Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 320/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--28.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.320
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Alexandru Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S împotriva sentinței civile nr.17/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic 118/1990.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsa fiind pârâta recurentă.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtului intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C - S, solicitând instanței să desființeze decizia nr. 292/13.03.2007 emisă de pârâtă, să se constate că în perioada 1949-1954 avut domiciliu obligatoriu, ca măsura represivă din partea dictaturii acelor vremuri și acordarea indemnizației lunare cuvenite pentru cei cinci ani de domiciliu obligatoriu.
În motivarea cererii reclamantul, arată că din 1948 până în 1954 avut domiciliu obligatoriu timp de 5 ani, ca urmare a faptului că tatăl său a fost condamnat politic conform sentinței penale nr. 1810/1949 a Tribunalului Militar Timișoara.
Arată că, pârâta i-a respins fără temei legal solicitarea sa, formulată în baza Decretului - Lege nr. 118/1990, deși a dovedit cu actele anexate cererii adresate pârâtei, starea de fapt menționată.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 lit. d raportat la art. 3 al. 2 din Decretul - Lege nr. 118/1990.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin sentința civilă nr.17/11 ianuarie 2008, Tribunalul C-Sadmis în parte contestațiaformulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C - S, a anulat decizia nr. 292/13.03.2007 emisă de pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C - S și a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să-i acorde reclamantului indemnizația lunară cuvenită, pentru perioada de 3 ani de domiciliu obligatoriu, reținând că:
Contestatorul, a solicitat pârâtei acordarea drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990. Pârâta, din probele administrate în dosarul administrativ, a reținut că, reclamantul nu a făcut dovada persecuției sale politice și a respins cererea formulată.
Mai arată faptul că tatăl său, a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în baza sentinței penale nr. 1810/1949 de către Tribunalul Militar Timișoara. La solicitarea tatălui reclamantului, în baza sentinței mai sus menționată, Comisia Județului C - S constituită în baza Decretului - Lege nr. 118/1990 a emis hotărârea nr. 2735/27.03.1991, prin care a admis cererea formulată de către. A stabilit că perioada de trei ani (20.02.1949 - 20.02.1951) reprezintă vechime neîntreruptă în aceeași unitate, în baza Decretului - Lege nr. 118/1990, acordând solicitantului indemnizația lunară cuvenită pentru cei trei ani de persecuție politică (fila 14 dosar).
Din declarațiile date de și, declarații autentificate sub nr. 94 și 95/2007 de către Biroul Notarial, rezultă că, pe timpul detenției tatălui reclamantului, acesta a avut domiciliul forțat în localitatea.
Din declarația martorului (fila 52 dosar) audiat în prezenta cauză, a rezultat, de asemenea, că reclamantul a avut interdicție de a părăsi domiciliul, o perioadă de aproximativ 3 -5 ani.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că reclamantul a avut stabilit domiciliu obligatoriu doar o perioadă de 3 ani, respectiv în perioada detenției tatălui său, perioadă recunoscută prin hotărârea nr. 2735/27.03.1991 emisă de Comisia Județului C - S în conformitate cu prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990 și nu pentru o perioadă de 5 ani, cum a solicitat reclamantul prin acțiune.
Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 1 al. 1 lit. d din Decretul - Lege nr. 118/1990, tribunalul a admis în parte contestația formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C - S, și a anulat decizia nr. 292/13.03.2007 a pârâtei, a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să-i acorde reclamantului indemnizația lunară cuvenită, în baza art. 3 al. 2 din Decretul - Lege nr. 118/1990, pentru o perioadă de 3 ani, în care acesta a avut domiciliu obligatoriu.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S a declarat recurssolicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, iar prin Decizia nr.292/13.03.2007 emisă de către comisia constituită pentru acordarea drepturilor nr.118/1990, i-a fost respinsă cererea formulată la. C-S, întrucât petentul nu a făcut dovada persecuției sale politice. Această decizie a fost atacată de reclamantul, la Tribunalul C-S, iar prin sentința civilă nr.17/11.01.2008 a fost dispusă anularea acestei decizii și obligarea pârâtei Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C - S să emită o nouă decizie prin care să se constate că reclamantul are calitatea de persecutat politic conform prevederilor Decretului Lege nr.118/1990.
Decretul Lege nr.118/1990, la art.1, lit.d se referă la domiciliul obligatoriu, dar la alin.4 al aceluiași articol, se precizează că se consideră vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă, în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
La data condamnării tatălui său, reclamantul avea vârsta de 11 ani, iar din actele depuse la dosar, reclamantul nu a făcut dovada concretă a "domiciliului obligatoriu", motiv pentru care pârâta consideră că reclamantul este doar urmaș pe linie paternă a persoanei persecutate politic, respectiv a tatălui său.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul litigiului este reprezentat de legalitatea Deciziei nr. 292/13.03.2007, emisă de Comisia instituită în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 din cadrul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C S - decizie prin care a fost respinsă cererea domnului de stabilire a calității domniei sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Prin Decizia nr. 292/13.03.2007 (atașată la fila 7 din dosarul Tribunalului C S), s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada persecuției sale politice.
Prin sentința civilă recurată, având nr. 17/11.01.2008, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea judiciară formulată de reclamant pentru anularea Deciziei nr. 292/13.03.2007 a Comisiei instituite în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 din cadrul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C S, fiind obligată această comisie la emiterea unei noi decizii, prin care să i se acorde reclamantului indemnizația cuvenită, în raport cu o perioadă de trei ani de domiciliu obligatoriu.
Examinând fondul cauzei, Curtea reține că din depoziția martorului (atașată la fila 52 din dosarul de fond) și din depozițiile martorilor și (atașate la filele 15 și 16 din dosarul de fond) rezultă că domnul a avut domiciliul forțat pentru o perioadă de trei ani, după anul 1949 - anul în care tatăl reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni politice
Cât privește faptul că reclamantul avea la momentul respectiv vârsta de 11 ani, fiind născut în anul 1938, Curtea observă că potrivit art. 39 alin. 1 din Legea asupra contractelor de muncă din 5 aprilie 1929, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 74 din 5 aprilie 1929, " minorii sub vârsta de 18 ani împliniți nu pot încheia contracte individuale de muncă, decât cu autorizarea părinților, tutorilor sau a persoanelor care au răspunderea legală a protecțiunii lor".
Din această reglementare - care era în vigoare la momentul respectiv - rezultă că minorii, indiferent de vârsta acestora, aveau dreptul de a încheia contracte de muncă (impunându-se numai autorizarea părinților sau a persoanelor care răspundeau de protecția legală a acestora), având așadar, vocația de a li se recunoaște vechimea în muncă pentru perioada respectivă.
De asemenea, nici Codul muncii aprobat prin Legea nr. 3 din 8 iunie 1950, publicată în Buletinul Oficial nr. 50 din 8 iunie 1950, nu instituia o limită minimă a vârstei la care minorul putea încheia un contract de muncă, astfel încât și sub imperiul acestei legi minorii aveau vocația de a li se recunoaște vechimea în muncă pentru perioada respectivă, dacă ar fi încheiat un contract de muncă.
Or, conform art. 1 alin. 1 lit. d) din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, "(1) constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu".
Reținând că din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că reclamantul a avut domiciliul forțat pentru o perioadă de trei ani, după anul 1949 - anul în care tatăl reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni politice - instanța de fond a interpretat corect probatoriul administrat în cauză, persecuția politică putând fi dovedită, în lipsa altor mijloace de probă, și prin depozițiile martorilor.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială CSî mpotriva sentinței civile nr. 17/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială CSî mpotriva sentinței civile nr. 17/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red..-22.04.2008
Tehnored. /2 ex./22.04.2008
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Răzvan Pătru, Alexandru Cristian
