Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1335
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de reclamanta " " cu sediul în comuna, sat,-, și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr.741/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 2009 care au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunțarea cauzei la data de 17 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr.741/2009 a Tribunalului Galațis -a admis în parte cererea formulată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, dispunându-se în consecință obligarea acesteia la respectarea și executarea Convenției nr.58/2003.
Totodată a fost respins capătul de cerere privind constatarea existenței unei cauzei de forță majoră ca nefondat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin convenția nr. 58/2003 prin care s-a convenit eșalonarea la plată pe termen de 52 luni a datoriilor restante la bugetul de stat ale reclamantei, în cap. III pct. 6 teza finală precizându-se că aceasta autoritare își rezervă dreptul de a anula convenția în cazul nerespectării termenelor de plata și a condițiilor în care s-au aprobat înlesnirile la plată.
Cu privire la aceste prevederi, instanța de contencios, în considerarea prevederilor art. 1 din legea nr. 554/2004, consideră că o astfel de prevedere este în afara legii întrucât nulitatea poate fi constatată sau dispusă doar pentru cauza anterioare sau concomitente încheierii actului juridic, nu în mod unilateral și doar de către instanța judecătorească.
În baza acestei clauze contractuale, pârâta, după momentul în care reclamanta a încetat plățile ca urmare a calamităților din anul 2003 care au afectat o suprafață de 799 ha a procedat la executarea silită a acesteia (filele 131-145), reclamanta pierzând astfel facilitatule de plată obținute ca urmare a eșalonării la plata a datoriilor acesteia către bugetul de stat prin convenția în cauză.
Instanța apreciază că această măsură adoptată în mod unilateral de parată constituie o încălcare a principiilor generale de drept și a convenției părților, în fapt realizându-se o reziliere unilaterală a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva pentru neîndeplinirea de către una din pârti a obligațiilor sale.
Prin urmare retine că parata a încălcat principiul rezoluțiunii convenționale cât și legale constatând că în cauza de față nu putea opera rezoluțiunea unilaterală nejudiciară întrucât părțile nu au inserat în convenția lor un asemenea pact comisoriu, iar pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor inserate trebuia sesizată instanța de judecată, singura în măsură să hotărască dacă există sau nu culpă.
În considerarea celor de mai sus va admite în parte cererea reclamantei obligând pârâta DGFP G să respecte și să execute Convenția nr. 58/2003.
Va respinge insă capătul de cerere privind constatarea existenței unei cauze de forță majoră, ca nefondată, reținând că această cerere în constatarea unui fapt nu poate fi analizata în cadrul unei acțiuni în constatarea unui drept, așa cum reclamanta a înțeles să-și modifice cererea.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, reținându-se o situație de fapt neconformă realității.
În mod greșit a apreciat instanța că cererea de constatare a existenței unei cauze de forță majoră reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, ci dimpotrivă, reprezintă doar parcurgerea primei etape din operațiunea complexă a compensării.
Instanța de fond nu a analizat efectele Convenției nr.58/2003 și nu a avut în vedere că împrejurarea care generează forța majoră a fost constatată prin acte emanând chiar de la autoritatea pârâtă.
În mod greșit pârâta a reziliat unilateral Convenția, fără să emită vreo modificare către reclamantă, emițând în mod nelegal titlurile executorii nr.349 și 350.
Motivarea instanței cu privire la cazul de forță majoră este nejustificată, reclamanta dovedind în mod clar legătura intrinsecă între cauza de forță majoră și nerespectarea Convenției de eșalonare.
Împotriva aceleiași sentințe în termen legal a declarat recurs și pârâta G, criticând-o pentu nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta pârâtă a arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost investită în mod legal, cu încălcarea flagrantă a normelor de procedură.
Astfel, reclamanta a solicitat prin petitul acțiunii sale constatarea compensării sumei pretinse cu titlu de despăgubiri pentru calamitate naturală în raport de debitul datorat către Ministerul Finanțelor Publice conform dispozițiilor nr.OG40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare.
