Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 442/2008
Ședința publică din 18 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2379 din 07.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE MUNCĂ SI PROTECȚIE SOCIALA C, având ca obiect refuz acordare drepturi de persecutat politic potrivit Decretului Lege nr. 118/1990.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în data de 12.02.2008, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că, la dosar, există suficiente înscrisuri pentru justa soluționare a cauzei, prezenta cauză fiind în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 2.379 din 7 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea civilă formulată de, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului, următoarele:
Prin hotărârea nr. 2.418/28.08.2007, pârâta a respins cererea reclamantului prin care solicita stabilirea calității de persoană persecutată pe motive politice și, pe cale de consecință, acordarea drepturilor prev. de Decretul-Lege nr. 118/1990, întrucât o altă cerere depusă de același petent, cu același obiect și aceleași documente doveditoare a fost soluționată de comisie prin hotărârea nr. 2.017/6.12.2002, hotărâre menținută de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 50/C/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.
Analizând legalitatea prezentei hotărâri, tribunalul a constatat că reclamantul s-a mai adresat Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 în cursul anului 2002, iar comisia soluționând cererea formulată a emis hotărârea nr. 2.017/6.12.2002 prin care, constatând că reclamantul nu a făcut dovada unei persecuții din motive politice a respins cererea. Contestația reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin sentința civilă nr. 50/C/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
S-a reținut în considerentele sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj că sentința penală nr. 441/1975 depusă de reclamant în dovedirea acțiunii relevă că acesta nu a fost condamnat pentru o infracțiune cu caracter politic deoarece satisfacerea serviciului militar reprezenta și în condițiile reglementate de Constituția de dinainte de decembrie 1989 o obligație civilă a fiecărui tânăr cetățean român care împlinea vârsta de 18 ani, obligație care nu poate fi apreciată ca una cu canotații politice și reprezintă o măsură prin care se urmărea pregătirea persoanelor în vedere apărării integrității teritoriale, a suveranității și independenței țării.
stagiului militar prevăzut ca obligație de vechiul regim era stabilită pentru toți cetățenii de sex masculin, fără discriminare pe motiv de religie, limbă sau etnie, de consecințele nerespectării obligației de prezentare la încorporare răspunzând nu numai adepții "Martorii lui ", ci toți cei cărora le revenea această obligați și nu o îndeplineau, indiferent de motivele invocate. În consecință, cum reclamantul nu a fost condamnat pentru o infracțiune politică, Tribunalul Cluja considerat că nu sunt incidente disp. Decretului-Lege nr. 118/1990.
A rezultat din cele prezentate mai sus că s-a decis printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă că reclamantul nu poate fi considerat persecutat din motive politice ca urmare a condamnării sale prin sentința penală nr. 441/1975 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, astfel încât acest aspect nu mai poate fi pus în discuție, în privința acestuia intervenind puterea de lucru judecată, în sensul că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
Chiar dacă în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect, sentința civilă nr. 50/C/2003 a Tribunalului Cluj produce însă efectul puterii de lucru judecat, tribunalul nemaiavând posibilitatea de a analiza dacă reclamantul îndeplinește sau nu condițiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, prima instanță a respins, așa după cum s-a arătat mai sus, acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată, cu consecința anulării nr. 2.418 din 28.08.2007 emisă de Comisia pentru Aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 din cadrul pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C-N, precum și acordarea drepturilor cuvenite persoanelor persecutate pe motive politice.
Dezvoltându-și motivele de recurs, fără a se referi la vreun temei legal, reclamantul-recurent a pretins, în esență, că deși prima instanță nu a primit excepția autorității lucrului judecat, a considerat totuși că în cazul său nu a fost vorba de o condamnare politică deși s-a demonstrat că sentința respectivă a fost dată de o instanță militară pentru refuzul de a se prezenta la incorporare, încălcându-se libertatea de conștiință, în ciuda faptului că și în Constituția României de la aceea vreme, acest drept era consacrat și, mai mult, el este garantat și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai susținut că, persoane aflate în aceeași situație beneficiază de prev. Decretului-Lege nr. 118/1990 cu toate că, inițial, prin hotărâri irevocabile s-a decis că nu era vorba de o condamnare politică, iar în prezent nu este normal ca o instanță să fie ținută de o hotărâre dată de o altă instanță cu mulți ani înainte, atâta timp cât este evident că în cauză a fost vorba de o condamnare politică.
La rândul său, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, considerând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică deoarece pedeapsa suferită de reclamant nu a constituit o persecuție politică, ci o consecință a încălcării unei obligații constituționale, iar recurentul nu și-a motivat recursul în fapt și în drept.
Recursul declarat în cauză nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, față de argumentele ce se vor expune.
În primul rând, Curtea observă că având de soluționat un recurs declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, este datoare să examineze cauza sub toate aspectele, din oficiu, față de disp. art. 3041.pr.civ.
Așa fiind, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă cu destulă evidență nemulțumirea reclamantului-recurent față de modul în care a fost tratată noua sa cerere de recunoaștere a drepturilor prev. de Decretul-Lege nr. 118/1990, așa după cum se exprimă în cererea de recurs, față de Constituția României de la acea vreme, care consacra libertatea de conștiință precum și față de disp. art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a stabilit astfel în privința reclamantului, ca urmare a parcurgerii procedurilor stabilite de lege, atât administrative cât și judiciare, cu referire la o primă cerere adresată Comisie pentru Aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 că acesta deși a fost condamnat pentru infracțiunea de refuz de a se prezenta la incorporare în vederea satisfacerii serviciului militar obligatoriu, deoarece făcea parte din religios "Martorii lui ", aceasta nu reprezintă o represiune politică, atâta timp cât era o obligație cetățenească, impusă tuturor tinerilor, fără discriminare pe motive de religie, limbă sau etnie, cerere respinsă prin hotărârea nr. 2.017/6.12.2002.
Acțiunea în justiție împotriva acestei hotărâri a fost respinsă, așa după cum a arătat și prima instanță prin sentința civilă nr. 50/C/2003 de Tribunalul Cluj care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de APEL CLUJ.
Drept urmare, problema de drept fiind tranșată, noua cerere adresată aceleiași comisii, bazată pe aceleași date și justificări în drept a fost respinsă, iar acțiunea în justiție, fără a se pronunța pe excepția autorității de lucru judecat, a fost respinsă pe fond de prima instanță cu motivarea arătată și pe care Curtea o găsește legală și temeinică.
Nu se poate omite că reclamantul-recurent a făcut referire la prev. art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cererea sa de recurs, situație în care Curtea este obligată să analizeze și aceste aspecte.
Este bine cunoscut că după ce România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele adiționale prin Legea nr. 30/18.05.1994 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 135/31.05.1994, dispozițiile acestora au intrat în ordinea juridică a țării noastre față și de prev. art. 20 din Constituția României revizuită.
Dispozițiile art. 9 din Convenție prevăd că"orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință, de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.
Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor sau libertăților altora."
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a aflat și se află în plină evoluție în examinarea cererilor ce puneau problema libertății de conștiință sau de convingere, în sensul că nu a constatat nici o încălcare a art. 9 atunci când Elveția a aplicat o pedeapsă penală unui ce refuza să-și îndeplinească serviciul militar, (dosarul nr. 10.640/83) și până la decizia pronunțată în cauza "Martorii lui contra României" publicată în Monitorul Oficial al României, partea a I-a, nr. 101/9.11.2007.
Prin această deciziei s-a constatat soluționarea pe cale amiabilă a cererii organizației religioase "Martorii lui - României" de a fi recunoscută oficial de Guvernul României începând cu 9 aprilie 1990 ca religie, bucurându-se de toate drepturile și obligațiile conferite de lege, pentru religiile recunoscute de guvern, admițându-se și cererile conexate ale mai mult reclamanți practicanți ai acestor cult, sancționați individual că nu au îndeplinit serviciul militar, admițându-se că aceasta poate să fie o încălcare a drepturilor stipulate în Convenție.
Totodată, guvernul s-a obligat să plătească, potrivit legii, sumele acordate de instanțele interne cu titlul de daune morale și materiale cultului respectiv și să retragă toate apelurile formulate până la aceea dată.
Punerea în concordanță a disp. Convenției Europene a Drepturilor Omului cu legislația națională, astfel încât cetățenii români care au câștig de cauză la. să nu fie prejudiciați s-a făcut în materie procesual-civilă și prin introducerea unui nou motiv de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii la pct. 9 al art. 322 din pr.civ. prin nr.OUG 58/2003 potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive se poate cere "dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".
Acest lucru a fost necesar pentru armonizarea tuturor principiilor izvorâte din Convenție, neputând fi ignorat cel al stabilității raporturilor juridice dedus din art. 6 consfințit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ea putând fi doar retractată într-o cale extraordinară de atac, evident după examinarea motivului invocat și a îndeplinirii tuturor condițiilor pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
Ori, în cazul de față, reclamantul nu a procedat în acest mod, așa încât față de felul în care a fost sesizată prima instanță, având în vedere principiul disponibilității și disp. art. 129 alin. 6.pr.civ. care arată că "în toate cazurile, judecătorii hotărâsc numai asupra cererii deduse judecății" nu putea pronunța o altă soluție.
Așa fiind, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, ținând cont și de disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în Cugir,-, jud. A împotriva sentinței civile nr. 2.379 din 07 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - -
Red.Gh./dact./2 ex./06.03.2008.
Jud.fond.. -.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Sergiu Leon
