Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 661/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 661/R-

Ședința publică din 27 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 3: Ingrid Emina

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, ȘI, toți cu domiciliul ales la cabinet avocat, din - P, nr. 54, Județul A, împotriva sentinței nr. 180/CA/ 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâțiMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE -cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A - cu sediul în P, nr. 60, Județul șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR LA P- cu sediul în P, B-dul -, -. 118, Județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier - juridic pentru intimatul pârât A și consilier - juridic pentru intimatul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor -

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata axei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței, că s-a depus la dosar, prin biroul registratură la data de 18 iunie 2008 întâmpinare din partea intimatului Ministerul Economiei și Finanțelor - A și la data e 20 iunie 2008 întâmpinare din partea intimatului Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Consilier - juridic pentru intimatul pârât A, depune la dosar întâmpinare pe care instanța o califică drept concluzii scrise, având în vedere momentul depunerii ei. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Consilier - juridic pentru intimatul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor - A, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Consilier - juridic pentru intimatul pârât A, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în scris în întâmpinarea depusă la dosar.

Consilier - juridic pentru intimatul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor la A, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în scris în întâmpinarea depusă la dosar și pe care le susține oral în ședință publică.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Constată că, rin p. acțiunea introdusă la data de 9.01.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr-, reclamanții -, și au chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prim hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtul A la plata sporului de 30% din salariul lunar, reglementat de nr.OUG43/2002, pe perioada 1.09.2002-31.03.2006, data când a fost abrogat prin nr.OUG27/2006, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, calculată în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și perioada în care au avut calitatea de ofițeri de poliție judiciară; obligarea pârâtului A la plata despăgubirilor datorate începând cu data de 1.04.2006, data intrării în vigoare a nr.OUG27/2006, corespunzător salarizării ofițerilor de poliție judiciară detașați la, care beneficiază de alți indici de salarizare, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la data achitării efective; obligarea pârâților și să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.

În motivare au arătat că sunt ofițeri de poliție judiciară desemnați ca organe de cercetare penală ale poliției judiciare, numiți prim ordin al, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sunt încadrați la A, care le plătește drepturile salariale.

Potrivit art.28 din nr.OUG43/2002, privind Parchetul Național Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară, detașați la, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG24/2004 iar actul normativ respectiv conține prevederii discriminatorii, cu privire la salarizarea polițiștilor, ce contravin art.2 alin.3 din nr.OG137/2000.

În cauză, nu există un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor prin neacordarea sporului de 30% în perioada pretinsă prin acțiune, astfel că au fost supuși unui tratament discriminatoriu față de polițiștii de poliție judiciară care au beneficiat de acest spor, având în vedere că au aceleași atribuții ca ofițerii de poliție judiciară detașați la

Prin neacordarea acestui spor s-a creat o inegalitate de tratament și o discriminare față de cei care beneficiază de acest spor.

Sunt îndreptățiți la acordarea acestui spor de la data de 1.09.2002, data când s-au aplicat dispozițiile nr.OUG43/2002 până la data de 31.03.2006, data anterioară intrării în vigoare a nr.OUG27/2006, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății.

Pentru aceleași considerente au dreptul ca, începând cu data de 1.04.2007, să li se plătească un salariu corespunzător ofițerilor de poliție judiciară detașați la, care beneficiază de alți indici de salarizare, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății.

Prin sentința civilă nr.180/CA din 28 martie 2008, Tribunalul Argeș -Completul specializat contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având ca obiect un drept patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", termen care este de 3 ani, astfel cum se prevede la art.3, din același act normativ.

Ca atare, acțiunea reclamanților nu poate privi decât ultimii 3 ani calculați de la data introducerii acțiunii, respectiv perioada 9.01.2005 - 9.01.2008.

Pe fondul cauzei, acțiunea reclamanților de obligare a pârâtului A la plata sporului de 30% pe perioada 9.01.2005 - 31.03.2006 și la plata salariului calculat în aceleași condiții ca pentru polițiștii de poliție judiciară din cadrul A, începând cu data de 1.04.2007, instanța a reținut că dispozițiile art.27 alin.4 din nr.OUG43/2002, precum și ale nr.OUG27/2006, la care au făcut trimitere în acțiune, se referă la salarizarea polițiștilor de poliție judiciară numai pe perioada cât aceștia au fost detașați la.

Ca atare, această salarizare nu are caracter permanent, ea încetându-și efectele odată cu detașarea.

Nu s-a dovedit însă că reclamanți au fost detașați la, iar acest organ nu le-a achitat drepturile salariale cuvenite, potrivit legii, prin urmare nu există discriminare între reclamanți și polițiștii detașați la cu privire la salarizare, salariul de bază și sporuri.

De altfel, această problemă de drept a fost dezlegată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr.418 și 419/2007, care a statuat că nu există discriminare.

