Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.500
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 02 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 3: Hortolomei Victor
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL B reprezentat prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.2064/30 06 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant Municipiul B prin Primarul General, prin consilier juridic în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs, urmând a se avea în vedere și competența de fond.
Recurentul reclamant Municipiul B prin Primarul General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și a obliga pârâții la plata sumei de 211,191 RON reprezentând taxă de concesiune, majorări și penalități de întârziere aferente.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr.2064/30.06.2008 a Tribunalului București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul B în contradictoriu cu pârâții Pentru a pronunța o asemenea soluție instanța de fond a reținut că și Pentru a pronunța o asemenea soluție instanța de fond a reținut că.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la 16.10.2007 reclamanta Municipiul Bac hemat în judecată pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâții la plata sumei de 211,191 lei, reprezentând taxa de concesiune, majorări și penalități de întârziere aferente.
In motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că prin contractul de asociere nr.2393/1992 Asociația de Locatari - și Primăria Municipiului B au convenit terminarea execuției lucrărilor de construire și punerea în funcțiune blocului nr.D 14 situat în B, b-dul -, Sector 3.
În temeiul art. 9 din contractul de asociere, Asociația de Locatari s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare a terenului aferent construcției, pe perioada existenței construcției, suportând și rata anuală de inflație.
Apartamentul nr.67 din blocul anterior menționat a fost înstrăinat pârâților însă pârâții nu au înțeles să achite taxa de concesiune, deși obligația de plată a taxei potrivit cotei părți le revine conform art. 40 din Legea nr.50/1991.
Reclamanta s-a prevalat de disp.art.969,970,973,1092 și 1093 civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat incuviințarea dovezii cu înscrisuri și interogatoriu.
Reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată, în copie, convocator la conciliere directă și dovada de comunicare, note contabile, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.352 din 10.06.2005, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1146 din 13.11.2002, contract de vânzare cumpărare nr. B/-.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.10432/2007 Judecătoria Sectorului 3 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul, în temeiul art. 1169 civil, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 40 alin. 2 și 3 din Legea nr.50/1991 republicată, odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Cotele-părți prevăzute la alineatele precedente se determină proporțional cu suprafața construită a locuințelor, a caselor de vacanță ori a suprafețelor cu altă destinație din clădire, după caz.
În cauza de față, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui contract de concesiune încheiat cu autorul pârâților. Astfel, deși reclamanta a făcut referire al existența unei clauze cuprinse în contractul de asociere nr.2393/1992, în temeiul căreia autoarea pârâților a dobândit dreptul de concesiune asupra terenului aferent -.14 nu a depus la dosarul cauzei contractul respectiv, astfel că acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal reclamantul Municipiul a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece dreptul de concesiune s-a transmis prin efectul legii fiind nefondată afirmația instanței că nu s-a făcut dovada existenței unui contract de concesiune. Mai mult, s-a respectat legislația în domeniul concesionării la data încheierii contractului de concesiune încheiat cu autorul pârâților.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul de a admite cererea și a obliga pârâții la plata sumei de 211,191 lei, reprezentând taxă de concesiune, majorări și penalități de întârziere aferente.
Și-a întemeiat recursul pe prev.art.299 al.1 cod pr.civ. 3041cod pr.civ. art.49 al.2 și art.41 din Lg.50/1991.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză.
În recurs nu s-au administrat probe noi, conf.art.305 cod pr.civ.
La termenul de judecată din 23.02.2009, Curtea a invocat din oficiu și motivul de recurs de odine publică, al necompetenței materiale de soluționare a cauzei, în primă instanță, de tribunal.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, potrivit art.3 și 299 cod pr.civ. art.20 din Lg.554/2004.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conf.art.3041cod pr.civ. Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat sentința civilă recurată cu încălcarea normelor de competență materială, motiv de ordine publică ce poate fi invocat și din oficiu, conf.art.306 al.2 cu referire la art.304 pct.3 cod pr.civ. aspecte ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează:
1. Problema în discuție nu se rezumă doar la stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta pricină, ci presupune implicit stabilirea naturii juridice a acesteia, a pretinsei creanțe a reclamantului, respectiv a întregului regim juridic aplicabil acesteia.
