Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1697/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1697
Ședința publică de la data de 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 2279 din data de 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru recurenta reclamantă - SRL și consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu privire la recursul reclamantei solicită respingerea acestuia.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 2279 din data de 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă.
S-a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
S-a anulat în parte Decizia nr. 4/25.01.2008, Decizia de impunere nr. 55/31.01.2007 și Raportul de inspecție fiscală nr. 472/26.01.2007, emise de către pârâtă, în sensul că valorile reale ale debitelor reclamantei sunt următoarele: 13.084 de lei, reprezentând; 15.347 de lei, reprezentând impozit pe profit; 8.773 de lei, reprezentând accesorii dobânzi; 5.725 de lei, reprezentând penalități; 263 de lei, reprezentând impozit pe dividende; 76 de lei, reprezentând CAS angajator.
Analizând excepția inadmisibilității invocate în cauză de către pârâtă s- reținut că în cadrul contestației depuse la organul emitent, reclamanta a solicitat același lucru ca și în acțiune formulată în instanță, contestând în totalitate sumele calculate de către organul de control fiscal atât prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, iar criticile pârâtei conform cărora reclamanta ar fi schimbat solicitările din contestație nu sunt întemeiate, de vreme ce finalitatea solicitărilor era aceeași, fiind de un formalism excesiv condiția ca acțiunea formulată în instanță să fie identică cu contestația formulată la organul emitent, atâta timp cât se solicită în esență același lucru.
Analizând fondul cauzei dedusă judecății s-a reținut că în perioada în perioada 05.10.2006 - 31.10.2006 a fost efectuată de către DGFP Doi nspecție fiscală la reclamanta - SRL, inspecție care a avut ca scop verificarea modului de determinare, înregistrare în evidenta contabilă, declararea și virarea obligațiilor către bugetul general consolidat.
Prin Decizia de nr. 472/29.01.2007, încheiată de organele de control din cadrul Activității de Inspecție Fiscală în baza raportului de inspecție fiscală nr. 472/29.01.2007, s-au stabilit în sarcina petentei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 382.034 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA stabilite suplimentar, precum si dobânzile și penalitățile aferente.
Împotriva acestor acte, reclamanta a formulat contestație, ce a fost respinsă prin decizia nr. 4/25.01.2008, emisă de către DGFP
Instanța de fond a constat că nu este întemeiată susținerea reclamantei conform căreia textele legale în baza cărora s-a făcut verificarea ar fi fost abrogate, dat fiind că perioada verificată este 2001 - 2006, perioadă în care era în vigoare OG 70/1994, care a fost abrogată prin Legea 571/2003, deci exista temei legal pentru perioada de până la abrogarea acestor dispoziții, actele normative menționate având, succesiv, aplicabilitate, legea civilă dispunând numai pentru viitor, așa cum se arată în Constituția României.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză, s-a reținut că, reclamanta - SRL datorează sumele de 13.084 de lei, reprezentând; 15.347 de lei, reprezentând impozit pe profit; 8.773 de lei, reprezentând accesorii dobânzi; 5.725 de lei, reprezentând penalități; 263 de lei, reprezentând impozit pe dividende și 76 de lei, reprezentând CAS angajator, fiind astfel calculate sume diferite de către organele de control ale pârâtei DGFP
Între reclamanta - SRL și -, -, - și - SA s-au desfășurat tranzacții economice, înregistrându-se venituri pentru care s-au plătit impozite și s-a colectat TVA și cheltuieli pentru care s-a dedus TVA aferent, însă, deși organele fiscale au efectuat verificări încrucișate la toți participanții la aceste tranzacții, s-a rupt din context -, dezechilibrându-se balanța întregului circuit, stabilindu-se o dublă impunere.
Așadar, s-a constatat prin expertiza efectuată că reclamanta datorează doar suma de 13.084 de lei TVA, ca urmare a centralizării sumelor, veniturile și TVA colectate, cheltuielile și TVA deduse fiind înregistrate la toți participanții la tranzacții.
bazei de impunere de către organul fiscal în baza unei simple declarații a unei persoane nu este reală, dat fiind că organul fiscal nu a prezentat probe cu privire la,prețul pieței" pentru estimarea bazei de impunere, astfel încât nu au fost respectate dispozițiile art. 67 din OG 92/2003, dat fiind că operațiunile economice cu privire la tranzacțiile încheiate au fost înregistrate în evidența contabilă a participanților.