În consecință, acțiunea este neîntemeiată deoarece reclamanții nu se află în situația polițiștilor detașați la pentru a solicita drepturile cuvenite acestora, după cum nu se impune obligarea pârâților și să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse prin acțiune.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă și au susținut în esență că numai prin încălcarea legii instanța de fond a apreciat că nu li se cuvine sporul de 30% solicitat.

Potrivit art.28 din nr.OUG43/2002, ofițerii de poliție judiciară detașați la primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar ce a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG24/2004, iar actele normative prin care s-a stabilit acordarea acestuia conțin prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea celorlalți polițiști, contrare art.2 alin.3 din nr.OG137/2000, creându-se un tratament diferențiat, deși exercită aceleași atribuții.

Recursul este nefondat.

Reclamanții nu dețin nicio hotărâre adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în privința lor, hotărâre din care să rezulte că aceștia suferă o discriminare din punct de vedere al salarizării în comparație cu ofițerii detașați la, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a pronunțat inițial o hotărâre, cu nr.219/1 august 2007, prin care a reținut că există un tratament diferențiat în ceea ce privește salarizarea polițiștilor din cadrul comparativ cu cei detașați la, însă ulterior acesteia a revenit asupra reținerii unei pretinse discriminări.

Astfel, prin hotărârile nr.418 și 419 din 27 și 28 noiembrie 2007 a constatat că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000, între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției Generale Anticorupție și ceilalți polițiști din cadrul Poliției Judiciare, pentru că nu se află în situați comparabile.

În privința investirii instanței, trebuie să se observe că acțiunea din speță nu este promovată nici în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000/R, chiar dacă sunt invocate dispozițiile de principiu din acest act normativ.

În aceste condiții, un angajator nu poate fi obligat pe cale judecătorească să acorde un drept salarial neprevăzut de lege pentru angajații săi, pentru similitudine aparentă cu alte categorii de angajați și de angajatori, pentru că, în caz contrar, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

Esențial este însă faptul că, în speță, nu există o discriminare în sensul invocat de reclamanți. Așa cum a reținut și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr.418 și 419/2007, acordarea sporului de 30% ofițerilor din cadrul și neacordarea acestui spor și ofițerilor de poliție din cadrul nu reprezintă o discriminare a acestora din urmă, pentru că nu se află în situații egale și comparabile.

Chiar dacă reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară și chiar dacă, în perioada arătată în acțiune și reținută ca nefiind prescrisă, aparent au desfășurat același tip de atribuții ca și colegii lor de la, reclamanții nu au fost detașați la și nu și-au exercitat atribuțiile în respectiva structură judiciară și în condițiile proprii acesteia în activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție. Prin urmare, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 28 din nr.OUG43/2002 în privința sporului de 30% din salariul de bază lunar.

Acordarea sporului de 30% pentru polițiștii detașați la a fost apreciată de legiuitor ca fiind justificată de gradul ridicat de risc și de complexitate caracteristice activității specializate de combatere a infracțiunilor de corupție desfășurată la nivelul respectiv și în structura respectivă, reclamanții făcând parte din altă structură instituțională și nefiind investiți cu atribuții de același conținut, chiar dacă există o aparență a exercitării unor atribuții similare.

Salarizarea polițiștilor aflați în structura se face potrivit nr.OG38/2003 care, în art.2 și 3 stabilește compunerea salariului de bază, fără ca în cuprinsul acestei ordonanțe să fie prevăzut sporul de 30% acordat celor care sunt detașați la. Mai mult, dispozițiile art.28 din nr.OUG43/2002 fac trimitere la salarizarea realizată potrivit legilor specifice, statuând asupra faptului că sporul de 30% se acordă pentru perioada detașării la

În consecință, sporul nu are caracter permanent, ci este condiționat de desfășurarea unei activități specifice în cadrul unei structuri judiciare specifice, fără ca reclamanții să justifice acordarea acestuia.

În plus, Curtea mai reține și faptul că nu poate avea calitate procesuală în obligația de a asigura fondurile necesare plății despăgubirilor solicitate de reclamanți, având în vedere inexistența unui raport juridic între recurent și reclamanți, precum și atribuțiile - prevăzute de Legea nr.500/2002, care nu sunt legate de întocmirea și gestionarea bugetului din care s-ar pretinde plata despăgubirilor reclamanților.

Pe cale de consecință, recursul reclamanților apare ca nefondat, și urmează a fi respins, pentru că aceștia nu au vocația la acordarea sporului de 30% solicitat, întrucât nu se află în situații egale și comparabile cu polițiștii detașați la, aceștia din urmă primind sporul doar pe perioada detașării, ca urmare a desfășurării unor activități în cadrul unor structuri specifice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței nr.180/CA/28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR LA P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red./10.07.2008

GM/2 ex.

Jud.fond:

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Ingrid Emina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 661/2008. Curtea de Apel Pitesti