existentei sau nu a vreunei neconcordante tre situatia de fapt si cea de drept.
Astfel, judecatorul spune dreptul, transand litigii concrete - a avea de a crea legea, intrucat functia sa consta in aoa plica, judecatorului i recunoaste, totusi, o anumita putere creatoare, de fiecare data cand exista tacere.
În speta potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr.188/1999, pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca, suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
In completarea acestuia, legiuitorul a stabilit, la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ca "Salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.
Din interpretarea cumulativa a acestor doua texte normative, rezulta ca, cele doua componente solicitate de functionarii publici, urmeaza sa fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.
In conditiile in care aceasta lege nu a fost adoptata pana la această dată de catre legiuitorul R, functionarilor publici le sunt aplicabile, in acest moment, prevederile din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, cu modificarile ulterioare.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007, actul normativ "reglementeaza drepturile salariale si alte drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare (. )".
Este evident faptul ca Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 este un act normativ distinct de Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici, la care se face trimitere in cuprinsul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, prin care a fost reglementat un sistem de salarizare distinct (provizoriu) fapt pentru care functionarii publici nu pot solicita, in limitele normative ale Ordonantei Guvernului nr. 6/2007, plata suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare prevazute la art.31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999.
In ceea ce priveste incidenta dispozitiilor art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale potrivit caruia Articolul 1. Protectia proprietatii, Curtea reține:
Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis in jurisprudenta sa ca atat timp cat actiunile reclamantilor se afla pe rolul jurisdictiilor interne, acestea nu faceau sa se nici un drept de creanta, ci numai eventualitatea dobandirii unei asemenea creante.
Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu ca "o creanta" nu poate fi considerata un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul 1, decat daca ea a fost constatata sau stabilita anterior printr-o decizie judiciara trecuta in puterea lucrului judecat - prin decizia din 08.10.2002, si altii contra Spaniei cauza nr. 64359/2001 a fost respinsa ca inadmisibila.
Asadar, in absenta unor norme juridice in vigoare prin care sa fie stabilita intinderea creantei sau modul de determinare a intinderii acesteia, creanta solicitata de reclamanți nu este lichida.
Or, recunoasterea vocatiei generale la acordarea drepturilor solicitate, prin hotarare judecatoreasca, a fi posibila determinarea acestora, face ca hotararea sa fie lipsita de unul din principalele efecte: punerea in executare.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, -, V, -, OG, -, G, G, G, C, I, toți cu domiciliul ales la Cabinet individual de avocatură, în-,.53,.A,.3, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI PROFESIILOR LIBERALE, cu sediul în Calea nr.152, setor 1,
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 1.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.GG
EF/4ex.
23.06.2009
Președinte:Grecu GheorgheJudecători:Grecu Gheorghe
