Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 3377/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3377
Ședința publică de la 20.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează lipsa părților la acest termen, legal citate, iar reclamantul a solicitat judecata în lipsă, conform art.242 alin.2 proc.civ.
Curtea constată că reclamantul a solicitat judecata în lipsă, conform art.242 alin.2 proc.civ. astfel că reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administrației și Internelor solicitând să se constate că în calitate de polițist are dreptul la acordarea majorarilor salariale de 5% de la 01.01.2007, 2% de la 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007,să se dispună obligarea pârâtului la plata acestor drepturi salariale,precum și să opereze în dosarul de personal aceste modificări,cu recalcularea pensiei.
În motivarea acțiunii a arătat că majorările salariale prev. de OG 6/2007 care se aplică începând cu luna ianuarie 2007 nu au fost acordate și polițiștilor, deși art.43 din OG 38/2003 prevede că salariile polițiștilor, stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar.
Polițiștii, ca funcționari publici cu statut special, nu sunt exceptați de la disp. legii nr.188/1999, astfel cum rezultă și din disp. art.78 din Legea 360/2002, iar potrivit art.41 și art.48 din OG 6/2007 creșterile salariale anterior menționate se aplică și polițiștilor.
Reclamanta a mai susținut că exceptarea polițiștilor de la creșterile salariale pe anul 2007 conform OG 6/2007 contravine cu prevederile Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, unde se definește discriminarea directă.
Au mai fost invocate disp.art.32 din nr. 10 /2001 a Comitetului și Consiliului Europei care prevad ca personalul de politie trebuie să beneficieze de dreptul de percepere a unei remuneratii corespunzătoare.
Pârâtul MAI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de Decizia Curții Constituționale nr.819/03.07.2008. De asemenea, a precizat că salarizarea reclamantei se face potrivit OG 38/2003 în care nu este prevăzută acordarea creșterilor salariale reglementate de OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea apreciază că este neîntemeiată, motivele invocate în susținerea acesteia vizând, de fapt, temeinicia acțiunii și nu condițiile de admisibilitate ale acesteia, urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Curtea reține că reclamanta se legitimează ca funcționar public cu statut special, respectiv polițist, salarizarea sa fiind reglementată de OG 38/2003.
Acesteia nu îi sunt aplicabile disp. OG 6/2007, întrucât potrivit art.2, prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii 188/1999.
Polițiștii nu sunt numiți în baza acestei legi, ci în conformitate cu Legea 360/2002, iar disp, art.5 alin.1 lit.f din Legea 188/1999 potrivit cărora pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul poliției și a altor structuri ale MIRA, nu constituie un argument în favoarea admiterii acțiunii în condițiile în care salarizarea lor este reglementată printr-un act normativ special care nu prevede acordarea creșterilor salariale la care se referă OG 6/2007.
Începând cu data de 01.01.2007, polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor, conform Legii 491/2006.
Nici dispozițiile OG 10/2007 nu sunt aplicabile polițiștilor, având în vedere art.1 din ordonanță care prevede că în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit OUG 24/2000, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 - se majorează în trei etape, astfel: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Se menționează, așadar, în mod expres, care sunt categoriile de salariați bugetari care beneficiază de aceste creșteri salariale, printre acestea nefiind inclusă și categoria polițiștilor.
Reclamanta a invocat disp. art.78 alin.1 din Legea 360/2002 conform cărora dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii 188/1999 și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Or, în domeniul salarizării polițiștilor există un act normativ special - OG 38/2003, astfel încât nu se poate susține că acesta se completează cu prevederile altor acte normative ce reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Este adevărat că art.43 din OG 38/2003 prevede că salariile polițiștilor - se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, dar această reglementare se referă la acele acte normative care prevăd indexarea salariilor pentru toate categoriile de salariați bugetari.
În condițiile în care sunt adoptate acte normative care vizează creșteri salariale pentru anumite categorii de bugetari, acestea nu pot fi aplicate decât categoriilor respective și nu tuturor salariaților bugetari, astfel cum este cazul OG 6/2007 și OG 10/2007.
Aplicarea acestor prevederi tuturor salariaților bugetari contravine voinței legiuitorului care a înțeles să le acorde doar anumitor categorii.
Dispozițiile art.48 din OG 6/2007 nu pot fi interpretate în sensul că această ordonanță se aplică și polițiștilor, astfel cum se susține în acțiune, ci în sensul că, în ceea ce-i privește pe salariații bugetari la care se referă, ordonanța se completează cu disp, Legii 188/1999 și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Raportându-se la disp. OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007 care au prevăzut creșteri salariale pentru anumite categorii de salariați bugetari, printre aceștia nefiind incluși și polițiștii, reclamanta a apreciat că a fost discriminată prin faptul că nu a beneficiat de aceleași creșteri salariale.
În raport de această apărare,Curtea reține că instanțele judecătorești nu au competența să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aprecierea contrara ar avea semnificatia încalcării principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție și prevederile art.61 alin.1 conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de aceste considerente, constatând că polițiștii nu beneficiază de creșterile salariale prev. de OG 6/2007 și OG 10/2007, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în B,-, Bl.122,.4,.3,.57, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor cu sediul în B, nr.1A, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
25.11.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura