Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 1149/CA/2009

Ședința publică de la 21 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Fiț

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Marieta Florea

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Fondului pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice A I împotriva sentinței nr. 528/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.

Instanța din oficiu pune în discuție excepția tardivității recursului formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și lasă cauza în pronunțare, față de solicitarea recurentelor de judecare în lipsă.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice A I și Administrația Fondului pentru Mediu, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 236 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data restituirii efective.

În motivarea acțiunii se arată că la înmatricularea în România a autoturismului second hand, achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamanta a trebuit să plătească taxa de poluare. S-a considerat că prin instituirea acestei taxe autoturismelor aduse din Comunitatea Europeană, au fost încălcate prevederile art. 90 din, în sensul că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în UE și reînmatriculate în România, în vreme ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu este percepută.

În aceste condiții, s-a menționat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituție, care statuează faptul că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, sens în care trebuie să se constate că, taxa de poluare a fost încasată în mod nelegal și deci, trebuie restituită.

Prin sentința nr. 528/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Albas -a admis acțiunea promovată de reclamantă privind restituirea taxei de poluare și a fost acordată dobânda legală. Au fost respinse excepțiile invocate de privind inadmisibilitatea acțiunii și cea invocată de DGFP A privind lipsa calității procesuale pasive.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut în esență că taxa de poluare se datorează, în temeiul OUG 50/2008. Acest act normativ este contrar art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE,iar aceste dispoziții așa cum sunt ele dezvoltate și detaliate încalcă jurisprudența, având un efect discriminatoriu și protecționist față de produsele autohtone comparativ cu cele achiziționate de pe piața comunitară.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs paratele DGFP A, A I, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiuni. Prin motivele de recurs se arata ca taxa nu este discriminatorie si corespunde exigentelor art.90 din, deoarece taxa se determina exclusiv având in vedere caracteristicile tehnice ale autoturismelor. Pârâta DGFP A a arătat ca nu are calitate procesuala pasiva, deoarece taxa se face venit la Fondul de Mediu, iar doar încasează taxa.

În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod procedură civilă.

Recursurile sunt scutite de timbraj, potrivit art. 17 din 146/1997.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar se constată că sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Taxa de poluare se datorează în virtutea OUG 50/2008, scopul instituirii ei fiind așa cum rezultă din preambulul acestuia act normativ, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu și pentru a asigura respectarea normelor comunitare, inclusiv a jurisprudenței.

Tratatul de instituire a Comunității Europene prin art. 90 al. 1 stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm in acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),C-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88 prin care CJCE a apreciat că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză, cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv, și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

Indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul României, așa încât potrivit Jurisprudenței, reținută de instanța de fond, eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. unei taxe spre respectarea regulilor de concurență așa cum au fost interpretate de este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă ( cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005 ).

Reclamanta pe lângă a invoca discriminarea pe care pretinde că o suferă prin faptul că a importat un autoturism dintr-un stat membru, nu a oferit instanței probe pertinente și concludente în acest sens.

Mai mult, așa cum s-a reținut și la judecarea cauzei în fond, jurisprudența citată art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării ( cum era de altfel reglementarea națională anterioară din Codul fiscal) este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Ori OUG 50/2008 răspunde acestor exigente așa încât acest act normativ este compatibil cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul

Fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ. instanța va admite recursurile paratelor ca fondate, se va modifica sentința atacata in sensul ca se va respinge acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta in contradictoriu cu si.

Recursul declarat de este tardiv, față de dispozițiile art. 303 din Codul d e procedura civila.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele A și AIî mpotriva sentinței nr. 528/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâților A,

Respinge ca tardiv recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21. 10. 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. CG

Dact./ex.6

Jud.fond.

Președinte:Carmen Fiț
Judecători:Carmen Fiț, Gabriela Costinaș, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1149/2009. Curtea de Apel Alba Iulia