Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1095/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1095
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier:
********
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta ASOCIAȚIA DE PROPIETARI NR 23 împotriva sentinței nr. 50 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SERVICII -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administrator, pentru recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPIETARI NR 23, lipsind intimata reclamantă - SERVICII -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că, prin Serviciul Arhivă, intimata reclamantă - SERVICII -. a depus întâmpinare și concluzii scrise.
Administrator, pentru recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPIETARI NR 23, arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a observa întâmpinarea depusă la dosar.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Administrator, pentru recurenta pârâta ASOCIAȚIA DE PROPIETARI NR 23, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 50 din 16.01.2008 Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamantei creditoare - SERVICII - C înregistrată în registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr.J/- și cod unic de înregistrare nr. - având ca punct de lucru în mun. Dr. Tr. S,- Bis împotriva pârâtei debitoare Asociația de proprietari nr. 23 Dr. Tr.
A obligat pârâta debitoare Asociația de Proprietari nr. 23 Dr. Tr. S să plătească reclamantei creditoare suma de 324,97 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de utilitate publică de salubrizare neachitată la tariful stabilit pentru perioada iunie 2007 - septembrie 2007.
A obligat pârâta la 31,10 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că între reclamanta si creditoare intervenit contractul nr.140/01 1 2 2006 privind asigurarea serviciilor publice de salubrizare iar pentru serviciile prestate reclamanta creditoare a emis facturile de mai sus,debitoarea pirita neachitând din motivele arătate în întimpinare si menționate mai sus, suma de 324,97 lei.
Pretențiile reclamantei sunt întemeiate deoarece majorarea prețului respectiv s-a făcut ca urmare a faptului că Primăria DTS in baza Legii nr. 215/2001,prin hotărârea Consiliului local nr.101/2007 a redus tariful de administrare a depozitului pentru populație, de la 24 lei/mc la 12 lei/mc ceea ce a condus la modificarea tarifului total de 4,63 lei/persoană cu TVA, comunicat de reclamanta către pirita cu adresa 1018/2007,
-, este operator specializat,autorizat și desfășoară activitatea de salubrizare pe baza contractului d delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, de Primăria DTS, și prin urmare prețurile si tarifele pentru beneficiarii acestui serviciu public comunitar se stabilesc de Consiliul local conform dispozițiilor legii nr. 215/2001, privind administrația publica locala,fiind astfel opozabile beneficiarilor,mai ales ca nu se dovedește ca HCL nr.101/-2007 fost atacată de beneficiarul reclamant. la care se adaugă faptul ca astfel de contracte au un caracter de contracte de adeziune,
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ASOCIAȚIA DE PROPIETARI NR 23, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta a susținut că potrivit adresei nr. 13126/16.07.2007 a Primăriei Dr. Tr. S începând du 2.08.2007 s-a delegat gestiunea Serviciului Salubrizare către reclamanta - - C potrivit contractului încheiat.
Recurenta mai arată că în baza contractului încheiat Primăria este cea care trebuie să achite intimate reclamante cheltuielile de administrare a Depozitului de.
Astfel se consideră că HCL nr. 101/2007 nu are legătură cu recurenta și nu fac referire la obligațiile Asociației de Proprietari.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că în baza relațiilor contractuale existente intimata a prestat servicii de salubrizare către recurenta pârâtă, astfel încât aceasta are obligația de a achita contravaloarea acestor servicii.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Intimata reclamantă este operator specializat autorizat să-și desfășoare activitatea de salubrizare în baza contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Salubrizare de Primăria Dr. Tr. S, astfel încât prețurile și tarifele pentru beneficiarii acestui serviciu public comunitar se stabilesc de către consiliul local conform Dispoziției nr. 215/2001 privind administrație publică locală.
HCL nr. 101/2007 nu face referire la prestările de servicii pe care le face intimata reclamantă Asociațiilor de Proprietari așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Serviciile prestate sunt reprezentate de colectarea și transportul resturilor menajere în locurile speciale de depozitare care sunt administrate de primărie iar cheltuielile sunt suportate din taxele și impozitele colectate.
Prin HCL menționată s-au stabilit tarifele ce trebuie achitate pentru serviciile de salubrizare și care au fost achitate de către recurenta pârâtă.
Contractul încheiat între intimata reclamantă și recurenta pârâtă privind asigurarea serviciilor publice de salubrizare are caracterul unui contract de adeziune, însă recurenta pârâtă nu poate fi obligată să achite decât serviciile de care beneficiază conform contractului și nu și alte obligații ce intră în sarcina primăriei așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Sumele pretinse de intimata reclamantă reprezintă diferența între tariful din contract și cel majorat nejustificat, iar recurenta nu poate fi obligată să achite decât serviciile de care beneficiază stabilite prin contractul încheiat și nu alte obligații care intră în sarcina primăriei.
Pentru considerentele expuse se apreciază că sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți este nelegală și netemeinică fiind dată cu încălcarea prev. Art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 din același cod se va admite recursul pârâtei, modificându-se sentința instanței de fond în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPIETARI NR 23 împotriva sentinței nr. 50 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SERVICII -.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.3//26.06.2008
Jud. fond A
M
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu