Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 628/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 628/R-

Ședința publică din 20 iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier: -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE ARHIVELE NAȚIONALE -DIRECȚIA JUDEȚEANĂ, cu sediul în Rm.V, str.G-ral praporgescu nr.5, jud.V, împotriva sentinței nr.602 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind -, cu sediul în Rm.V,-, Bl.12,.B,.2,.7, jud.V și intimată-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Rm.V, str.- lui, jud..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă prin, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20,00 lei achitată cu chitanța nr.- din 18 iunie 2008 emisă de Trezoreria Mun.Pitești și cu timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că s-a depus întâmpinare din partea intimatei-reclamante.

Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, conform motivelor arătate în întâmpinare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 4.10.2007, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea cererea formulată de reclamanta -, cu sediul în Rm. V,-, Bloc 12,. B,. 7, jud. V, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Arhivele Naționale - Direcția Județeană V, și Casa Județeană de Pensii V, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să le oblige a prelua spre păstrare și administrare statele de plată din arhiva SC "" SA

În motivarea acțiunii s-a arătat că începând cu data de 13.12.2001, SC SA D este în procedura falimentului, iar această debitoare este depozitarea arhivei din perioada 1955 - 2002.

S-a precizat că reclamanta în calitate de lichidator judiciar al firmei menționate a pregătit arhiva pentru a fi preluată, adresându-se în acest sens Casei Județene de Pensii V, însă aceasta a invocat prevederile art. 18 din nr.OUG 39/2006, potrivit cărora preluarea arhivei pentru perioada menționată revine Arhivelor Naționale - Direcția Județeană

Reclamanta s-a adresat Arhivelor Naționale - Direcția Județeană V pentru a prelua statele de plată din arhiva SC SA D, însă aceasta a comunicat că nu poate prelua documentele respective deoarece nu dispune de structuri specializate și nici de resurse umane în acest scop.

Pentru considerentele arătate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să preia spre păstrare și administrare arhiva SC SA D, aferentă perioadei 1955 - 2002, prin hotărâre judecătorească.

După examinarea cauzei, în raport de motivele invocate, dispozițiile legale aplicabile, probele dosarului și decizia nr. 209/R/C din 22.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, tribunalul a pronunțat sentința nr.602/5.04.2008, prin care a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană V să preia, să depoziteze și să administreze documentele aparținând SC SA D, privind intervalul 1955-2002 la care se referă reclamanta în acțiune. Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea față de pârâta Casa Județeană de Pensii

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, tribunalul a reținut că, potrivit deciziei nr.209/RC/2008, care a casat sentința inițială, este investită cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei.

Urmare acestui fapt, instanța de contencios administrativ a constatat că SC SA D al cărei lichidator este reclamanta se află în procedura falimentului (fila 3 dosar), iar lichidatorul a efectuat mai multe operațiuni de pregătire a arhivei a societății comerciale menționate, în scopul predării ei către una din pârâtele chemate în judecată, însă acestea au refuzat preluarea în mod nejustificat (filele 11 și 7 dosar).

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Casa Județeană de Pensii V s-a apărat în sensul că nu îi revine obligația de a prelua arhiva SC SA D, întrucât conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale modificată prin nr.OUG 39/2006, aceasta revine Direcției Județene a Arhivelor Naționale

La rândul său, Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Vap recizat că nu dispune de structuri specializate, resurse umane și logistico-financiare pentru a efectua această operațiune, așa cum dispune art. 18 din nr.OUG 39/2006.

În ceea ce privește susținerea pârâtei Casa Județeană de Pensii V, tribunalul a constatat că este întemeiată, întrucât în prezent obligația de a prelua spre păstrare și administrare arhiva SC SA D, pentru perioada 1955 - 2002 revine Arhivelor Naționale - Direcția Județeană V, așa cum dispune Legea nr. 16/1996, privind Arhivele Naționale modificată prin OUG nr. 39/2006.

A mai reținut instanța că inexistența unor structuri specializate și resurse financiare și umane în cadrul Arhivelor Naționale - Direcția Județeană V nu poate conduce la respingerea acțiunii, avându-se în vedere valoarea practică a solicitării formulate de reclamantă, întrucât preluarea statelor de plată de la SC SA D aflată în faliment (dosar nr- al Tribunalului Vâlcea ) este necesară, întrucât altfel nu se poate încheia procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006. A mai constatat instanța că pârâta Direcția Județeană V a Arhivelor Naționale nu a depus diligențele necesare pentru înființarea structurilor speciale prevăzute de OUG nr.39/2006.

În raport de cele arătate mai sus, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește Arhivele Naționale - Direcția Județeană V este întemeiată.

Așa fiind, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat Direcția Națională a Arhivelor Naționale V să preia și să administreze documentele ce constituie arhiva SC SA D privind intervalul 1955 - 2002.

Acțiunea față de Casa Județeană de Pensii Vaf ost respinsă, cu motivarea că aceasta nu are obligații de preluare, depozitare și păstrare a fondului arhivistic aparținând societăților comerciale, așa cum dispune Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană V, care a criticat-o sub următoarele aspecte:

Prima instanță a încălcat dispozițiile cuprinse în art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996 în forma dată de OUG nr.39/2006 aprobată prin Legea nr.474/2006, din care rezultă că legiuitorul a evaluat efectele previzibile ale soluției de preluare a documentelor, instituind o prorogare legală a executării obligației de preluare, după asigurarea prealabilă la nivelul Arhivelor Naționale a cadrului necesar și a condițiilor corespunzătoare care să o facă posibilă.

La acest moment, fără nici o culpă din partea instituției, nu au fost înființate structurile specializate la care face referire art.18 alin.2 și 4 din Legea nr.16/1996 modificată și completată, astfel că nu există un refuz nejustificat în sensul art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu atât mai mult cu cât nu poate fi obligat să preia întreaga arhivă a debitoarei aflată în procedura insolvenței, pentru că activitatea sa ar fi grav perturbată.

La data de 9 iunie 2008, s-a formulat întâmpinare de către reclamantă, care a solicitat ca recursul să fie respins ca nefondat, avându-se în vedere faptul că documentele ocupă doar 1 mc, că statele de plată sunt documente cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare a cetățenilor, iar recurenta nu a făcut nici o dovadă că a făcut demersurile necesare înființării structurilor specializate.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit normei de sub art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996, așa cum a fost modificată prin OUG nr.39/2006, aprobată prin Legea nr.474/2006, în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât și cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.

În aliniatul.2 al aceluiași text de lege se precizează că documentele cu valoare practică prevăzute la alin. 1 se preiau după înființarea în cadrul Arhivelor Naționale și al direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în condițiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare.

În speța dedusă judecății, reclamanta a solicitat preluarea unor documente, constând în statele de plată din arhiva SC SA D, aflată în procedura insolvenței, înscrisuri care se încadrează în categoria documentelor cu valoare practică la care face referire art.18 din actul normativ sus menționat, în baza cărora se liberează copii, certificate și extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii. În consecință, recurenta pârâtă nu putea refuza primirea acestor documente.

De altfel, ceea ce se discută nu este însă dreptul de a fi primite aceste acte, ci interpretarea pe care o dă recurenta dispozițiilor art.18 alin.2 din Legea nr.16/1996 modificată, în sensul pretins de aceasta că dreptul nu ar fi actual, întrucât s-a instituit o prorogare legală a executării obligației de preluare întrucât nu au fost înființate structurile specializate la care face referire același text de lege.

Susținerea recurentei nu poate fi primită, întrucât actele normative sunt elaborate și adoptate în vederea atingerii scopului urmărit, respectiv, pentru situația dată, de a se da posibilitatea conservării unor documente cu importanță deosebită pentru cetățeni.

Faptul că până la acest moment nu au fost înființate structurile specializate nu poate conduce la respingerea solicitării reclamantei, pentru că interesele legitime urmărire prin edictarea actului normativ ar fi înfrânte, cu atât mai mult cu cât a trecut un timp îndelungat de la modificarea normei legale, fără ca recurenta să fi dovedit în vreun fel că a depus diligențele necesare realizării acestei cerințe și nici că activitatea sa ar fi grav perturbată prin primirea acestor documente.

Ceea ce primează este interesul social, cu atât mai mult cu cât și Legea nr.85/2006 impune predarea actelor de către lichidatorul judiciar, acte aflate în arhiva falitei, astfel încât recurenta nu se poate prevala de pasivitatea manifestată în înființarea unor structuri specifice, motiv pentru care recursul său va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE ARHIVELE NAȚIONALE -DIRECȚIA JUDEȚEANĂ, cu sediul în Rm.V, str.G-ral praporgescu nr.5, jud.V, împotriva sentinței nr.602 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind -, cu sediul în Rm.V,-, Bl.12,.B,.2,.7, jud.V și intimată-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Rm.V, str.- lui, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

4.07.2008

jud fond.

Gh.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 628/2008. Curtea de Apel Pitesti