2. Deși intitulat de către reclamant "taxă" de concesiune, termen uzitat și în limbajul uzual, nejuridic, în condițiile în care Legea nr. 50/1991 nu îl denumește ca atare, prețul concesiunii nu constituie otaxăîn accepțiunea Codului fiscal.
Potrivit prevederilor art. 248 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
Dacă în primele 7 categorii de taxe și impozite în mod cert nu se poate include "taxa" de concesiune, rămâne de văzut dacă ea ar avea acoperire legală subsumându-se sintagmelor "taxe speciale" sau "alte taxe locale".
Sintagma și, implicit, sfera de reglementare la nivel local, de "taxe speciale" acoperă prestarea de servicii publice locale, așa cum reiese din prevederile art. 282 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora "Pentrufuncționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului B, după caz, pot adopta taxe speciale".
Or, concesionarea unui teren nu constituie prestare de serviciu public local.
De asemenea, calificarea ca "taxă" de concesiune care antrenează natura juridică de creanță fiscală, nu poate fi făcută nici în temeiul art. 283 din Legea nr. 571/2003, privind "alte taxe locale", care se referă limitativ la "taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea" sau "taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător".
Prin urmare, considerăm că așa numita "taxă" de concesiune - obiect al prezentul litigiu - nu constituie o taxă locală în accepțiunea Codului fiscal, astfel încât să-i fie aplicabile prevederile privind creanțele fiscale.
Deși susține această natură juridică, deși califică creanța sa drept o creanță fiscală, reclamantul nu precizează care este temeiul și rațiunea pentru care s-a adresat instanței în vederea obținerii unui titlu executoriu și nu a procedat la emiterea unei decizii de impunere în temeiul Codului d e procedură fiscală, decizie care eventual să fie contestată potrivit normelor și procedurii contenciosului fiscal.
3. Nici prevederile OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, pe care și-a fundamentat Judecătoria sector 3 B declinarea de competență ce a investit tribunalul ca instanță de fond, nu sunt incidente.
Întregul act normativ vizează exclusiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuriproprietate publicăale statului sau unităților administrativ teritoriale, astfel că doar contractelor având ca obiect aceste bunuri le sunt aplicabile prevederile speciale de competență din art. 66 al ordonanței, potrivit cărora "Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Or, terenul aferent locuinței pârâtului constituie bun dindomeniul privatal unității administrativ teritoriale, doar acestea putând face - potrivit disp. art. 13 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, temei al prezentei concesiuni - obiectul concesiunii în vederea construirii de locuințe.
Nicăieri, în cuprinsul său, OUG nr. 54/2006 nu face vreo referire la concesionarea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ teritoriale, astfel că orice referire la acest act normativ este lipsită de temei.
4. În fine, mai rămâne de verificat dacă instanța de contencios administrativ nu este competentă să soluționeze un astfel de litigiu în temeiul legii generale în materie, respectiv al Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prezentul litigiu derivă dintr-un contract de concesiune, chiar dacă transmisiunea lui s-a făcut în temeiul legii, fiind strâns legat de dreptul de proprietate asupra construcției.
Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare abunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ", fiind vorba tot despre bunuri proprietate publică a statului sau unităților administrativ teritoriale.
terenurilorproprietate privatăa municipiului nu intră, prin urmare, nici în categoria contractelor administrative în accepțiunea Legii nr. 554/2004, pentru a se supune acestei legi, iar o atare competență a instanței de contencios administrativ nu este prevăzută în privința acestor bunuri nici prin legi speciale.
5. Împrejurarea că nivelul, cuantumul și modul de actualizare a așa numitei "taxe" de concesiune se stabilesc prin acte ale administrației publice locale nu prezintă nici o relevanță în cauză, situația fiind similară, spre exemplu, și în cazul închirierilor de spații comerciale aparținând municipalității, ceea ce nu schimbă însă natura lor convențională, chiar dacă sunt, cel puțin în privința prețului concesiunii, contracte de adeziune.
Pe cale de consecință, față de prev.art.312 al.6 în referire la art.305 pct.3 cod pr.civ. se va admite recursul, se va casa sentința civilă recurată și se va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 3
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL B reprezentat prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.2064/30 06 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 3
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.HV GREFIER
EF/2ex.
Tr.-09
Jud.
Președinte:Grecu GheorgheJudecători:Grecu Gheorghe, Voicu Rodica, Hortolomei Victor
