Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 241/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
- - - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurentul-pârâtMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși recurenta-chemata în garanțieDirecția Generală a Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice,împotriva sentinței civile nr. 315 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, pentru recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză au fost formulate două recursuri, primul de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al doilea de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, ambele declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr. 146/1997.
Reprezentanta recurentului-pârât arată că nu mai are alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.
D-na consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.3, pct.5 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 3041, casarea sentinței civile recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, apreciind nelegală și netemeinică sentința recurată.
Astfel, sub un prim aspect, arată că dispozițiile OUG137/2000 invocate de intimata-reclamantă au fost declarate neconstituționale prin decizia 821/3.07.2008, decizie prin care s-a constatat că prevederile art. 1, 2 al.3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional în sensul că în cauzele în care au fost invocate excepții sau în cazuri similare instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății. Totodată, reiterează excepția inadmisibilității acțiunii arătând că obligația instanței de fond era să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe este definitivă și obligatorie.
Referitor la fondul cauzei, arată că intimata-reclamantă a solicitat acordarea aceluiași nivel de salarizare cu cel al funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând o presupusă discriminare, susținere pe care o consideră, discriminarea presupunând tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație. Astfel, sub acest aspect, precizează că salarizarea funcționarilor publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reglementată în cadrul anexei 1 a OG6/2007, iar salarizarea funcționarilor din cadrul instituțiilor subordonate autorităților centrale este reglementată în anexa 3, legiuitorul având în vedere nivelul la care se prestează activitatea, existând diferență între activitatea desfășurată la nivel central și cea desfășurată la nivel local. În acest sens, precizează că practica CEDO este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminatorie numai dacă intervine în cazuri similare.
Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Astfel, adăugând la nivelul de salarizare, Ministerul Public nu poate face nici o plată. Totodată, consideră că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocându-se dispozițiile art. 3 din ne.OG 22/2002 și art. 60 - 63 Cod procedură civilă.
În concluzie, consideră că recursul formulat este motivat și întemeiat și solicită admiterea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 926/110/208 la Tribunalul Bacău reclamanta a chemat în judecată pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR, iar pentru opozabilitate CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, anexa nr. 1 a OG nr. 6/2007 și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău si anexa nr. 3 a OG nr. 6/2007; obligarea acordării pe viitor a celorlalți drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B conform anexei nr. 1 din OG nr. 6/2007 până la elaborarea unui sistem nediscriminator de salarizare pentru funcționarii publici; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să procedeze la refacerea deciziilor de încadrare, respectiv la operarea și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei; obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței a sumelor datorate reclamantei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Potrivit art.125 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, Parchetele de pe lângă Tribunale au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.
Recrutarea și atribuțiile managerului economic, indiferent dacă funcționează la Parchetul de la Înalta Curte de Casație și Justiție B ori la celelalte instanțe sunt reglementate unitar la art. 126-128 ale Legii nr. 304/2004.
De asemenea și ceilalți funcționari publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative sunt recrutați și au aceleași atribuții, indiferent dacă funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori Parchetele de pe lângă Curți de Apel sau Tribunale (art.126 al.4, 130 al.2).
Deși desfășoară activitatea în cadrul unor departamente cu atribuții similare indiferent de gradul de jurisdicție al Parchetului, activitatea departamentului economico-financiar și administrativ este aceeași însă beneficiază de o salarizare diferită, discriminatorie, față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal, dar care funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, începând cu 1 noiembrie 2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost stabilită în Anexa nr. 1 a OUG 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor celorlalte instanțe au fost salarizate conform Anexei 3.
Ulterior, aceeași situație discriminatorie, prin înscrierea unei categorii în Anexa 1 și a celeilalte în Anexa 3, s-a perpetuat, conform G nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, OG nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri (filele 8-26).
Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantei să se dispună prin aceeași hotărâre ca să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 208 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Prin întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă având în vedere statutul special al reclamantei reglementat prin Legea 188/1999.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat lipsa calității procesuale pasive față de prevederile art. 27 din OG 134/2000.
Prin sentința civilă nr. 315 din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantei diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar administrativ al celorlalte instanțe judecătorești începând cu 14.02.2008 actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei toate drepturile salariale și pentru viitor până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare a funcționarilor publici și să procedeze la mențiuni în cartea de muncă.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să includă în bugetul de stat și să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANTELOR.
A fost respinsă acțiunea față de CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B pentru lipsa calității procesuale pasive.
Instanța a reținut următoarele:
Reclamanta are calitate de funcționar public în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Art. 126 alin. 4 și 130 din Legea nr. 304/2004 prevăd că și ceilalți funcționari publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative sunt recrutați și au aceleași atribuții, indiferent dacă funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori Parchetele de pe lângă Curțile de Apel sau Tribunale.
Deși desfășoară activitatea în cadrul unor departamente cu atribuții similare indiferent de gradul de jurisdicție al Parchetului, activitatea departamentului economico-financiar și administrativ cu același conținut reclamanta beneficiază de o salarizare diferită, discriminatorie, față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal, dar care funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Începând cu 01 noiembrie 2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost stabilită în Anexa nr. 1 a OUG 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor celorlalte instanțe au fost salarizate conform Anexei 3.
Aceeași situație discriminatorie s-a perpetuat și ulterior iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea competentă să constate existența faptelor de discriminare potrivit G 137/2000.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 a constatat existența unei discriminări directe și a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii.
Potrivit dispozițiilor art. 125 și 128 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești au caracter uniform pentru Tribunale, Curți de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție iar cu privire la situația particulară a managerilor economici atribuțiile de serviciu ale acestora sunt reglementate în mod identic pentru toate instanțele judecătorești.
Cu privire la cererea de chemare în garanție instanța apreciază că între reclamantă și chemata în garanție nu există raporturi juridice de muncă astfel că urmează să fie respinsă.
Împotriva sentinței 315 din 12 iunie 2008 au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Motivând recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocă dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 9 și art. 3041Cod procedură civilă, apreciind nelegală și netemeinică sentința recurată.
Astfel, sub un prim aspect se arată că dispozițiile OUG137/2000 invocate de reclamanta - intimată au fost declarate neconstituționale prin decizia 821 din 03 iulie 2008, decizia prin care s-a constatat că prevederile art. 1, 2 al. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cazuri similare instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să ne înlocuiască cu alte norme de aplicare generală neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Invocă recurentul dispozițiile art. 31 al. l din Legea 47/1992 text potrivit căruia decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe este definitivă și obligatorie.
În ce privește fondul cauzei se arată că salarizarea funcționarilor publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reglementată în cadrul anexei 1 a OG6/2007 iar salarizarea funcționarilor din cadrul instituțiilor subordonate autorităților centrale este reglementat în anexa 3, legiuitorul având în vedere nivelul la care se prestează activitatea, diferențierea făcută fiind mai mult decât firească având în vedere că activitatea desfășurată la nivel central este diferența de ore desfășurate la nivel local. Apreciază recurentul că susținerile intimatei - reclamante în sensul că este discriminată față de funcționarii de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție este, discriminarea presupunând tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație. De altfel, arată recurentul că practica CEDO este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Invocă recurentul că obligarea la plata sumelor actualizate cu rata inflației cât și obligarea la plată pentru viitor este nelegală, având în vedere dispozițiile art. 14 al. 2 din Legea 500/2002, art. 29 al. 3 din același act normativ.
Totodată se arată că în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție a, invocându-se dispozițiile art. 3 din OG 22/2002 și art. 60 - 63 Cod procedură civilă.
Și capătul de cerere privind obligarea la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în convenția de muncă apreciază recurentul că este nefondat.
Prin recursul formulat, B în numele Ministerului Economiei și Finanțelor invocă faptul că răspunde doar de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor de credite, cu respectarea legii finanțelor publice.
Analizând recursurile prin prisma dispozițiilor art. 3041și 304 Cod procedură civilă și în funcție de motivele invocate, această instanță apreciază că sunt fondate, urmând a le admite pentru următoarele considerente:
În esență, instanța de fond a reținut că modul de recrutare și atribuțiile funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico - financiare sunt aceleași, indiferent dacă funcționează la Parchetul de pe lângă Înalte C de Casație și Justiție sau la Parchetul de pe lângă Curțile de Apel așa încât este firesc ca toți să beneficieze de aceeași salarizare. A apreciat instanța de fond că modalitatea în care este salarizată reclamanta ar reprezenta o situație discriminatorie în raport cu funcționarii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Hotărârea recurată este rezultatul unei interpretări greșite a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 4 din OG6/2007, salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcției publice precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, raportate la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1 - 6.
Salarizarea funcționarilor publici din cadrul Aparatului Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului legislativ, Consiliului Concurenței, Casei de Conturi, (așadar la nivel central) este reglementată de anexa 1 a OG6/2007 iar salarizarea funcționarilor din cadrul instituțiilor subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale, ale serviciilor publice deconcentrate, etc. este reglementată în anexa 3 la acest act normativ.