Cu acest obiect a fost investită în mod legal instanța, cauza fiind trimisă spre rejudecare ( pentru a treia oară) de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.2002/20.05.2008 în dosarul nr-.
În rejudecare nu erau și nu sunt aplicabile disp.art.132 Cod proc.civilă, situație în care reclamanta nu putea să-și modifice obiectul cererii sale.
În realitate, Tribunalul Galația fost investit în primul ciclu procesual cu dosarul nr.1399/COM/2005 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1057/26.10.2005, desființată de Curtea de APEL GALAȚI cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Galați, cauza fiind înregistrată în rejudecare sub nr-.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere privind compensarea obligațiilor fiscale ale reclamantei cu despăgubirile pretinse urmare calamității naturale după disjungere, s-a format în al doilea ciclu procesual dosarul nr- în care Tribunalul Galați și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL GALAȚI care a respins acțiunea reclamantei prin sentința civilă nr.52/15.05.2007.
Dosarul nr- face obiectul celui de-ai treilea ciclu procesual, după trimiterea spre competentă soluționare de către dosar în care este evident că acțiunea reclamantei din 17.08.2005 nu mai putea fi modificată sub nicio formă după trei ani de zile.
Mai mult, reclamanta nu a solicitat instanței nici un moment admiterea vreunei cereri de modificare a acțiunii în conformitate cu disp.art.132 Cod proc.cviilă, fapt ce poate fi ușor de verificat, însă în mod cu totul cuprinzător, cu încălcarea legii, instanța de fond a calificat "precizările" reclamantei - de fiecare dată altele - ca fiind cerere de modificare a acțiunii.
Cu toate că precizează că singura cerere ce a mai rămas de judecat după respingerea irevocabilă de către a cererii în despăgubire în dosarul nr-, este cea a "stabilirii datoriilor pe care le are societatea reclamantă către stat", reclamanta face referire la Convenția de eșalonare 58/2003 și solicită în concluziile orale constatarea valabilității convenție și exonerarea de plata sumelor datorate bugetului de stat, așa cum rezultă din Încheierea de ședință din 25.05.2009.
Instanța a respins prin urmare greșit excepțiile de inadmisibilitate, privind lipsa de obiect și lipsa de interes, invocate de către pârâtă.
Instanța ignoră pur și simplu conținutul și scopul juridic al acestui act, atunci când obligă pârâta să respecte convenția și s-o execute.
O astfel de convenție, odată încheiată și însușită în vederea respectării, nu mai este acceptată unilateral nici un fel de derogare, ea însăși fiind o derogare legală și un privilegiu acordat de creditor debitorului său.
Nerespectarea unei astfel de înțelegeri asupra facilităților acordate nu poate avea altă consecință decât repunerea în situația anterioară, astfel încât debitorul are tot interesul să respecte convenția, iar creditorul să urmărească derularea acesteia.
Însă de aici până la a obliga creditorul să ceară instanței constatarea nerespectării unui grafic de plată, este inacceptabil și mai ales nelegal: art.25(1) din nr.OUG40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare prevede faptul că nerespectarea termenelor de plată și a condițiilor în care s-au aprobat înlesnirea la plată atrage anularea acestora, începerea sau continuarea după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită și obligația de plată a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere calculate de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate.
De altfel, reclamanta și-a întemeiat cererea de exonerare de plata obligațiilor pentru cauza de forță majoră pe disp.art.1082 - 1083 Cod civil, despre care instanța nu mai amintește nimic, decât că cererea în constatarea unui fapt nu poate fi analizată în cadrul unei acțiuni în constatarea unui drept, așa cum a înțeles să-și modifice cererea.
Or, nu prin această convenție s-a stabilit calitatea de debitoare a reclamantei, după cum nu s-a stabilit nici calitatea de creditoare a instituției pârâte cu alte cuvinte excepția de eșalonare nu constituie titlu de creanță fiscală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție parțial legală și temeinică pentru considerentele ce se vor fi expuse.
Este nefondată susținerea recurentei pârâte în sensul că instanța s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost legal investită, instanța de fond pronunțându-se asupra obiectului cererii, cu respectarea prevederilor art.129 Cod proc.civilă.
În fapt, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat instanței de judecată compensarea creanței sale față de pârâta G în sumă de 519.350 Ron, cu creanța pe care această autoritate publică o are față de societatea reclamantă, conform dispozițiilor OUG 40/2002.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința comercială 1057/2005, Tribunalul Galația admis acțiunea și a constatat compensarea solicitată însă ulterior, în rejudecare, prin Încheierea de ședință din 13.12.2006, s-a disjuns capătul de cerere privind compensarea sumelor solicitate, în raport de debitul datorat conform OUG 40/2002.
O asemenea operațiune de compensare reprezintă un procedeu complex, alcătuit din trei etape: prima etapă, stabilirea obligațiilor reclamantei către stat ( prin analiza convenției de eșalonare, a modalității în care s-a respectat această convenție, prin reținere unui caz de forță majoră în care s-a aflat societatea și prin scăderea sumelor achitate, a doua etapă fiind stabilirea sumelor pe care le aveau de recuperat de la stat ca urmare a calamităților naturale pe care le-a suportat în anul 2003, și, în fine, a treia etapă, de compensare a celor două sume.
În condițiile în care în dosarul 2102 s-a respins cererea reclamantei de obligare a statului la plata de despăgubiri, este evident că în dosarul de față instanța este chemată să parcurgă doar etapa întâi cel procedeu descris anterior, respectiv trebuie să constate valabilitatea convenției de eșalonare ca urmare a reținerii cauzei de forță majoră, calcularea sumelor achitate către bugetul de stat și stabilirea datoriei reale către stat.
Astfel pentru a stabili existența și cuantumul datoriilor societății reclamante față de autoritatea pârâtă, instanța de judecată trebuie să analizeze complexitatea relațiilor dintre aceasta și, respectiv efectele Convenției nr.58/2003.
La data de 20.01.2003, între G și societatea reclamantă s-a încheiat Convenția 59, în baza căreia s-a aprobat eșalonarea la plată a datoriilor înregistrate de către aceasta către bugetul de stat și "scutirea de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere după ultimul termen de plată din eșalonare per total persoana juridică" - la acel moment societatea având de achitat în 52 luni debitul total de 4.678.690.356 lei.
Termenele de plată stabilite prin graficele anexă la Convenția sus menționată au fost respectate de reclamantă până în luna 2003.
În vara anului 2003 societatea reclamantă, ce are ca obiect de activitate culturile agricole, a suferit pierderi catastrofale ca urmare a secetei pedologice și atmosferice ce a determinat distrugerea culturilor în proporție de 100%. A fost afectată întreaga producție a societății reclamante, de, soarelui și porumb.
Această împrejurare a fost constată de către o comise mixtă alcătuită din reprezentanți ai Primăriei, ai Ministerului d e Finanțe și ai asiguratorului, cu această ocazie întocmindu-se un proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr.742/06.09.2003.
Această situație reprezintă cauza exclusivă pentru care societatea reclamantă a devenit în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile asumate în baza Convenției 58/2003, aspect ce a fost notificat prin adresa nr.960/19.12.2003, la data de 06.01.2004 prin adresa 13 și ulterior prin nenumărate alte adrese depuse la dosar.
Prin aceste înscrisuri, s-a învederat organului fiscal împrejurarea că societatea reclamantă a depus toate diligențele pentru prevenirea pagubelor suferite ca urmare a calamităților naturale.
Astfel, seceta pedologică și atmosferică înregistrată în acea perioadă s-a constituit într-un caz de forță majoră, în sensul disp.art.1082 - 1083 din Codul civil, în sensul unui eveniment exterior, insurmontabil și de neprevăzut ce a afectat în mod determinant (100%) activitatea societății, astfel încât nu și-a mai putut îndeplini obligațiile contractuale.
În ceea ce privește interpretarea forței majore ca pe o cauză de exonerare de la răspunderea contractuală, doctrina și practica judiciară au fost unanime în a considera că aceasta operează în puterea legii, chiar dacă aceasta nu a fost prevăzută expres în contractele dintre părți.
Astfel, în decizia nr.414 din 27 ianuarie 2000, Curtea Supremă de Justiție a statuat astfel: "nu există nici o prevedere legală din care să rezulte că forța majoră operează numai dacă este prevăzută în actul care reglementează operațiunea comercială sau că părțile sunt obligate să o prevadă în contract, însă o dată constatată, forța majoră are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului conform art. 1082-1083 din Codul civil. Așa fiind, însemna că forța majoră este o cauză de exonerare de răspundere care operează în puterea legii și împiedică pe creditor să ceară executarea obligației sau daune interese de la debitor, chiar dacă nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ".
Așadar, singura condiție pentru a putea opera această cauză exoneratoare de răspundere este că împrejurarea care generează forța majoră să fi fost constatată, condiție îndeplinită în cazul de față, prin actele menționate, emanând chiar de la autoritatea pârâtă.
În vederea efectuării compensării, trebuie să se aibă în vedere efectele Convenției de eșalonare 58/2003, existența cauzei de forță majoră constând în calamitatea ce a distrus în proporție de 100% culturile, și, pe cale de consecință, să constate că societatea reclamantă nu mai are nici o datorie către pârâtă, motivat pe de o parte de plățile efectuate și probate cu înscrisuri, și, pe de altă parte, de existența cauzei de forță majoră.
Instanța de fond a reținut o parte din apărările reclamantei și a reținut corect împrejurarea că în mod nelegal pârâta a procedat la rezilierea unilaterală a Convenției de eșalonare, fără însă să analizeze și cazul de forță majoră.
Practic singura explicație pentru nerespectarea graficului de plăți din cuprinsul convenției de eșalonare constituindu-l forța majoră în care s-a aflat societatea reclamantă și care i-a paralizat practic activitatea.
În aceste condiții, având în vedere cauza de forță majoră, instanța de fond corect ar fi trebuit să rețină existența acestei împrejurări excepționale, să constate valabilitatea Convenției de eșalonare și, pe cale de consecință, să aprecieze asupra stingerii tuturor obligațiilor societății reclamante față de pârâtă.
În mod corect prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei de obiect și lipsei de interes, invocate de pârâtă, reclamanta justificându-și interesul prin aceea că a investit instanța cu o acțiune în constatarea valabilității unei convenții, asimilată actului administrativ conform art.2 lit. C din Legea nr.554/2004, instanța pronunțându-se în limitele investirii asupra obiectului precizat cu respectarea dispozițiilor legale.
În mod corect a apreciat prima instanță ca nelegală clauza cuprinsă în convenție referitoare la dreptul pârâtei de a anula convenția în cazul nerespectării termenelor de plată și a condițiilor în care s-au aprobat înlesniri la plată, măsura adoptată în mod unilateral de către pârâtă reprezentând o încălcare a principiilor generate de drept și a convenției părților, în fapt realizându-se o reziliere unilaterală a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă.
Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ignorat conținutul și scopul juridic al convenției, prima instanță apreciind în mod corect că prin emiterea titlurilor executorii, în temeiul Cap.III pct.6 teza finală din convenție a fost încălcat principiul rezilierii contractelor.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul reclamantei și va modifica în parte sentința atacată în sensul constatării cazului de forță majoră exonerator de răspundere în executarea Convenției nr.58/2003, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate. Totodată, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanta " " cu sediul în comuna, sat,-, împotriva sentinței nr.741/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință;
Modifică în parte sentința nr.741/2009 a Tribunalului Galați în sensul constatării existenței cazului de forță majoră exonerator de răspundere în executarea Convenției nr.58/2003.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.VD/15.02.2010
Tehno ZE/16.02.2010
Ex.4
Fond:
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu
