Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1304/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 1304/CA/2008
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtele DGFP în nume propriu și în calitate de reprezentant al A împotriva sentinței civile nr.1152/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Din partea reclamantului intimat CABINETE ASOCIATE DE AVOCAȚI " ȘI " nu s-a depus la dosar întâmpinare.
Față de actele de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr.1152/CAF/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul CABINETE ASOCIATE DE AVOCAȚI " ȘI " împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A I și, ca urmare, pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 3.865 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 7.06.2007 și până la data restituirii efective a sumei.
Prin aceiași sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a cumpărat din Germania la data de 9.02.2007 un autoturism marca FORD MONDEO, fabricat în anul 2004, autoturism înmatriculat anterior în acest stat comunitar, iar pentru înmatricularea lui în România, reclamantul a fost obligat să achite în cadrul Trezoreriei Statului o taxă în sumă de 3.865 lei.
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei A I, solicitând restituirea sumei de 3865 lei, motivat de faptul că au fost încălcate dispozițiile sart.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, însă prin adresa nr.20540/3.03.2008 pârâta i-a răspuns că trebuie să depună chitanța în original, cu mențiunea că nu a fost utilizată și, întrucât această adresă nu are caracter de act administrativ, solicitarea privind anularea ei este neîntemeiată.
În ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că dispozițiile art.2141-2143din Codul fiscal încalcă prevederile art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, astfel că, față de prevederile art.148 din Constituția României și prevederile Legii nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, astfel că, față de prevederile art.90 din Tratatul, suma plătită de reclamant nu era datorată potrivit legislației comunitare.
Cu privire la susținerea pârâtelor privind incidența dispozițiilor art.11 din OUG nr.50/2008, prima instanță a reținut că aceste dispoziții au intrat în vigoare doar la data de 1.07.2008, astfel că, față de prevederile art.15 alin.2 din Constituția României, dispozițiile invocate nu sunt aplicabile în cauză, în caz contrar ar fi afectată stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data achiziționării autovehiculului reclamantul a efectuat operațiunea juridică prevăzută de legislația aplicabilă la acel moment și nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data achiziționării bunului.
Referitor la actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, prima instanță a reținut că de la data achitării acelei sume, 7.06.2008, a trecut mai mult timp, astfel că potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, reclamantul este îndreptățit să primească valoarea reală la momentul plății, respectiv suma actualizată cu indicele de inflație calculat de la data plății și până la data restituirii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP A în nume propriu și pentru pârâta A I, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art.11 din nr.OUG50/2008, iar în afară de aceasta, atât Tratatul, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale nu interzic perceperea unor taxe de natura celei din litigiu.
Pârâta mai arată că dispozițiile art.90 din Tratatul nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa contestată este plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
În drept invocă prevederile art.304 pct.9 și art.304/1 Cod pr.civilă, Legea nr.571/2003 și nr.OUG50/2008.
Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997.
Reclamantul intimat nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Reclamantul a cumpărat din Germania la data de 9.02.2007 autoturismul second hand marca FORD MONDEO, fabricat în anul 2004, înmatriculat în țara respectivă, iar pentru reînmatricularea în România, reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de 3.865 lei conform prevederilor art.2141- 2143Cod fiscal, articole introduse prin Legea nr.323/2006, dispoziții abrogate ulterior prin nr.OUG50/2008 intrată în vigoare la 01.07.2008.
Sub aspectul inadmisibilității acțiunii invocate în recurs, instanța constată că pârâtele administrează impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Legea prevede că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele.
Astfel, legea prevede că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al exigibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește cănici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. In caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva normelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național areobligațiasă aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm in acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),c-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe de primă înmatriculare pentru autoturismele importate folosite dintr-un stat membru care este mult mai mare decât cea aplicată produselor autohtone cu caracteristici tehnice similare are efect discriminatoriu și este interzisă de prevederile art.90 al.1. Curtea Europeană de Justiție a stabilit prin aceleași hotărâri că nu se aplică prevederile art.33 din Directiva 6 nefiind în cauză discuții în legătură cu cifra de afaceri și nici de schimburi comerciale la frontieră.
In consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 și 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamant urmează a fi restituită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele DGFP în nume propriu și în calitate de reprezentant al A împotriva sentinței civile nr.1152/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.M:
Dact./2 ex./19.01.2009
Jud.fond
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu