Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1097/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1097

Ședința publică de la 22 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător

- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier:

********

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Primăria prin primar împotriva sentinței nr. 425 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns: consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Primăria prin primar și intimatul reclamant

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Primăria prin primar, depune un set de înscrisuri: Ordinul nr. 90/14.03.2006 al Prefectului județului D privind constituirea Comisiilor mixte pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de inundații sau alte fenomene meteorologice periculoase, adresa nr. 12383 din 21.07.2007 a Prefectului județului D, adresa nr. 1130 din 16.07.2007 a Consiliului local, adresa nr. - din 19.07.2006 a, copie a Monitorului Oficial nr. 458/26.05.2006 și adresa nr. 10849/08.06.2006. intimatului reclamant un set al acestor înscrisuri.

Intimatul reclamant G solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a putea observa înscrisurile comunicate.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns: consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Primăria prin primar și intimatul reclamant

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Primăria prin primar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Intimatul reclamant G arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în prezenta cauză.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 245 din 18 februarie 2008, Tribunalul Dolja admis acțiunea reclamantului G și a obligat pârâta Primăria comunei prin Primar să comunice reclamantului informații referitoare la persoanele care au primit materiale de construcție și bani în urma inundațiilor din 2006, copie de pe procesele verbale întocmite care precizează cauzele ce au dus la atribuirea acestor bunuri, de pe minuta ședinței Consiliului Local din 29.05.2007 și de pe raportul anual al Consiliului din 2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii s-a susținut că reclamantului i-au fost comunicate în termen legal actele solicitate de către acesta în temeiul Legii 544/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-312

În dovedirea cererii, recurenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: Ordinul Prefectului Județului D privind constituirea Comisiilor mixte pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de inundații sau alte fenomene meteorologice periculoase, adresa nr. 12383/11.07.2007 emisă de Instituția Prefectului Județului D, răspunsul formulat de Consiliul Local la adresa nr. 12383/11.07.2007 emisă de Instituția Prefectului Județului D, adresa emisă de INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ "OLTENIA" AL JUDEȚULUI D, copie Of. Partea I, nr. 458/26.2006, adresă emisă de către F-Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Dolj, tabele privind persoanele care au beneficiat de materiale de construcții.

Examinând sentința criticată prin prisma motivelor invocate în raport de prevederile art. 3041, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente.

Prin cererile formulate la datele de 30 noiembrie 2007, respectiv 18 decembrie 2007, reclamantul a solicitat Primăriei comunei, în temeiul dispozițiilor Legii 544/2001, comunicarea următoarelor informații: persoanele care au primit materiale de construcții și sume de bani în urma inundațiilor din anul 2006; procesele verbale întocmite pentru fiecare persoană în parte, din care să rezulte cauzele care au condus la atribuirea acestor ajutoare; minuta ședinței din data de 29.05.2007 și raportul anual al consilierilor pentru anul 2006.

La data de 15.01.2008, cu adresa nr. 282/15.01.2008, Primăria comunei a comunicat petentului că documentele solicitate de acesta sunt publice, dar nu fac obiectul corespondenței între Consiliul Local și cetățeni, întrucât se publică la avizierul Primăriei și pe pagina de internet, iar referitor la documentele întocmite în urma inundațiilor din anul 2006, acestea nu fac obiectul Legii nr. 544/2001, întrucât au caracter confidențial, nefiind informații de interes public.

Pe parcursul judecății la instanța de fond, pârâta a depus la dosar procesele verbale ale ședințelor de Consiliu Local din data de 29.05.2007, 21.12.2007, 28.07.2007, 31.01.2008, 31.10.2007 și 30.11.2007.

La termenul de judecată din data de 22.05.2008, pârâta a depus la dosarul de recurs înscrisurile solicitate de reclamant în cuprinsul cererilor adresate acesteia, respectiv Ordinul Prefectului Județului D privind constituirea Comisiilor mixte pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de inundații sau alte fenomene meteorologice periculoase, adresa nr. 12383/11.07.2007 emisă de Instituția Prefectului Județului D, răspunsul formulat de Consiliul Local la adresa nr. 12383/11.07.2007 emisă de Instituția Prefectului Județului D, adresa emisă de INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ "OLTENIA" AL JUDEȚULUI D, copie Of. Partea I, nr. 458/26.2006, adresă emisă de către F-Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Dolj, tabele privind persoanele care au beneficiat de materiale de construcții.

Având în vedere că pe parcursul judecății prezentului litigiu, Primăria comunei a comunicat reclamantului informațiile de interes public solicitate de către acesta în temeiul dispozițiilor Legii 544/2001, Curtea apreciază prezenta acțiune ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru motivele expuse anterior, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2, urmează a se dispune admiterea recursului. Va fi modificată sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria prin primar împotriva sentinței nr. 425 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului G ca fiind rămasă fără obiect.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.

Tehnored./2 ex.

02.06.2088

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1097/2008. Curtea de Apel Craiova