Prevederile legale enunțate anterior sunt clare și nu comportă nici dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari salarizați potrivit anexei 1 precum și pe cei salarizați conform anexei 3.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu, nivelul la care se prestează activitatea (unul central - anexa 1) celălalt local - anexa 3) reprezintă o justificare obiectivă pentru aplicarea unui tratament diferit. Diferențierea făcută de legiuitor apare firească, reclamanta neaflându-se într-o situație identică cu funcționarii publici din cadrul departamentului economic al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință nu se poate reține existența unei discriminări.
Acceptând raționamentul invocat de reclamantă și reținut de instanța de fond ar ajunge la concluzia (față de faptul că toți funcționarii sunt recrutați pe bază de concurs și că atribuțiile acestora sunt emanate în Legea 188/1999) absurdă că toți funcționarii publici ar trebui să aibă fără nici o diferențiere același nivel de salarizare.
Faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze diferit salarizarea funcționarilor publici având drept criteriu nivelul la care își desfășoară activitatea nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 al. l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în situația respectivă. Ar exista o discriminare în sensul art. 14 - O dacă doar o parte din funcționarii publici din cadrul Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel ar beneficia de anumite drepturi iar alții nu, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
De altfel, CEDO, în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art. 14 din Convenție a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu exista un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit (Hotărârea pronunțată în cauza Rassmunssen contra Danemarcei).
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat că modalitatea de salarizare reprezintă opțiunea legiuitorului ținând seama de importanța diferită funcției, legiuitorul fiind în drept să instituie indemnizațiile, salariile de bază. În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea fiecărei funcții, fără ca prin acestea să se aducă vreo atingere principiului egalității reglementată de art. 16 din Constituție și fără a se încălca dispozițiile art. 14 din CEDO.
Reglementarea modalității de salarizare a funcționarilor publici din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
Pornind de la acest raționament, Curtea consideră că instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze și să aplice legea și în nici un caz să adauge la lege. Or, instanța de fond apreciind că reclamantei i se cuvin drepturile prevăzute în anexa 1, anexă care este aplicabilă doar funcționarilor publici de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat o salarizare unitară, nediferențiată, deși acesta este atributul exclusiv al puterii legislative.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond ignorat practic voința legiuitorului care a avut în vedere criteriile nivelului la care funcționarii prestează activitatea.
Mai mult, se reține incidența în cauză a deciziei Curții Constituționale nr. 821 din 03 iunie 2008, decizie pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 al. l, al. ll și art. 27 din OG137/2000.
Se reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată dintr-o speță similară, în care funcționarii publici din cadrul parchetelor locale solicitau acordarea unor drepturi la nivelul celor cuvenite funcționarilor publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar Curtea Constituțională a reținut prin decizia mai sus enunțată că sunt neconstituționale dispozițiile art.1, art. 2 al. 3 și art. 27 din OG137/2000 în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Instanța constituțională a reținut că o astfel de interpretare încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. l al. 4 din Constituție cât și prevederile art. 61 al. l în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de cele ce preced, instanța apreciază că obligarea recurentului - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferenței dintre salariul prevăzut pentru funcționarii din cadrul departamentului economico - financiar al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru ceilalți funcționari, este lipsită de temei juridic, motiv pentru care instanța va admite recursul și respinge acțiunea.
Față de împrejurarea că acordarea drepturilor pretinse este nefondată, analiza celorlalte apărări ce privesc rata inflației, acordarea pe viitor a drepturilor, admisibilitatea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor apare ca fiind de prisos.
Având în vedere soluția de respingere a acțiunii nu mai subzistă nici obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, motiv pentru care și recursul Ministerului Economiei și Finanțelor apare ca fiind fondat. De altfel, recursul este fondat și prin prisma dispozițiilor OG22/2002 și a Legii 500/2002.
Respingând acțiunea, pe cale de consecință cererea de chemare în garanție trebuia respinsă, așa încât față de faptul că soluția instanței de fond a fost de respingere a cererii de chemare în garanție instanța va menține dispozițiile acesteia sub aspectul soluționării cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile contencios administrativ - fiscal promovate de recurenții - pârâțiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEși recurenta - chemata în garanțieDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîn calitate de reprezentant alMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICEîmpotriva sentinței civile nr. 315 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 926/- în contradictoriu cu intimata - reclamantă, intimații - pârâțiPARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂUșiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,13.03.2009.
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
23 martie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Lăcrămioara
