Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.114/CA

Ședința publică din 26 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarat de recurenții pârâți - MINISTERUL FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C,-, jud. C și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - cu sediul în B, sect. 5,- împotriva sentinței civile nr.1437/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - TRANS SRL - cu sediul ales la ȘI - din C, nr.40, jud. C, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul pârât erul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice, consilier juridic, în baza delegației de reprezentare nr.-/10.03.2009 depusă la dosar și pentru intimata reclamantă -" Trans"SRL răspunde avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.36/26.03.2009 depusă la dosar, lipsind intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. Art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebate fiind părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, luând concluziile părților prezente, potrivit cu care nu mai au cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Având cuvântul reprezentantul convențional al recurentului pârât solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice C întrucât aceasta nu are calitate procesuală. Precizează reprezentantul recurentului pârât că nu se atacă un act emis de către această autoritate.

Având cuvântul apărătorul intimatei reclamante, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța. În mod corect a fost admisă acțiunea reclamantei urmare a efectului direct art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Curtea, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamanta - TRANS SRL a chemat în judecată la data de 26.02.2008 pe pârâtul erul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 26.667 lei achitată cu titlu de taxă pentru primă înmatriculare, prin mai multe chitanțe, cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în anul 2007 achiziționat din străinătate două autoutilitare pe care le-a înmatriculat în România, iar la momentul înmatriculării i s-a impus să achite taxa de primă înmatriculare.

Această taxă însă contravine art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, întrucât se încalcă principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, având în vedere că această taxă nu se aplică pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

Astfel, față de dispozițiile art.148 al.2 din Constituție, urmare a efectului direct al art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, se constată că art.2141- art.2143din Codul fiscal, nu pot fi aplicate.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu poate reprezenta Statul Român și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Ulterior, a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la art.41 și art.43 din Cod pr.fiscală.

Reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând și anularea adresei nr.-/05.02.2008 emisă de DGFP

Prin Sentința civilă nr.1437/24.10.2008 a Tribunalului Constanțaa fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și pe fondul cauzei s-a admis acțiunea reclamantei și s-a anulat adresa nr.-/05.02.2008 emisă de DGFP C, ca consecință că au fost obligați pârâții la restituirea către reclamantă a sumei de 26.667 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Potrivit art. 137 alin. 1 pr.civ. "nstanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

În speță, ANAF se legitimează procesual în condițiile în care reclamantul contestă un act administrativ fiscal emis de aflată în subordinea acesteia, ca atare, excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia a fost respinsă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității instanța reține că ctul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cerera de restituire formulată și înregistrată la. C la data de 17.01.2008.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că:

Prin cererea înregistrată la pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C sub nr. -/17.01.2008 reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehiculele importate.

Prin adresa nr. -/05.02.2008 pârâta solicită reclamantei să completeze documentele necesare restituirii sumelor astfel cum prevede art. 117 alin. 1 din OG nr. 92/2003 rep. și nr. 1899/2004.

Față de înscrisurile depuse la dosar instanța reține că reclamantul a achitat prin chitanțele seria - nr. -, seria - nr. -, seria - nr. - 26.667 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Prin cererea înregistrată sub nr. -/17.01.2008, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu același număr din data de 05.02.2008 Car espins cererea de restituire a taxei.

Potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și pct.311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea.

Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Astfel, este interzisă discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, iar în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.

Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Potrivit art.148 din Legea fundamentală, ca urmare a aderării prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).

Instanța constată că în România, stat comunitar nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, situație care constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda legal calculată de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Recurenta Administrația Finanțelor Publice C arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, având în vedere că instanța analizând excepția de inadmisibilitate invocată, o respinge fără a analiza motivele de fapt pe care a înțeles a le invoca prin prisma art.41 - art.43 Cod pr.fiscală și P nr.1899/2004 și mai mult, se califică adresa nr.-/2008 ca fiind plângere prealabilă în sensul Legii nr.554/2004.

Aceasta, deoarece astfel cum a susținut, dacă actul "vătămător este însăși plata", termenul de formulare a plângerii prealabile se calculează de la data emiterii chitanțelor de plată, respectiv 18.06.2007, 12.09.2007 și față de dispozițiile art.207 al.1 Cod pr.civilă, contestația depusă de reclamantă este evident înregistrată peste termenul legal, pe cale de consecință reclamantul fiind decăzut din acest drept, iar procedura prealabilă neîndeplinită.

Se mai arată că, prin calificarea dată cererii de restituire se încalcă și dispozițiile art.117 Cod pr.fiscală și nr.1899/2004, care reglementează termenul de depunere al cererii, forma acestuia și procedura de soluționare.

Pe fondul cauzei, se susține că este greșită reținerea instanței, potrivit căreia Administrația Finanțelor Publice Car espins cererea de restituire, acesta fiind motivul pentru care anulându-se adresa s-a dispus repararea prejudiciului cauzat și restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare și a dobânzii legale până la data plății efective.

Scopul emiterii adresei nr.-/05.02.2008 a fost de îndeplinire a formalităților prevăzute de art.70 al.2 Cod pr.fiscală, organul fiscal fiind cel care poate soluționa cererea în cauză, acesta aflându-se înlăuntrul termenului legal de soluționare.

În ce privește cuantumul taxei dispusă a fi restituită, soluția încalcă dispozițiile OUG nr.50/2008 și art.6 al.1 din HG nr.686/2008, contribuabilul putând solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.

În recursul său Agenția Națională de Administrare Fiscală critică hotărârea prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

În motivarea recursului se arată că, prin primul motiv de recurs instanța în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și a admis acțiunea cu obligarea sa la restituirea taxei de primă înmatriculare și la plata dobânzii legale până la data plății.

Astfel, în considerarea dispozițiilor art.1 din HG nr.495/2007 și art.4 (2) pct.44 teza I din același act normativ, întrucât nu se atacă un act emis de ANAF, aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății, în acest sens fiind și art.1 al.1 coroborat cu art.8 al.1 din Legea nr.554/2004, conform art.41 al.2 Cod pr.civilă a Municipiului C putând sta în judecată ca pârâtă.

În același sens sunt și dispozițiile din Anexa nr.1 la nr.1899/2004 pct.2.

În ceea ce privește fondul cauzei, se arată în esență că, în considerarea art.148 din Constituție, legea cadru europeană, în aplicare, trebuie să lase în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește formele și mijloacele în referire la rezultatul care trebuie obținut.

Se mai arată că, în ceea ce privește regimul fiscal discriminatoriu, rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, că în cazul taxei speciale pentru primă înmatriculare a autovehiculului în România, această discriminare nu este fundamentată.

Taxa fiind instituită prin modificările aduse Codului fiscal, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare.

Se mai aduc critici cu privire la cuantumul sumei de restituit, care nu poate reprezenta decât diferența dintre suma achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și cuantumul rezultat din prezentele prevederi privind taxa de poluare, precum și cu privire la plata dobânzii legale care se stabilește prin reglementări specifice (art.124 al.1 din OG nr.92/2003 cu referire la art.117 al.2 sau art.70 din același act normativ).

Recursurile sunt nefondate și vor fi analizate împreună, deoarece, deși au o formulare diferită, privesc aceleași motive de nelegalitate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se constată că, legal prima instanță a respins această excepție invocată de pârâta recurentă, întrucât ceea ce s-a contestat în cauză este un act administrativ fiscal emis de P, organ aflat în subordinea F, plata fiind făcută în contul Trezoreriei și suma vărsată în bugetul de stat.

În conformitate cu prevederile art.117 (fost art.112) lit."d" din OG nr.92/2003, se restituie de la bugetul de stat sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute laart. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, în aplicarea acestor dispozițiile fiind emis Ordinul nr.1899/2004.