Art. 21 alin. 1 din Legea 571/2003 prevede că,Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare", condiție îndeplinită de către reclamantă, dat fiind că prin tranzacția încheiată s-au efectuat cheltuieli în sumă de -,50 lei cu achiziționarea proiectelor și confecționarea matrițelor și s-au obținut venituri de 512.534 de lei prin vânzarea matrițelor.
Potrivit art. 145 pct. 2 litera a) din Legea 571/2003,Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile;ori reclamanta a achiziționat proiecte - consultanță, realizând astfel operațiuni taxabile.
S-a reținut că reclamanta datorează și sumele de 76 de lei, reprezentând CAS angajator și 263 de lei, reprezentând impozit pe dividende, așa cum au fost reținute prin și decizia de impunere contestate, dat fiind că prin expertiza efectuată în cauză nu s-a arătat că aceste sume de bani nu ar fi fost datorate de către reclamantă și nici aceasta nu a negat și nu a probat că nu datorează aceste sume de bani, sarcină ce îi incumba în baza dispozițiilor art. 65 alin. 1 din OG 92/2003, dispoziții conform cărora,Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal".
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta și pârâta în termen și motivat.
Prin motivele de recurs formulate de reclamantă s-a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea în tot a acțiunii în sensul exonerării reclamantei de plata și a sumelor reținute de instanța de fond.
S-a susținut că sumele contestate provin in principal din chiria aferentă depozitului, chirie ce reprezintă cheltuiala și dă dreptul și la deducerea TVA aferentă contravalorii chiriei, cheltuieli, cu privire la care prima instanță a apreciat că sunt producătoare de impozit pe profit, respectiv de obligarea la plata TVA, iar accesoriile aferente dobânzi și penalități sunt rezultatul acestor debite suplimentare ce nu ar fi fost plătite la timp.
Astfel, și din raportul de expertiză de specialitate administrat în cauză rezultă că și cheltuiala cu depozitul închiriat este în principiu deductibilă fiscal, dar stabilește totuși că suma de 42.929 reținută de organele fiscale este datorată, ceea ce contravine concluzie de deductibilitate exprimată în expertiză.
S-a arătat și că la stabilirea bazei de impozitare, organul fiscal este obligat să țină seama de întreaga activitate a unei societăți. Simpla mențiune ca adaosul comercial practicat de aceasta pentru mărfurile aflate în depozit ar fi unul foarte mic nu este de natură să scadă de pe cheltuiala deductibilă cheltuiala cu depozitul. Aceasta deoarece contravaloarea chiriei are la bază un contract de închiriere unde părțile in temeiul art. 969 cod civil au stabilit un preț
Prețul stabilit nu poate fi micșorat de către chiriași în mod unilateral sau pe considerentul ca într-o anumită perioada activitatea sa este mai slabă economic sau dimpotrivă într-o altă perioadă mai puternică.
Or, coroborat cu concluzia expertizei în ceea ce privește chiria, că acesta este în principiu deductibilă fiscal, rezultă că și impozitele stabilite prin raportul de inspecție fiscal cu privire la nedeductibilitate chirie sunt nedatorate,
Pe același considerent și TVA-ul dedus de reclamantă, aferent facturilor ce au reprezentat costul chiriei este deductibil și deci nu reprezintă obligație de plată a acestuia. În aceiași manieră trebuie tratate și accesoriile aferente impozitului și TVA-ului nefiind datorată obligația fiscală nu sunt datorate nici penalitățile dar nici dobânzile aferente.
În ceea ce privește relația cu -, faptul ca s-a stornat o factură și în același timp se facturează o factură mai mare, nu reprezintă un fapt generator de accesorii aferente TVA-ului, deoarece fiind stornata operațiunea în același timp cu emiterea altei facturi, operațiunea de stornare având ca efect ștergerea oricăror obligații chiar din momentul nașterii lor, atât vreme cât nu naște drepturi, nu naște nici obligații deci, fiind o operațiune permisă de lege, despre care nici organul fiscal nu spune că ar fi incorectă, nu se pot determina accesorii faptului generator de obligații.
În acest sens s-au invocat și concluzia expertizei care reține că stornarea unei facturi este o operațiune legală ce nu dă naștere unor debite sau impozite suplimentare,
Referitor la cheltuiala cu mijlocul fix combină frigorifică s-a menționat că atâta vreme cât a fost cumpărată pe societate, servește pentru depozitarea fie și a unor produse de strictă necesitate pentru salariați, creând condiții optime pentru ca aceștia să poată lucra, nu poate fi acceptată concluzia organului fiscal, cum că în fapt nu servește scopului economic al societății, asigurarea unui climat corespunzător de lucru și a unor condiții optime pentru salariați reprezentând în fapt o cauză ce corespunde scopului economic al societății.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și 304 punctul 9 proc civ.
Astfel, referitor la excepția inadmisibilitatii acțiunii invocată de către pârâtă în fața instanței de fond, s-a arătat că aceasta a fost greșit respinsă deoarece contestația privește numai o parte din impozitul pe profit si TVA stabilite de către inspecția fiscală, respectiv modalitatea de stabilire a masei impozabile urmare a analizării întregii relații comerciale desfășurată între - SRL, SA, SRL si Consult SRL precum și influența fiscală a înregistrării în perioada 08.2004 - 07.2005 a chiriei aferente unui depozit situat in str. C 2641 potrivit contractului de locațiune 566/01.07.2004.
Astfel, având în vedere faptul că ambele contestații se referă strict numai la două dintre obligațiile bugetare stabilite suplimentar de către inspecția fiscală, fără a face referire la celelalte sume stabilite prin decizia de impunere, se impune să constate inadmisibilitatea cererii privind anularea în tot a actelor administrative emise sub nr. 472/29.01.2008, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, care prevede obligativitatea contestării în procedura prealabilă a tuturor masurilor a căror anulare se cere în fata instanței de contencios administrativ.
Cu privire la aprecierea instanței de fond ca fiind cheltuială deductibilă costul prestării de servicii efectuate de către SRL si CONSULT SRL, s-a solicitat să se observe că sunt reluate concluziile raportului de expertiză care s-a întocmit fără a fi indicate actele din care să rezulte atât realitatea prestării de servicii cât și actele din care să rezulte că aceste cheltuieli au fost realizate în scopul obținerii de venituri impozabile.
Cu privire la analizarea întregii relații comerciale desfășurată între - SRL, SA, SRL și Consult SRL, respectiv la măsura prin care organele de control au recurs la estimarea bazei impozabile, neacceptând la deducere TVA în suma de 39027 lei, pentru anul 2003 șpi 39027 lei, pentru anul 2004, s-a învederat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 67 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, republicat și art. 65 din nr.HG 1050/2004 privind Normele de aplicare a nr.OG92/2003,
În sensul acestor dispoziții legale s-a solicitat să se constate că nu s-a invocat de pârâtă faptul ca înregistrarea în contabilitate nu s-ar fi făcut cu respectarea normelor legale, ci a fost arătat prin actele administrative contestate faptul că datorita lipsei documentelor justificative din care să rezulte costul prestării de servicii efectuate de SRL și CONSULT RL. organul de impunere a recurs conform legii la estimarea bazei de impunere, aceasta și pentru faptul că suma de 418.108 lei, care reprezintă costul prestării este de aproximativ 57 de ori mai mare decât prețul pieței.
De asemenea, s-a constatat ca SRL și CONSULT SRL, societăți responsabile cu conceperea și proiectarea în regim unicat și de invenție a matrițelor, nu aveau personal specializat în realizarea unor astfel de lucrări, fapt ce a condus la neîntocmirea documentelor aferente realizării produsului "matrițe". S-a mai constatat, de asemenea că perioada minimă pentru realizarea unor astfel de proiecte este de cel puțin 25 zile, lucrări de proiectare ce au fost executate de către prestatori in 4 zile.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, au fost făcute verificări încrucișate la cele două societăți care au executat documentația tehnică, rezultând următoarele;
- - SRL a emis factura DJ -/19.12.2003 înainte de includerea în obiectul de activitate a "Activității de arhitectură, inginerie si servicii de consultanță tehnică legate de acestea", potrivit actului adițional nr. 1134/23.12.2003. Activitatea de proiectare a fost realizată de către, administratorul societății, fără ca societatea să mai realizeze, anterior sau ulterior derulării acestui contract, activitate de proiectare.
- - Consult SRL a emis factura DJ -/08.01.2004 în condițiile in care numai în 05.01.2004 a angajat un consilier tehnic, la data încheierii contractului neavând personal calificat iar ulterior desfășurării contractului nemidesfăsurând activitate de proiectare. De asemenea, a fost constatat faptul că societatea a fost înființată în 22.12.2003 iar contractul de consultanță a fost încheiat în data de 23.12.2003.
La solicitarea privind prezentarea de devize de proiectare, respectiv defalcarea cheltuielilor cu documentația tehnică pe proiecte finalizate și proiecte neconcretizate (având în vedere faptul ca numai 2 din cele 16 planșe se referă la lucrările efectuate de către - SA, producătorul matrițelor și ștanțelor nerealizand decât o parte din piesele proiectate) administratorul societății nu a invocat unicitatea acestor proiecte și imposibilitatea prezentării documentelor justificative-devize din acest coonsiderent, ci a susținut faptul ca aceste documente nu au fost întocmite de către societățile proiectante.
Privitor la calitatea persoanei care a făcut estimarea cheltuielilor de proiectare, s-a arătat că ing. nu este un simplu salariat al - SA ci persoana care în ianuarie 2004 ocupa postul de director al Fabricii din - SA (producătorul efectiv al pieselor) iar la data întocmirii procesului verbal de control conducea departamentul de Managementul Calității la - SA.
Dispozițiile legale citate susțin faptul că în cazul operațiunilor care influențează baza impozabilă (cu referire la deductibilitatea unor cheltuieli), în situația in care mărimea acestora nu poate fi corect determinată, legea obligă organul fiscal să estimeze baza având în vedere orice element sau document cât mai apropiat de starea de fapt care să prezinte relevanță.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii raportat la limitele contestației formulate se reține că această excepție deși în principiu admisibilă în speță este lipsită de importanță practică, deoarece, reducerea debitelor constatate ca fiind datorate de reclamantă prin decizia de impunere se datorează exclusiv analizării relației comerciale desfășurate între - SRL, SA, SRL si Consult SRL, aspect contestat în mod expres de reclamantă la pct. 1 al contestației, astfel că această excepție nu poate fi reținută ca fiind fondată.
Această împrejurare de altfel rezultă și din motivele de recurs formulate de pârâtă asupra fondului cauzei se critică în mod exclusiv modul de interpretare a acestei relații comerciale
De altfel sunt nereale susținerile recurentei pârâte în sensul că s-a contestat numai modalitatea de stabilire a masei impozabile urmare a analizării întregii relații comerciale desfășurată între - SRL, SA, SRL si Consult SRL și influența fiscală a înregistrării în perioada 08.2004 - 07.2005 a chiriei aferente unui depozit situat in str. C 2641 potrivit contractului de locațiune 566/01.07.2004, deoarece din contestația formulată precum și din decizia pronunțată în soluționarea acesteia rezultă cu claritate că s-au contestat mai multe aspecte reținute prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere cu referire și la pct. 1.9 din, cheltuiala cu mijlocul fix combină frigorifică, dar și înregistrarea în contul 607, cheltuieli cu mărfurile a sumei de 9.271 lei, aspect reținut ca fondat prin decizia pronunțată în soluționarea contestației.
Cu privire la analizarea întregii relații comerciale desfășurate între - SRL, SA, SRL si Consult SRL, aspect pus în discuție prin motivele de recurs formulate de pârâtă se constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză ce au fost explicitate prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă, din acestea rezultând că între societățile menționate s-au desfășurat tranzacții economico-financiare în baza unor contracte economice, înregistrându-se venituri pentru care s-au plătit impozite și s-a colectat TVA și cheltuieli pentru care s-a dedus TVA aferent.
Organele fiscale, prin verificările încrucișate, nu au constatat deficiențe cu privire la înregistrarea documentelor justificative în evidența contabilă.
Fiecare contribuabil participant la aceste tranzacții a înregistrat venituri și cheltuieli, a plătit impozite pe profit, a colectat și dedus TVA, după caz.
Scopul economic al tranzacției rezultă din profitul urmărit prin aceasta iar conținutul economic al tranzacției este reflectat de obiectul acesteia, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Lg. 571/2003 potrivit căruia autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia.
În cauză, estimarea bazei de impunere s-a realizat numai potrivit opiniei unei persoane cu nerespectarea forței probante a documentelor justificative și evidențelor contabile (art. 64 din OG 92/2003).
De asemenea potrivit art. 67 din OG 92/2003 la estimarea bazei de impozitare trebuie avut în vedere prețul de piață al tranzacției. Fiind vorba de produse unicat în mod eronat s-a înlăturat forța probantă a evidențelor contabile ce nu au deficiențe, estimându-se baza de impozitare doar potrivit unei opinii.
Relevant este și faptul că deși s-au efectuat verificări încrucișate la toți participanții la această tranzacție s-a rupt din context situația reclamantei, dezechilibrându-se balanța întregului circuit și stabilindu-se în fapt o dublă impunere, determinată de estimarea incorectă a tranzacției cu ignorarea stării de fapt a acesteia, nerecunoașterea cheltuielilor reclamantei cu proiectarea, dar luarea în considerare a acestora ca venituri.
Nici criticile aduse sentinței instanței de fond prin recursul formulat de reclamantă nu pot fi reținute deoarece, așa cum rezultă tot din raportul de expertiză, împotriva căruia reclamanta nu a formulat obiecțiuni, concluzia organului de inspecție fiscală în sensul că chiria aferentă depozitului nu este destinată realizării de operațiuni taxabile și în consecință nu se acceptă la deducerea TVA-ului potrivit art. 145 alin. 3 lit. a din Lg. 571/2003 se bazează pe faptul că spațiul închiriat a fost utilizat aproape exclusiv pentru depozitarea mărfurilor provenite de la - SRL și vândute în aceeași lună tot aceleiași firme cu un adaos comercial nesemnificativ iar nu numai pe cuantumul mic al adaosului comercial.
Astfel, existența unui contract de vânzare cumpărare, întocmirea unor facturi fiscale și înregistrarea acestora în evidența contabilă nu îndeplinesc condițiile unei operațiuni taxabile în condițiile în care spațiul închiriat a fost utilizat aproape exclusiv de - SRL.
În ceea ce privește relația cu - se constată că nu stornarea facturii a reprezentat un fapt generator de accesorii aferente TVA-ului ci înregistrarea eronată în evidența contabilă, stornarea fiind o operațiune forțată în raport de procesul economic pe care îl evidențiază, expertul arătând că în situația în care se afla reclamanta trebuia emisă o factură pentru diferență iar nu stornată factura.
determinant în producerea în producerea unui fapt generator de accesorii aferente TVA-ului este în speță încasarea în avans a sumei de 4.589.038.650 lei iar nu stornarea facturii.
Referitor la cheltuiala cu mijlocul fix, combină frigorifică, se reține că potrivit art. 21 alin. 1 din Codul fiscal pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Ori este evident că achiziționarea unei combine frigorifice în raport de obiectul de activitate al reclamantei nu este o cheltuială efectuată în scopul realizării de venituri impozabile, chiar dacă aceasta servește scopului societății, respectiv asigurării unui climat corespunzător de lucru salariaților acesteia.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursurile formulate în cauză urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 2279 din data de 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. jud.
2 ex.
17 Aprilie 2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
