Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 33/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.33 /R/CA/2007 Dosar nr-
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2486/05.06.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect - refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 2486/com/5.06.2007 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Solidarității Sociale și Familiei B având ca obiect anularea deciziilor nr. 1274/19.01.2007 și nr. 1263/20.11.2006 emise de pârâtă, și de emitere a unei noi decizii prin care să i se recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Decretului - lege nr. 118/1990 pentru perioada anilor 1976- 1988.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: prin art. 1 alin.(1) și (2) din Decretul Lege nr.118/1990 se stabilesc în mod limitativ cazurile în care o persoană beneficiază de drepturile acordare prin acest act normativ, urmare persecuțiilor din motive politice.
Printre aceste cazuri nu se regăsește împiedicarea unei persoane să își exercite o anumită funcție pentru care avea o calificare profesională decât în situația în care se dovedește că a avut stabilit domiciliul obligatoriu ori a fost strămutată într-o altă localitate.
Instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că a fost strămutat în altă localitate sau că a avut domiciliul obligatoriu în conformitate cu prevederile art. 1 alin.(4) din Decretul lege nr. 118/1990.
Astfel, detașările la diferite șantiere ale B situate în diferite localități din țară nu constituie strămutare în înțelesul legii și mai mult, constituia o practică normală de mobilitate a forței de muncă, ținând de însăși natura activității unei întreprinderi de construcții care deținea puncte de lucru (șantiere) în diferite localități cât și în străinătate.
În acest context chiar reclamantul consideră că a fost persecutat deoarece nu a fost trimis să lucreze pe șantierele întreprinderii din străinătate, respectiv în Siria, reclamantul intervenind în acest sens chiar pe lângă ofițerul de securitate care a refuzat să îl susțină invocând temeri proprii, într-o discuție purtată în termeni cordiali ( fila 117).
Astfel contradicția este evidentă atâta vreme cât reclamantul consideră că detașarea pe șantierele întreprinderii situate în țară constituie o strămutare, nu și însă când detașarea se efectuează pe șantierele din străinătate, în Siria, Liban și Irak.
În consecință instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada strămutării, respectiv a mutării definitive și forțate a domiciliului în altă localitate și nici a stabilirii domiciliului obligatoriu motiv pentru care reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile art. 1 alin.(4) din Decretul Lege nr. 118/1990.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul, iar, în dezlegarea motivelor de recurs arată că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece din probele dosarului rezultă că a fost strămutat în altă localitate cu serviciul în mod abuziv și că a fost împiedicat să-și exercite o anumită funcție.
La dosar a depus întâmpinare intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială B prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent precum și din prisma dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță nu a analizat corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Din analiza dosarului rezultă că reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c, d, e și alin. 4 din Decretul Lege nr. 118/1990, precum și pe dispozițiile art. 8 alin. 5, art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri, iar, în ședința de judecată din data de 29.05.2007 a solicitat instanței admiterea probei testimoniale pentru probarea persecuțiilor politice la care a fost supus.
Instanța, în mod nejustificat a respins proba testimonială, deși aceasta este un mijloc de dovadă esențial în cauzele care au acest obiect și prin care instanța, făcând coroborarea cu celelalte probe din dosar, se poate lămuri asupra solicitărilor reclamantului, respectiv dacă acestea corespund realității.
Respingând proba cu martori, prima instanță nu a putut să facă o apreciere corespunzătoare cu privire la susținerile reclamantului și dacă acesta se încadrează în dispozițiile legale invocate.
Neadministrarea tuturor probelor pertinente și concludente cauzei, echivalează cu nesoluționarea fondului procesului situație care atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Față de aceste considerente curtea, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2486/com/5.06.2007 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. M - 29.01.2008
Dact 31.01.2008 - 2 ex
Jud fond.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu