Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1157/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1157/CA/2009
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor publice AIî mpotriva sentinței nr. 553/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
Completul de judecată a fost legal constituit conform art. 98 (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata - SRL, avocat în substituirea mandatarului ales, avocat, lipsă fiind recurentele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.
Se constată că intimata a depus la dosar, prin registratură întâmpinare la care s-a anexat chitanța reprezentând onorariu avocat și împuternicirea avocațială.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegația de substituire arătând că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar. Instanța de fond în mod corect a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 1634/107/15.04.2009, reclamantul - SRL, în contradictoriu cu pârâtele DGFP A și a Municipiului a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea actului administrativ nr. 25.212/19.03.2009 emis de A, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5426 lei achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare în România, obligarea pârâtelor la plata sumei reprezentând dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea sumei, calculată conform nr.OG 92/2003precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că achiziționat din Germania - stat membru al Uniunii Europene, un autoturism folosit marca VOLKSWAGEN PASSAT care a mai fost înmatriculat în acest stat, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă specială de primă înmatriculare în cuantum de 5426 lei percepută în temeiul art. 214 (1) -214 (3) din codul fiscal, că deși a solicitat A restituirea acelei sume, aceasta a refuzat cu motivarea că taxa este datorată în baza disp. art. 214 (1) -214 (2) Cod fiscal și nu poate fi restituită decât pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008.
Reclamantul susține că acea taxă este nelegală în raport cu disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului intern potrivit principiului supremației dreptului comunitar.
Pârâtele DGFP A și a Municipiului A prin întâmpinare au invocat disp. nr.OG nr. 50/2008 prin care s-a modificat formula de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule.
Pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că disp. art. 90 din Tratatul CE nu sunt incidente în cauză deoarece taxa contestată este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule ( inclusiv pentru cele produse în România) indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România iar legislația europeană nu interzice instituirea unei taxe ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al celor care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Sentința administrativă nr.553/CAF/2009 fost admisă în parte acțiunea introductivă de instanță și în consecință s- dispus obligarea pârâtelor să-i restituie reclamantei suma de 5426 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de primă înmatriculare conform chitanței nr. seria - nr. -/30.10.2007 precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată în baza art. 120 alin. 2 din codul d e procedură fiscală, începând cu data de 30.10.2007 și până la data restituirii efective a sumei.
fost respinsă cererea reclamantei privind anularea adresei nr. 25212/19.03.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A I.
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP care critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- greșit a admis acțiunea reclamantei deoarece potrivit art. 1 alin. 1 din Constituție respectarea legii este obligatorie, taxa specială pentru autoturisme fiind prevăzută în <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legea nr. 571/2003, text de lege care nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu;
- că taxa nu încalcă dispozițiile art. 90 din aceasta fiind aplicată tuturor autoturismelor la primă înmatriculare în România și în cazul în care s-ar încălca potrivit dispozițiilor <LLNK 12000 24 11 202 21 37>art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000autoritățile competente au obligația de a face propuneri de modificare a actelor normative interne care nu sunt concordante cu legislația comunitară;
- instanța de recurs trebuie să aibă în vedere și dispozițiile <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008în vigoare la 01 iulie 2008 care prevede că se restituie doar diferența între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și taxa pentru valoarea stabilită conform acestui act normativ.
Prin întâmpinare intimata solicită menținerea hotărârii recurate <LLNK 12003 571 10 201 0 18>ca legală și temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judectă.
Analizănd hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în recurs dar și raportat la dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ, Curtea reține următoarele:
Prin art. 214^1 Cod fiscal s-a instituit o taxă specială pentru autoturismele și autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plătește la prima înmatriculare în România a acestora (art. 214^2 Cod fiscal).
Potrivit art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene (), nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale.
Aceste dispoziții din au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii față de produsele similare din alte state comunitare.
În contextul aderării României la Uniunea Europeană acesteia îi revenea obligația confirmării dispozițiilor art. 90 din Cu toate acestea taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 214^1 - 214^3 Cod fiscal și aplicabilă autoturismelor și autovehiculelor comerciale second-hand la prima înmatriculare a acestora în România constituie o măsură discriminatorie a Statului Român față de autoturismele second-hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă. În consecință taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor și autovehiculelor second-hand constituie o încălcare a dispozițiilor art. 90 din
Sub acest aspect Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în două cauze - și (Ungaria) și (Polonia) - reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite de Ungaria și respectiv Polonia cu dispozițiile art. 90 din
Reținând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare instanța are obligația potrivit art. 148 din Constituția României de a înlătura aplicarea acesteia iar reclamanta fiind îndreptățită să obțină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor din și în consecință hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția, prin art. 148 (2) consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare dar și principiul aplicării prioritare a acestora față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea prin art. 148 (4) Constituția abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituții, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 al art. 148.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
În consecință judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituționale așa cum susține recurenta, ci dimpotrivă a făcut o deplină aplicare a Constituției României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
Sub aspectul criticilor privind fondul dreptului acestea sunt neîntemeiate, curtea analizând implicit acest motiv de recurs când a statuat asupra dreptului aplicabil situației de fapt reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește solicitarea recurentei ca instanță de recurs să facă aplicarea dispozițiilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 14.05.2009 hotărârea recurată pronunțându-se la 25.06.2009, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului material - normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal iar sub aspectul dreptului procesual dispozițiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 alin. 2 din Constituie, art. 725 Cod procedură civilă).
<LLNK 12008 50180 301 0 45>Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008conține dispoziții privind instituirea unei noi taxe și restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare.
Acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar în speță acesta este inaplicabil deoarece taxa la care face referire <LLNK 12008 50180 301 0 45>Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este nulă fiind contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Or, este de principiu ca: "quod nullum est nullum producit effectum". Așadar nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)
În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. In același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului și achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridică cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.
În consecință, recursul pârâtei DGFP A, formulat în nume propriu și în calitate de reprezentant al, este nefondat,nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 și 304 /1 Cod pr. civ. și urmează a fi respins conform art.312al.1 Cod pr. civ.
În temeiul art.274 pr.civ va fi obligată recurenta la plata sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli judecată în favoarea intimatului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de A în nume propriu și pentru AIî mpotriva sentinței nr. 553/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21. 10. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.FC
Dact./ex.6/30 10 2009
Jud.fond.
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Gabriela Costinaș, Marieta Florea
