Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 625/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 625/R-
Ședința publică din 20 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, ȘI, toți cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat -, cu sediul în P,-, jud. A împotriva sentinței nr.179/CA din 28 martie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în P,-, jud.A, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la sediul DGFP A, în P,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat - pentru recurenți, intimatul IPJ A, prin consilier juridic, și intimatul MEF, prin DGFP A, reprezentată de consilier juridic.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că s-au depus întâmpinări din partea intimaților.
Apărătorul recurenților solicită acordarea unui nou termen pentru a lua la cunoștință de întâmpinările depuse în cauză.
Curtea califică întâmpinările ca și concluzii scrise, față de momentul depunerii acestora și respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurenților.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia, punând în vedere părților să pună concluzii și pe excepția privind calitatea procesuală pasivă a MIRA și MEF.
Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, apreciind că MIRA și MEF au calitate procesuală pasivă în cauză.
Reprezentantul DGFP A solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind, așa cum a arătat și în concluziile scrise, că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Reprezentantul IPJ A solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea IPJ A la plata despăgubirilor constând în drepturi salariale neacordate reprezentate de sporul de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 1.09.2002 - 31.03.2006, actualizat în raport cu data plății, obligarea IPJ A să plătească despăgubirile respective începând cu data de 1.04.2006, data intrării în vigoare a OUG nr.27/2006, corespunzător indicilor de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA, obligarea MIRA și MEF să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi și obligarea tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt ofițeri de poliție judiciară desemnați ca organe de cercetare penală ale poliției judiciare, numiți prim ordin al MIRA, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sunt încadrați la IPJ A, care le plătește drepturile salariale.
Potrivit art.28 din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară, detașați la. primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG24/2004, iar actul normativ respectiv conține prevederi discriminatorii, cu privire la salarizarea polițiștilor, ce contravin art.2 alin.3 din nr.OG137/2000.
În cauză, nu există un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor prin neacordarea sporului de 30% în perioada pretinsă prin acțiune, astfel că au fost supuși unui tratament discriminatoriu față de polițiștii de poliție judiciară care au beneficiat de acest spor, având în vedere că au aceleași atribuții ca ofițerii de poliție judiciară detașați la. Prin neacordarea acestui spor s-a creat o inegalitate de tratament și o discriminare față de cei care beneficiază de acest spor.
Sunt îndreptățiți la acordarea acestui spor de la data de 1.09.2002, data când s-au aplicat dispozițiile nr.OUG 43/2002, până la data de 31.03.2006, data anterioară intrării în vigoare a nr.OUG 27/2006, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății.
Pentru aceleași considerente au dreptul ca, începând cu data de 1.04.2007, să li se plătească un salariu corespunzător ofițerilor de poliție judiciară detașați la, care beneficiază de alți indici de salarizare, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, iar pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive pe considerentul că nu poate fi subiect de drepturi și obligații pentru obligațiile ce revin statului și bugetului statului, obligația de a asigura fondurile necesare revenind Guvernului.
Prin sentința civilă nr.179/CA/28 martie 2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată reținând următoarele:
Conform dispoz. art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, pretențiile reclamanților aferente datei de 9.01.2005 sunt prescrise.
Dispozițiile art.27 alin.4 din nr.OUG43/2002, precum și ale nr.OUG27/2006, la care au făcut trimitere reclamanții în acțiune, se referă la salarizarea polițiștilor de poliție judiciară numai pe perioada cât aceștia au fost detașați la.
Ca atare, această salarizare nu are caracter permanent, ea încetându-și efectele odată cu detașarea.
Nu s-a dovedit de către reclamanți că au fost detașați la. iar acest organ nu le-a achitat drepturile salariale cuvenite, potrivit legii.
Nu există discriminare între reclamanți și polițiștii detașați la cu privire la salarizare, salariul de bază și sporuri.
Această problemă de drept a fost dezlegată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr.418 și 419/2007, care a statuat că nu există discriminare.
Este dreptul legiuitorului ca, în raport de competențele ce decurg din calitatea de ofițeri de poliție și judiciară și apartenența la o anume structură, de a stabili salarizarea diferențiată a polițiștilor.
Pe cale de consecință, este neîntemeiată și cererea reclamanților de obligare a pârâților și de a asigura fondurile necesare plății drepturilor pretinse prin acțiune.
Împotriva sentinței, în termenul legal, au formulat recurs reclamanții care, invocând dispoz. art. 304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reluând motivele de fapt și de drept material ale cererii de chemare în judecată.
Astfel, reclamanții au arătat primei instanțe că sunt ofițeri de poliție judiciară desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și că sunt încadrați la IPJ A de unde primesc drepturile salariale.
Potrivit art. 28 din OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor menținut și după intrare în vigoare a OUG 24/2004.
Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% doar ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA conțin prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea polițiștilor, prevederi care contravin dispoz. art.2 alin.3 din OG 137/2000.
În cazul de față nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea reclamanților prin neacordarea sporului de 30%, reclamanții fiind supuși unui tratament discriminatoriu în raport cu ofițerii detașați la DNA deși au aceleași atribuții și aceiași răspundere în efectuarea urmăririi penale. Prin acordarea sporului doar ofițerilor detașați la DNA s-a creat o inegalitate în privința drepturilor salariale a polițiștilor și o discriminare a reclamanților.
Potrivit art.6 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plată egală pentru muncă egală.
Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea recursului, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, nefiind angajatorul reclamanților și neexistând între ei un raport de drept material care să poată fi valorificat prin prezenta acțiune în justiție. Reclamanții nu au justificat identitatea dintre MEF, ca pârât, și cel obligat în raportul juridic adus judecății de către reclamanți. În plus, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, pretențiile reclamanților în perioada anterioară datei de 9.01.2005 sunt prescrise. Pe fond, reclamanții nu justifică îndeplinirea condițiilor legale de acordare a sporului.
Intimatul MIRA a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât ofițerii DNA sunt detașați la o instituție din afara structurii MIRA, motiv pentru care au alte criterii de remunerare și îndeplinesc alte condiții și atribuții. alarizarea respectivă operează numai pe perioada detașării iar reclamanții nu s-au aflat în această situație. Chiar și în Codul muncii, art. 47 alin. 2 prevede că, în cazul detașării, angajatul are un drept de opțiune între drepturile salariale care îi sunt mai favorabile prin comparație între noul și vechiul angajator.
Așa cum a decis și Curtea Constituțională în decizia nr. 697/2005, pentru situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârile nr. 418/2007 și 419/2007 a constatat că nu există tratament discriminatoriu potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000/R între ofițerii de poliție mutați în cadrul DNA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
Intimatul IPJ Aas olicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, întrucât diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul DNA are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții din afara structurii MIRA. În cazul reclamanților există hotărârii ale Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a decis ca acordarea sporului de 30% doar ofițerilor DNA și nu și ofițerilor de poliție din cadrul MIRA nu reprezintă o discriminare a acestora din urmă. Pe de altă parte, selecția ofițerilor din cadrul DNA este efectuată de organe abilitate pentru detașarea în cadrul structurii Ministerului Justiției, în funcție și de natura activității acestora. Salarizarea reclamanților s-a făcut potrivit dispozițiilor legale.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Deși reclamanții nu aduc o critică exactă împotriva sentinței, ci reiau motivele cererii de chemare în judecată, fără critica în mod expres nici reținerea de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea examinează sentința în întregime, având în vedere dispoz. art. 3041.proc.civ.
Se constată, astfel, că prima instanță a dat o corecta interpretare a faptelor și normelor juridice cu care a fost învestită.
În mod corect a reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei cu 3 ani anterioară momentului formulării cererii de chemare în judecată, reclamanții neinvocând nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției.
În mod corect a apreciat prima instanță și asupra netemeiniciei pretențiilor aferente perioadei pentru care nu era incidentă excepția prescripției extinctive.
Reclamanții nu dețin nicio hotărâre adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în privința lor, hotărâre din care să rezulte că aceștia suferă o discriminare din punct de vedere al salarizării în comparație cu ofițerii detașați la DNA.
Se constată că acțiunea din speță nu este promovată nici în temeiul art. 27 din OG nr. 137/2000/R, chiar dacă sunt invocate dispozițiile de principiu din acest act normativ.
În aceste condiții, un angajator nu poate fi obligat pe cale judecătorească să acorde un drept salarial neprevăzut de lege pentru angajații săi, pentru similitudine aparentă cu alte categorii de angajați și de angajatori.
Pe de altă parte, în speță, nu există o discriminare în sensul invocat de reclamanți. Așa cum a reținut și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârile nr.418 și 419/2007, acordarea sporului de 30% ofițerilor din cadrul DNA și neacordarea acestui spor și ofițerilor de poliție din cadrul MIRA nu reprezintă o discriminare a acestora din urmă.
Chiar dacă sunt ofițeri de poliție judiciară și chiar dacă, în perioada arătată în acțiune și neprescrisă, aparent au desfășurat același tip de atribuții ca și colegii lor de la DNA, reclamanții nu au fost detașați la DNA și nu și-au exercitat atribuțiile în respectiva structură judiciară și în condițiile proprii acesteia în activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție. Prin urmare, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 28 din OUG nr.43/2002 în privința sporului de 30% din salariul de bază lunar.
Acordarea sporului de 30% pentru polițiștii detașați la DNA a fost apreciată de legiuitor ca fiind justificată de gradul ridicat de risc și de complexitate caracteristice activității specializate de combatere a infracțiunilor de corupție desfășurată la nivelul respectiv și în structura respectivă, reclamanții făcând parte din altă structură instituțională și nefiind investiți cu atribuții de același conținut, chiar dacă aparent de aceeași formă.
Nu este întemeiată nici solicitarea de acordare a despăgubirilor calculate prin raportare la indicii de salarizare aplicați ofițerilor de la DNA prin OG. 27/2006, reclamanții având legi proprii de salarizare și, pentru rațiunile de mai sus, nejustificând primirea unor despăgubiri pentru pretinsa lor discriminare.
Curtea mai reține și faptul că MEF nu poate avea calitate procesuală în obligația de a asigura fondurile necesare plății despăgubirilor solicitate de reclamanți, având în vedere inexistența unui raport juridic între MEF și reclamanți, precum și atribuțiile MEF - prev. de Legea nr. 500/2002- care nu sunt legate de întocmirea și gestionarea bugetul din care s-ar pretinde plata despăgubirilor reclamanților.
Pentru cele expuse, văzând și dispoz. art. 312 alin. 1-3.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, ȘI, toți cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat -, cu sediul în P,-, jud. A împotriva sentinței nr.179/CA din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în P,-, jud.A, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la sediul DGFP A, în P,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
3.07.2008
jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
