Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 2484/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2484
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I împotriva sentinței civile nr.667 din data de 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar, la data de 16.11.2009, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune la dosar practică judiciară.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.667/F/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița -Secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția De Muncă și Protecție Socială I, a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Direcția de Muncă și Protecție Socială I și obligată pârâta să emită prin Comisia de aplicare a Decretului-Lege nr.118/1990 o hotărâre prin care să acorde reclamantei și drepturile stabilite pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu conf.art.3 alin.1, rap.la art.1 lit.d) și c) din actul normativ menționat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei este întemeiată, întrucât pârâta a făcut o interpretare greșită a disp.art. 1 alin.1 lit.d) și c) și art.3 din Decretul-Lege nr.118/1990, prejudiciind reclamanta de un drept acordat de lege, în vederea acoperirii prejudiciului suferit ca urmare constatării calității de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția De Muncă și Protecție Socială I, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că hotărârea prin care i-a fost recunoscută reclamantei calitatea de strămutată a fost emisă de Comisia independentă de aplicare a Decretului-Lege nr.118/1990, reprezintă un act cu caracter jurisdicțional, rămas definitiv, iar recurenta nu este succesoare în drepturi a acestei comisii.
Pe de altă parte, recurenta a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât calitatea de strămutat recunoscută a intimatei-reclamante pentru care aceasta primește indemnizație include automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu.
În drept au fost invocate disp.art.304 și 3041cod pr.civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, invocând în acest sens ca practică judiciară o hotărâre irevocabilă a aceleiași instanțe.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis având în vedere următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentei pârâte cu privire la soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea reține că acest motiv de recurs este nefondat, în cauză instanța de fond apreciind în mod corect faptul că pârâta I are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât disp.art.8 și 11 din D-L-118/1990, aceasta are atribuții de primire și soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.
În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la aprecierea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale, Curtea constată că acestea sunt fondate, în cauză fiind incident motivul de recurs prev.de disp.art.304 pct.9 cod pr.civ.
Astfel, în fapt, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată ca și din probatoriul administrat în cauză, intimatei-reclamante i-a fost recunoscută calitatea de beneficiară a prevederilor D-118/1990 prin hotărârea nr.129/13.09.1990 emisă de Comisia de aplicare a Decretului-Lege nr.118/1990 I, acordându-i-se indemnizația prevăzută de disp.art.3 al.1 din acest decret pentru perioada 18.06.1951-19.01.1956, constatându-se că aceasta s-a aflat în situația prev.de art.1 alin.1 lit.d și e) din D-L-118/1990 (respectiv domiciliu obligatoriu și strămutat).
Prin sentința criticată, instanța de fond a apreciat eronat și aplicat greșit prevederile legale reținând că reclamanta are dreptul pe lângă drepturile stabilite anterior și la drepturile prevăzute de lege pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu, conform art.3 alin.1 rap.la art.1 lit.d și e) din actul normativ menționat.
Astfel cum rezultă din hotărârea nr.129/13.09.1990 prin care reclamantei i-au fost stabilite drepturile reglementate de D-L-118/1990, s-a reținut că reclamanta a avut în perioada 18.06.1951-19.01.1956, domiciliu obligatoriu, drepturile fiindu-i stabilite în conformitate cu dispozițiile legale ale actului normativ în forma aplicabilă la data stabilirii acestora, potrivit cărora persoanele îndreptățite beneficiau de o indemnizație lunară de câte 200 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu, strămutare, detenție sau internare.
Ulterior, prev.D-118/1990 au fost modificate succesiv, forma actuală a acestuia diferențiind cuantumul indemnizației acordate beneficiarilor pentru strămutare sau domiciliul obligatoriu.
În fapt, solicitarea reclamantei de a i se adăuga la indemnizația pe care aceasta o primește în prezent și pe aceea prevăzută pentru domiciliul obligatoriu este neîntemeiată, întrucât calitatea de strămutat presupune și pe aceea de domiciliu obligatoriu, iar legiuitorul nu a prevăzut acordarea cumulară a indemnizațiilor prevăzute pentru situații de strămutat cât și pentru domiciliul obligatoriu.
Astfel fiind, Curtea reținând incidența în cauză a motivului de recurs prev.de disp.art.304 pct.9 cod pr.civ. constatând că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică în temeiul disp.art.312 al.1 și 2 cod pr.civ. va admite recursul formulat în cauză și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I împotriva sentinței civile nr.667 din data de 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
11.01.2010
Tr.B-09
Jud.LG
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria
