Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1440/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1440/CA/2009
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI A ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinței administrative nr.568/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că s-a depus la dosar întâmpinare înainte cu 5 zile de termenul de judecată, prin care nu se invocă excepții și chestiuni noi și față de împrejurarea că pârâtele recurente și reclamanta intimată solicită judecarea în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr- reclamanta - & Trans" SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice a municipiului S și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând:
-restituirea taxei de poluare în cuantum de 7096 lei și dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, de la data încasării sumei, până la restituirea integrală și efectivă
-obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată
În motivareaacțiunii reclamanta a arătat că în cursului anului 2008 a achiziționat un autoturism marca 18436, fabricată în anul 2005, pentru înmatricularea căruia a fost a fost obligat să plătească suma de 7096 lei, taxă de poluare, percepută în temeiul art.214 ind.1-3 Cod fiscal.
Reclamanta mai susține că plata taxei reprezintă o obligație legală, care derivă din reglementările Codului fiscal, reglementare în vigoare la data de 01.01.2007, și care contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Totodată, reclamanta precizează că prin perceperea acestei taxe pârâta a încălcat principiul nediscriminării produselor importate, deoarece ea nu se aplică autoturismelor la reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în circulație.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraf 1 și 234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004, art. 274 din codul d e procedură civilă.
Pârâta DGFP A în nume propriu și pentru Sad epusîntâmpinare( fila 23) prin care a invocatexcepția lipsei calității procesuale pasivemotivat de faptul că potrivit disp. art.1 alin.1 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului de mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru Mediu.
Pe de altă parte se arată că organele fiscale competente să calculeze și să încaseze aceste taxe sunt administrațiile finanțelor publice teritoriale care au capacitate de drept administrativ și pot sta în judecată.
Pefondul cauzeipârâta DGFP A menționează că acțiunea este neîntemeiată deoarece legislația europeană nu interzice instituirea taxei ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Se învederează că taxa reglementată de OUG nr. 50/2008 a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE.
Prinîntâmpinareadepusă la pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU ( fila 50) a susținut că OUG nr. 50/2008 stabilește măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Se învederează că au fost acceptate de către Comisia Europeană principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriile principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
La data de 07.04.2009 reclamanta depune la dosar precizare de acțiune (33) prin care modifică cadrul procesual în sensul introducerii în cauză și a Administrației Fondului pentru Mediu și a CNCD iar cu privire la obiectul acțiunii solicită și anularea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Prin Sentința nr. 568/CAF/2009 pronunțată la data de 16.06.2009 de către Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă acțiunea reclamantei împotriva pârâților DGFP A, Administrația Finanțelor Publice A și Administrația Fondului pentru Mediu, au fost obligate acestea să restituie reclamantei suma de 7096 lei, încasată cu titlu de taxă poluare pentru autovehicule, precum și dobânda aferentă, calculată conform Codului d e procedură fiscală, începând cu data nașterii dreptului la restituire și până la data restituirii efective.
Totodată a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantă împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut căexcepția lipsei calității procesuale pasivea DGFP A și S este nefondată atâta timp cât reclamanta a plătit taxa de poluare către pârâtă, care a emis chitanță justificativă.
Cu privire lafondul cauzeis-a stabilit că reclamanta a cumpărat, în cursul anului 2008, un autoturism folosit, marca, fabricat în anul 2005 și care la data cumpărării nu era înmatriculat în România iar pentru a înmatricula în România acel autoturism reclamanta a fost obligată să achite în contul Trezoreriei Statului suma de 7096 lei, cu titlu de "taxă de poluare pentru autovehicule ", conform chitanței seria -, nr. -, emisă la data de 2.10.2008.
Actul normativ ce reglementează această taxă, respectiv OUG 50/2008, nu este compatibil cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, text ce trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Instanța a reținut că există o diferență de tratament juridic între autovehiculelor produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țară, pe de-o parte, și autovehiculele înmatriculate deja în celelalte state și care sunt reînmatriculate în România și autovehiculele care sunt pentru prima dată înmatriculate în România, pe de altă parte.
Mai mult, reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România și, după adoptarea OUG nr. 218/2008, și autovehicule noi produse în România, deoarece pentru aceste autovehicule taxa de poluare a fost înlăturată.
*
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții A și Administrația Fondului pentru Mediu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul declarat în nume propriu și pentru S pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului arată că hotărârea pronunțată este nelegală întrucât deși taxa se plătește în contul Administrației Fondului pentru Mediu instanța obligă organele fiscale la plata sa. Se apreciază că organele fiscale nu au calitate procesuală în cauză tocmai din considerentul că taxa nu este gestionată de ele.
În ceea ce privește neconformitatea cu art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene se susține că aceasta ar putea exista doar în măsura în care taxa aplicată produselor importate din alt stat comunitar și cea aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul în speță.
În recursul său pârâta Administrația Fondului pentru Mediu arată că hotărârea pronunțată este nelegală întrucât OUG 50/2008 este un act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar, ea neputând fi asimilată nici cu o taxă vamală și nici cu o restricție la import. Se mai precizează că în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. nr. 50/2008 stabilește prin prevederile sale măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă Curtea constată că acesta estefondatși urmează să-ladmităpentru următoarele considerente:
Obiectul acțiunii îl constituie restituirea taxei de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 iar reclamanta a înțeles să confere legitimare procesuală pasivă pârâților DGFP A, Administrația Finanțelor Publice a municipiului S, Administrației Fondului pentru Mediu și CNCD.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta DGFP A ( fila 23) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Instanța de fond nu a pus în discuție această excepție și a omis să se pronunțe asupra ei, încălcând astfel dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă. Cu toate acestea face referire la ea în considerentele hotărârii generând astfel o contradicție între considerente și dispozitiv.
Pe de altă parte, deși nu pune în discuție cu ocazia dezbaterii fonduluiexcepția lipsei calității procesuale pasive a CNCDse pronunță în mod explicit asupra acesteia în dispozitiv fără aom otiva în vreun fel.
Pe de altă parte deși reclamantul a solicitat în mod explicit prin precizarea de acțiune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestui petit.
În fine deși parte în proces era a municipiului S instanța obligă la plata sumei A, cu toate că această instituție nu a fost introdusă în cauză în vreun fel.
Principiul contradictorialității, element de bază al dreptului la un proces echitabil presupune ca " toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți" (Hot CEDO în cauza Ruiz Mateos Spania din 23 iunie 1993). Excepțiile invocate sunt excepții cu caracter dirimant, elementele omise afectează cadrul procesual cu privire la obiect și părți iar soluționarea lor are efect asupra soluționării pricinii. Cu toate acestea ele nu au fost puse în discuția contradictorie a părților și nici nu au primit o soluție prin hotărârea pronunțată.
Acest aspect face imposibil asigurarea unui control de legalitate atâta timp cât prima instanța a omis să se pronunțe în cauză asupra unor elemente hotărâtoare în rezolvarea pricinii.
În aceste condiții sentința se dovedește nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă astfel că în baza art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă aceasta urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI A ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinței administrative nr.568/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact / 4ex/
Jud. fond. PN
Președinte:Lucian Ioan GhermanJudecători:Lucian Ioan Gherman, Marius Ionel Ionescu