Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 949/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.949
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.03.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ ANTICORUPȚIE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar la data de 24.02.2009 întâmpinare și că pârâta Direcția Generală Anticorupție a depus 03.03.2009 întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție () solicitând să se constate că în calitate de polițist a fost și este discriminat de MAI în raport cu demnitarii, judecătorii cu funcționarii publici și personalul contractual din MAI cărora în anul 2007 le-au fost majorate saalriile sau indemnizațiile cu 5% de la 01.01.2007, cu 2% de la 01.04.2007 și cu 11% de la 01.10.2007.
Singurii salariați ai statului cărora nu le-au fost majorate în niciun mod salariile în anul 2007 sunt polițiștii din MAI.
Astfel, statul român și pârâșii au încălcat disp. art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG 137/2000, prejudiciindu-l cu sumele aferente acestor creșteri salariale.
În consecință, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la înlăturarea pentru viitor a discriminării și la repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea celor trei majorări salariale din anul 2007, plata dobânzilor legale din luna ianuarie 2007 până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de inflație pentru aceeași perioadă și efectuarea mențiunilor privitoare la aceste majorări în dosarul personal.
În motivarea acțiunii a arătat că prin OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007 au fost stabilite creșterile salariale pentru anul 2007 pentru toți demnitarii, magistrații, funcționarii publici și salariații contractuali ai statului cu excepția polițiștilor.
Prin OG 16/2007 s-a dispus și majorarea drepturilor bănești pentru personalul, iar prin OG 27/2007 au fost majorate salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente, în aceleași tranșe, cu începere de la 01.01.2007.
Restrângerea adusă prin măsura neacordării dreptului aduce atingere existenței acestui drept, încălcând flagrant disp. art.53 din Constituție.
Reclamantul a invocat disp. art.20 din Constituție, art.14 din CEDO, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, apreciind că exceptarea polițiștilor de la creșterile salariale pe anul 2007 contravine prevederilor Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă.
Prin refuzul de a i se recunoaște acest drept, același ca și pentru ceilalți funcționari publici au fost încălcate disp. art.1 - 6 din OG 137/2000, reclamantul susținând că sunt aplicabile și prevederile art.1084 Cod civil, art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
În drept au fost invocate disp. OG 137/2000, OG 10/2007, OG 16/2007, OG 27/2007, Legea 232/2007 și Legea 360/2002.
Reclamantul a depus la dosar adeverința nr.-/21.07.2008 eliberată de în care se menționează că este angajatul acestei direcții și că nu a beneficiat de majorările salariale în anul 2007.
Pârâtul MAI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de Decizia Curții Constituționale nr.819/ 03.07.2008. De asemenea, a precizat că salarizarea reclamantului se face potrivit OG 38/2003 în care nu este prevăzută acordarea creșterilor salariale reglementate de OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu față de împrejurarea că nu are personalitate juridică potrivit art.10 alin.4 din OUG 30/2007.
mai fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii în raport de disp. art.V din OUG 75/2008, care stabilesc că nu constituie discriminare măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar și de Decizia Curții Constituționale nr.1325/ 04.12.2008.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii întrucât majorările salariale invocate se cuvin altor categorii de salariați cu statute și legi de salarizare diferite față de polițiști.
Începând cu data de 01.01.2007, polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor conform Legii 491/2006.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a, Curtea reține că este neîntemeiată și urmează să o respingă, neavând relevanță că nu are personalitate juridică, atâta timp cât are capacitate administrativă, fiind o structură specializată a unui organ de specialitate al administrației publice centrale, încadrându-se în disp. art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de cei doi pârâți, motivele invocate în susținerea acesteia vizând, de fapt, temeinicia acțiunii și nu condițiile de admisibilitate ale acesteia, urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Curtea reține că, față de calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special în cadrul DGPMB salarizarea sa este reglementată de OG 38/2003.
Raportându-se la disp. OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007 care au prevăzut creșteri salariale pentru anumite categorii de salariați bugetari, printre aceștia nefiind incluși și polițiștii, reclamantul a apreciat că a fost discriminat prin faptul că nu a beneficiat de aceleași creșteri salariale, invocând disp. OG 137/2000.
Cu privire la acest temei de drept menționat în acțiune, instanța reține că prin Deciziile nr.818/2008, 819/2008, 820/2008 și 821/2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a avut în vedere faptul că înțelesul acestor dispoziții legale, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție și prevederile art.61 alin.1 conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Totodată, se vor avea în vedere și disp. art.V din OUG 75/2000 conform cărora nu constituie discriminare măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.
Față de aceste considerente se constată că instanța nu are competența de a refuza aplicarea actului normativ aplicabil salarizării reclamantul apreciind că acesta este discriminator și de a-l înlocui cu prevederile actelor normative invocate de reclamant care reglementează creșterile salariale pentru alte categorii de salariați bugetari în care nu sunt cuprinși polițiștii, astfel încât acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei Direcția Generale Anticorupție și excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, Bl.57,.1,.1,.5, sector 2, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B nr.1A, sector 1 și Direcția Generală Anticorupție, cu sediul în B,- A, sector 4.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Gh./5 ex.
27.03.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia