Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 3240/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3240
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 566 din 08 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat, lipsind intimatel pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LG.290/2003 și COMISIA JUDEȚEANĂ O PENTRU APLICAREA LG.290/2003 DE PE LÂNGĂ INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurentului reclamant depune două înscrisuri reprezentând copii de pe extrasul de pe actul de deces și avizul referitor la cererea privind solicitarea documentului de deces.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.290/2003, cu obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 566 din 08 octombrie 2008, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Lg.290/2003 și Comisia Județeană O pentru Aplicarea Lg.290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că otrivit p. art. 1 din Legea 290/2003 "Cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de al Mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor", alin. 2 dispunând că e prevederile acestei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română.
De asemenea, art. 5 alin 1 prevede că persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate.
În cauza de față s-a constatat că reclamantul a solicitat despagubiri pentru faptul că mama sa - - s-a refugiat din, respectiv din comuna, județul, in anul 1941, iar aceasta ar fi avut o suprafata de 24.570 mp teren arabil de la tatăl său conform testamentului autentificat sub nr 29/03.02.1942 la Judecatoria Rurală, județul., din extrasul arhivelor nationale rezultând faptul că s-a refugiat și s-a stabilit in anul 1941 pe teritoriul județului
Atât Comisia Judeteana O, cât și - Serviciul pentru aplicarea legii 290/2003 au apreciat însă în mod corect asupra faptului că bunicul matern al reclamantului nu a avut statut de refugiat, acesta rămânând în continuare pe teritoriul si că mama reclamantului, nu a fost la data refugierii, proprietara suprafetei de teren mentionata de reclamant in cerere câtă vreme testamentul invocat a fost încheiat după refugierea din 1941.
S-a reținut că în mod corect s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada decesului privind pe si nici alte dovezi cu privire la situatia juridica a terenului după incheierea testamentului si până la data decesului autorului, așa încât, neexistând dovezi în acest sens, a fost respinsă cererea reclamantului privind anularea celor doua hotarari, nefiind indeplinire cerintele legale prev de art 5 din legea 290/2003 referitoare la dovezile ce trebuie atasate cererii de despagubiri.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul arată că deși a depus acte doveditoare care atestă calitatea sa de moștenitor precum și testamentul nr.29/1942 înregistrat la Judecătoria Rurală, județul potrivit căruia mama sa a primit moștenire de la autorul mai multe parcele de teren în suprafață de 24.570. teren arabil, însă în mod abuziv Comisia Județeană i-a respins cererea pentru lipsa actului de deces al autorului.
Se mai arată că instanța a invocat lipsa actului fără a face demersuri pentru a obține acest act și că la data refugierii mamei sale, el avea doar câteva luni, așa că nu a avut cum să intre în posesia acestui act.
Recurentul precizează că potrivit art.1 din Legea nr.290/2003 este îndreptățit la despăgubiri sau compensații pentru bunurile avute în proprietate de care au fost deposedați ca urmare a părăsirii forțate a.
La 27.01.2009, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Se arată că potrivit art.1 alin.1 din legea nr.290/2003 autorii bunurilor, adică proprietarii deposedați, trebuie să aibă calitatea de refugiat sau deportat, iar conform art.2 alin.1 din HG1120/2006, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Intimata precizează că potrivit extrasului eliberat de Direcția Județeană Ba A rhivelor Naționale reiese că autoarea recurentului - - s-a refugiat din în anul 1942, iar conform testamentului din 03.02.1742 aceasta urma să primească în proprietate de la tatăl său suprafața de 24.570. teren arabil, situat în comuna, județul, acest act juridic producând efecte după decesul autorului, însă data decesului lui nu se cunoaște.
De asemenea, în întâmpinare se precizează că reclamantul nu a făcut dovada demersurilor obținerii înscrisurilor conform art.2 alin.5 din HG1120/2006.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art.3041Cod proc. civilă, Curtea reține:
Prin Hotărârea nr.171/23.08.2007 Comisia Județului Oar espins cererea reclamantului prin care acesta solicita acordarea de despăgubiri pentru bunurile ce au aparținut autoarei, bunuri ce au rămas în comuna, județul,.
Contestația formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr.915/02.06.2008 emisă de
Atât intimatele cât și instanța de fond au reținut că autorul (bunicul reclamantului) nu a avut calitatea de refugiat și că bunurile pentru care solicită despăgubiri nu se aflau în proprietatea mamei sale la data când aceasta s-a refugiat.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.290/2003, modificată și completată, cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de-al doilea Mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate semnat la la 10.02.1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor.
Conform art.2 alin.1 din nr.HG1120/2006, modificată și completată, pentru a beneficia de măsuri reparatorii, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate în momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Dovada refugiului și a proprietății se face conform art.2 alin.4 teza I din nr.HG1120/2006 cu acte doveditoare certificate de autorități, iar în situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează ci declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin doi martori, de asemenea, certificate (art.2 alin.4, teza II).
Din extrasul emis de Direcția Județeană Ba A rhivelor Naționale reiese că mama reclamantului s-a refugiat în anul 1941 din și și s-a stabilit pe teritoriul Județului
Este evident că la data refugierii mama reclamantului, deși avea calitatea de refugiat, nu avea în proprietate bunurile pentru care reclamantul solicită despăgubiri.
În ceea ce-l privește pe bunicul reclamantului, Curtea constată că acesta nu a avut calitatea de refugiat, acesta alegând să rămână în, unde de altfel a și murit în anul 1946, cu ultimul domiciliu în satul, raionul, Republica M, conform extrasului de pe actul de deces depus în recurs.
De altfel, chiar reclamantul prin cererea promovată afirmă că bunicul său nu a fost evacuat sau refugiat din și că a decedat în acel loc fără însă a preciza anul decesului.
Legea nr.290/2003, modificată și completată, reglementează dreptul la despăgubiri sau compensații de îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv calitatea de refugiat și dreptul de proprietate asupra bunurilor, condiții ce trebuie îndeplinite la data părăsirii forțate.
Cum din actele aflat la dosar reiese fără dubiu că bunurile pentru care se solicită despăgubiri nu existau în patrimoniul mamei sale la data refugiului din anul 1941 și cum testamentul din 1942 (ulterior părărsirii forțate a ) nu are nicio relevanță juridică în raport de actul normativ mai sus amintit cu atât mai mult cu cât din 1942 și până în 1946 ( anul decesului) autorul putea dispune oricum de bunurile proprietatea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod temeinic și legal a respins contestația și în consecință, în temeiul art.312 Cod pr. civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 566 din 08 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.2ex/21.07.2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