Instanța a reținut că reclamantul a achitat suma de 26.667 lei cu titlu de taxă specială cu ocazia primei înmatriculări în România pentru două autoturisme achiziționate second - hand din Germania, conform dispozițiilor art.2141-2143din Codul fiscal și pct.311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 1008 reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa nr.-/05.02.2008 Car espins cererea de restituire a taxei pe motiv că aceasta a fost încasată legal în temeiul art.2141-2143din Codul fiscal.

Actul vătămător pentru reclamant îl reprezintă răspunsul primit din partea autorității fiscale nr.-/05.02.2008 prin care cererea sa de restituire a taxei speciale a fost apreciată ca neîntemeiată și nicidecum chitanța prin care se atestă plata taxei, acesta fiind doar un act add probationem.

Răspunsul comunicat reclamantului are caracterul unui act administrativ fiscal deoarece prin Ordinul nr.1899 din 22.12.2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal se instituie pentru organul administrativ fiscal obligația emiterii unei decizii doar atunci când cererea de restituire este aprobată.

Nelegalitatea actului a fost motivată de instanța de fond implicit când a arătat considerentele pentru care cererea reclamantului a fost apreciată întemeiată.

În ceea ce priveștefondul litigiuluicurtea apreciază că hotărârea tribunalului este legală și temeinică motivat de următoarele:

Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 - art.2141- 2143- sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, fiind datorată cu ocazia primei înmatriculări în România.

În speță, se pune problema dacă pentru autoturismele și autovehiculele produse și deja înmatriculate în Uniunea Europeană, dar care ulterior sunt introduse în regim de second hand pe teritoriul României, stat membru al Uniunii Europene, se plătește această taxă cu ocazia noii înmatriculării, considerându-se aceasta drept primă înmatriculare în sensul dispozițiilor art.2142din Codul fiscal, în vigoare la momentul efectuării operațiunii.

Cu alte cuvinte, dacă înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor achiziționate în regim de second hand se consideră primă înmatriculare sau nu și dacă există discriminare între acestea și cele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.

Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964) a stabilit ca legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.

Într-o atare ipoteză revine sarcina jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".

Această formulă semnifică faptul că judecătorul național trebuie să lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar să nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.

Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.

Tribunalul a reținut corect că în speță reclamantul a solicitat în temeiul art.117 din OG nr.92/2003 restituirea sumei de 26.667 lei pe care a achitat-o în contul Trezoreriei Municipiului C cu titlu de taxă specială la înmatricularea în România a două autoturisme achiziționate în regim second hand și pentru care apreciază că a fost impusă în mod nelegal.

De asemenea, în mod corect a reținut tribunalul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată în conformitate cu norma comunitară și pe cale de consecință, taxa trebuie restituită cât timp exista o discriminare deoarece în România, stat comunitar, nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate cu ocazia reînmatriculării în țară, dar se percepea o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici.

Analiza îndeplinirii condițiilor plății și respectiv restituirii sumei se face prin raportare la actul normativ sub imperiul căruia a luat naștere obligația fiscală, nicidecum sub imperiul unui act normativ apărut ulterior, respectiv OG nr.50/2008, pentru că altfel s-ar încălca un principiu constituțional, cel al neretroactivității legii civile.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare pentru considerentele arătate mai sus. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).

Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, Curtea reține că în mod corect tribunalul a apreciat ca nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C de a dispune restituirea acesteia.

Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale iar recursurile recurenților pârâți se vădesc a fi nefondate, motiv pentru care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.312 din Codul d e procedură civilă urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile în contencios administrativ declarat de recurenții pârâți - MINISTERUL FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C,-, jud. C și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - cu sediul în B, sect. 5,- împotriva sentinței civile nr.1437/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - TRANS SRL - cu sediul ales la ȘI - din C, nr.40, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător p.,

a

Urmare pensionării și eliberării

din funcție prin Decretul 551/2009

Semnează Președinte instanță

Grefier,

a

Jud.fond:

Red.dec.jud./10.04.2009

Dact.N-2 ex/10.04.2009

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Constanta