Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 176/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.176
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, având ca obiect "refuz acordare drepturi".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul Registratură la data de 29.12.2009 pârâta a depus întâmpinare.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al pârâtei depune la dosar delegație de reprezentare și solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele detaliate pe larg în întâmpinare.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 31.08.2009 reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au solicitat obligarea pârâtei la plata sporului privind suplimentul postului în procent de 25% și a sporului privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25%, din salariul tarifar de încadrare pentru perioada 2003-2006.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, au avut calitatea de funcționari publici la autoritatea pârâtă, în perioada pentru care solicită drepturile salariale, iar drepturile privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999 la art. 31 alin. 1 lit. c) și d).
Reclamanții au mai arătat că în perioada 2004-2006 prevederile referitoare la aceste drepturi salariale au fost suspendate prin OG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, iar după încetarea suspendării autoritatea publică era obligată să le asigure plata acestor drepturi pentru perioada în care au fost suspendate.
Susțin că dispozițiile legale de suspendare aplicării drepturilor sunt neconstituționale și nelegale în raport de art. 38 din Codul Muncii și art. 53 (1) și (2), art. 15 alin. 2 și art. 16 din Constituția României.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 188/1999.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Reclamanții și au fost angajați în funcții publice de consilier juridic la autoritatea pârâtă în perioada anilor 2003-2006 pentru care solicită drepturile bănești.
Aceste drepturi reprezintă două componente ale salariului unui funcționar public, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) (iar anterior art. 29) din Legea nr. 188/1999 și poartă denumirea în prezent de "suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat la perioada pentru care se solicită drepturile bănești, se constată cu privire la cele două componente ale salariului unui funcționar public, că au fost reglementate în Legea privind Statutul funcționarilor publici, la art. 29, lit. c) și d). sub denumirea de "suplimentul postului" și "suplimentul gradului", pentru perioada 1.01 2004 - 01.01.2007
La data de 01.01.2007, Legea nr. 188/1999 a schimbat denumirea componentei salariului funcționarului public de la lit. d) în "suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Modificarea denumirii dreptului intervenit prin art. I pct. 30 din Legea nr. 251/2006.
Legea nr. 188/1999 fost republicată la 29.05.2007, iar fostul art. 29 devenit art. 31, după renumerotarea articolelor.
Art. 29 din Legea nr. 188/1999, începând cu varianta în vigoare la data de 01.01.2004 și până la data de 01.01.2007, iar ulterior art. 31 de la 1 iunie 2007 și până la 31.10.2007, la alin. 3, prevăzut expres că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Actele normative privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, și pentru perioada de referință, au fost: OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006.
Din prevederile acestor acte normative nu rezultă că "suplimentul postului" sau "suplimentul treptei de salarizare" (anterior suplimentul gradului) sunt sporuri salariale reglementate într-un anumit procent.
Aceste "suplimente" fac parte din salariul funcționarului public, dar se acordă în anumite situații.
De exemplu, OUG nr. 92/2004 prevăzut la art. 13, că "funcționarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii, o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere are dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de funcții".
Funcționarul public care s-a aflat în situația reglementată de art. 13 primit ( ori trebuia să primească) drepturile salariale ale funcției sale la care s-a adăugat suplimentul postului ocupat cu caracter temporar.
exemplu, dar pentru "suplimentul treptei de salarizare" este dispoziția cuprinsă în art. 9 (2) teza ultimă din OUG nr. 92/2004. "Dacă funcționarul public are un salariu de bază mai mare decât cel prevăzut la treapta 3 de salarizare, salariul de bază de care beneficiază după promovarea în gradul profesional se stabilește potrivit treptei de salarizare imediat superioare care asigură o creștere salarială".
În acest caz, funcționarul public a beneficiat de suplimentul corespunzător treptei de salarizare despre care face vorbire Legea nr. 188/1999.
Alte situații, în care funcționarii publici beneficiază de suplimentul postului sau de suplimentul treptei de salarizare, se regăsesc atât în OG nr. 2/2006, art. 6 alin. 3, 4 și 6 cât și în OG nr. 6/2007, art. 6 alin. 3 și 4.
Concluzia care se desprinde este că, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor cazuri de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarului public trebuie să i se asigure creșterea salarială prevăzută de lege.
Solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei să le plătească sub forma unor sporuri permanente suplimente salariale care au fost reglementate pentru anumite situații și mai mult, suplimente cuantificate de reclamanți, în sensul dorit de aceaștia, este evident nelegală și netemeinică.
Reclamanții nu au dovedit că s-au aflat în situații specifice, reglementate de prevederile legale privind salarizarea funcționarilor publici, pentru aprecia culpa autorității angajatoare în neacordarea suplimentelor salariale.
Celelalte susțineri ale reclamanților, care privesc neconstituționalitatea unor texte legale ce nu mai sunt în vigoare sunt de prisos a mai fi analizate din moment ce instanța a constatat inexistența în raportul de serviciu al reclamanților a drepturilor la suplimentul de post și suplimentul treptei de salarizare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliul în B, str. - nr. 6,. 4T,. B, parter,. 17, sector 3 și, cu domiciliul în B, str. - nr. 41,. 1,. 2,. 9,. 125, sector 4, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, cu sediul în B, B-dul - nr. 72, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 5 ex.
02.02.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria