Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1036/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1036
Ședința publică de la 20 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - -, împotriva sentinței numărul 145 din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosraul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta reclamantă - -, lipsind intimata pârâtă Asociația de proprietari nr. 105.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei, respectiv nr. 851 din 25.04.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamanta - - Sac hemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari nr.105 S, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1601,55 lei reprezentând majorări legale de întârziere aferente perioadei 28.04.2005 - 27.12.2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile de gospodărie comunală în perioada 8 febr.1999 - 3.04.2002, servicii pe care le-a achitat cu întârziere, motive pentru care reclamanta a calculat și facturat majorări legale de întârziere conform clauzelor contractuale și prev. art.25 alin.2 din Legea nr.326/2001, în cuantum de 1601,55 lei conform facturilor emise în perioada 28.04.2005 - 27.12.2006.
Se mai arată că pârâta a refuzat în mod nejustificat să achite debitul cu toate că a fost convocată la conciliere conform procesului verbal nr.14312/120/16.11.2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a depus la dosar contractele comerciale nr.1957/2000, nr.1974/2000, facturile emise în perioada 28.04.2005 - 27.12.2006, procesul verbal de conciliere din 16.11.2007, centralizatorul facturilor de debit la care au fost calculate majorări de întârziere și situația de calcul a majorărilor de întârziere.
Pârâta deși a fost legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul din 15.februarie 2008, instanța a pus în discuția părților excepția prescripția dreptului la acțiune, privind facturile de majorări legale de întârziere aferente perioadei 28.04.2005 - 27.12.2006, rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 145 din 22.02.2008 a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei - - S împotriva pârâtei Asociația de Proprietari nr. 5
În considerentele sentinței s-a reținut că prescripția extinctiva reprezintă stingerea după caz fie a acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanța de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuși dreptului real principal (sau in situațiile prevăzute expres de lege a dreptului nepatrimonial) din pricina neexercitării in termenul prevăzut de lege).
Art. 1 alin 1 din Decretul nr.167/1958 definește prescripția extinctiva ca fiind stingerea dreptului la acțiune neexercitat in termenul prevăzut de lege, termenul de 3 ani pentru acțiunile patrimoniale fiind prevăzut de art.3 din același decret.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: facturile fiscale și centralizatorul de majorări a rezultat că majorările de întârziere în cuantum de 1601,55 lei, care formează obiectul acestui dosar au fost calculate raportat la facturile de debit emise în perioada 8 februarie 1999 - 3.04.2002, raportat la data introducerii acțiunii 21.01.2008, acest termen s-a împlinit, nemaiputându-se calcula penalități de întârziere atâta timp cât debitul inițial pentru care s-au întocmit facturile de majorări legale de întârziere s-a prescris.
În acest sens sunt prevederile art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958 care prevăd că "odată cu stingerea dreptului la acțiune cu privire la un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii", această dispoziție legală reiterând în esență principiul "accesorium sequitur principale".
În aplicarea acestui principiu s-a considerat că, în cazul dobânzilor, majorărilor de întârziere, ca accesorii ale creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea debitului principal atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata creanțelor accesorii, fiind de principiu că accesoriul este supus aceleiași consecințe ca și principalul.
Susținerile reclamantei cu privire la faptul că termenul de prescripție s-a întrerupt ca urmare a plăților parțiale efectuate de pârâtă nu pot fi reținute în condițiile în care între părți nu s-a încheiat o convenție prin care să deroge de la principiul indivizibilității plății consacrat de art.1101 Cod civil, aceste plăți periodice, lunare potrivit contractelor, pot fi făcute în rate de plată fracționate cu stabilirea cuantumului lor valoric sau procentual din suma înscrisă în fiecare factură în parte, ce reprezintă o obligație de plată distinctă, și a modalității de imputare a acestor plăți asupra debitului sau a majorărilor de întârziere cu precizarea părții din contract ce face imputarea sumei achitate eșalonat, ceea ce nu s-a demonstrat în această cauză, pentru a se putea analiza întreruperea termenelor de prescripție cu privire la anumite facturi, analizate individual, cu aplicarea dispozițiile legale incidente.
De altfel, potrivit prevederilor art.25 alin.2 din Legea nr.326/2001, majorările de întârziere nu pot depăși cuantumul debitului. Analizând înscrisurile depuse la dosar s-a constatat că pârâta a fost obligată prin sentința nr.31/20.01.2006 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.10251/COM/2005 la plata unor majorări legale în cuantum de 7455,03 RON, calculate pe perioada 25.05.2002 - 26.04.2004, pentru facturile de debit ce formează și obiectul acestui dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a susținut că hotărârea instanței de fond este criticabilă cu privire la prescripția dreptului la acțiune în ce privește facturile ce constituie obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurenta consideră că sunt aplicabile prev. art. 12 din Decretul nr. 167/1958 care arată că în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive dreptul la acțiune se stinge printr-o prescripție deosebită.
Se susține că cererea de chemare în judecată s-a formulat la data de 17.01.2008 înainte de împlinirea termenului de prescripție pentru cea mai veche factură de majorări de întârziere, respectiv de la 28.04.2005.
Pe de altă parte, sentința pronunțată de prima instanță este criticată deoarece s-a reținut că în cauză ar fi aplicabile dispoz. 1001 cod civil deoarece pârâta a efectuat plăți parțiale, motivând că încasările fiind mici urmau să se împartă a toți furnizorii de utilități.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 definește prescripția extinctivă ca fiind stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prev. de lege, iar în art. 3 din același act normativ este prevăzut termenul de 3 ani pentru acțiunile patrimoniale.
Nu poate fi primită apărarea recurente reclamante referitoare la aplicabilitatea art. 12 din același act normativ deoarece în speță sunt aplicabile prev. art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora odată cu stingerea dreptului la acțiune cu privire la dreptul principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Prin urmare, în cazul dobânzilor majorărilor de întârziere ca accesorii ale creanței principale prescripția dreptului la acțiune în ce privește debitul principal atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata accesoriilor potrivit principiilor că accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principala.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei privind întreruperea termenului de prescripție ca urmare a plăților parțiale efectuate de pârâtă deoarece conform art. 1001 Cod civil între părți nefiind încheiată o convenție care să deroge de la principiul indivizibilității plății consacrat de actul normativ menționat, aceste plăți lunare potrivit contractelor se pot face în rate fracționate cu stabilirea cuantumului în fiecare factură în parte, care la rândul lor reprezintă obligații de plată distincte.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - -, împotriva sentinței numărul 145 din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosraul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.DU
ex.2//27.06.2008
Jud. fond V
S
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu
